Miercuri 24 Aprilie

După primarul liberal care a făcut sex în Primărie cu două minore, un alt membru PNL Iași a fost arestat pentru proxenetism


Seniorii PNL Iași ajung, unul după altul, în centrul unor scandaluri sexuale. Săptămâna trecută, Gheorghe Stavarache (58 de ani), consilier local liberal în comuna Țibănești a fost arestat pentru proxenetism. Împreună cu un amic, Stavarache este acuzat că livra amatorilor fete pentru sex contracost. Președintele PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, a declarat că, zilele viitoare, Stavarache va fi propus pentru excluderea din partid.

Este al treilea caz din ultimii ani în care un liberal din Iași este implicat într-un dosar penal deschis pentru infracțiuni sexuale.

În 2020, Damian Bunariu (57 de ani), primarul comunei Mogoșești Siret, a fost citat ca martor într-un dosar de trafic de persoane după ce, în cursul cercetărilor, s-a aflat că făcuse sex în sediul Primăriei cu două minore, victime ale traficanților.

Exclus din partid, Butnariu a fost reales în funcție anul trecut și are majoritate în Consiliul Local cu ajutorul liberalilor. În 2014, alt membru PNL Iași, Victor Chirilă (59 de ani la acel moment), a fost cercetat pentru sex cu minore, dar, în final, a scăpat de urmărirea penală.

Săptămâna trecută, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi şi ai Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Miroslava, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi, au efectuat patru percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.

Cu această ocazie, Gheorghe Stavarache (58 de ani) și Ioan Papuc (66 de ani) au fost reținuți și propuși pentru arestare preventivă.

Printr-o decizie definitivă de luni, 15 noiembrie, Tribunalul Iași a decis ca Stavarache să stea după gratii 30 de zile, o decizie similară fiind luată anterior, de Judecătorie, în cazul lui Papuc.

Anchetatorii au stabilit că, în cursul lunii iulie 2021, cei doi bărbaţi ar fi fost proxeneții a două tinere cărora le-ar fi înlesnit activitatea de practicare a prostituţiei, obţinând astfel foloase patrimoniale.

Stavarache, tată a nouă copii, este, de anul trecut, consilier local PNL în comuna Țibănești. 

Lumea îl știa de om liniștit, nu am avut nici o problemă cu el. Acum, după ce decizia de arestare a rămas definitivă, trebuie să vedem cum vom acționa conforma Statutului partidului”, a declarat, pentru G4Media, primarul Neculai Munteanu, coleg de partid cu Stavarache și șeful filialei liberale din Țibănești.

În declarațiile de avere, Stavarache a menționat venituri în calitate de pensionar de boală și faptul că deține doar un autoturism Dacia, în timp ce pe același cont de Facebook s-a fotografiat alături de un BMW X5 (foto jos), în timp ce, într-un proces în care contestă o amendă, polițistul a scris că petentul conducea o Opel Zafira. 

A avut mai multe mașini. Știu BMW-ul, dar de Opel nu știu”, a spus primarul Neculai Munteanu.

Deputatul Alexandru Muraru, președintele al filialei județene PNL, a reacționat public față de arestarea lui Stavarache de-abia după solicitarea G4Media:

Sunt în permanență în legătură cu președintele organizației locale, primarul comunei Țibănești privind situația de acolo. PNL Iași se dezice ferm de faptele relatate care au dus la reținerea și ulterior arestarea consilierului local în cauză. 

În acest sens, săptămâna aceasta va avea loc o ședință de birou politic local unde va fi supusă excluderea, urmând ca aceasta să fie validată ulterior în BPJ. Am insistat mereu pe integritate și chiar în cazul unor asemenea acuzații, până la existența unei decizii definitive a instanței, ele nu pot rămâne fără urmări. 

Astfel de fapte sunt inacceptabile și orice suspiciuni rezonabile ale unor fapte care au pus în pericol viața, libertatea sau demnitatea altor persoane trebuie imediat sancționate. Atât filiala cât și eu, în calitate de președinte, vom acționa ferm la astfel de incidente.”

Nu este primul scandal sexual în care este implicat un liberal ieșean în ultimii ani. În 2020, publicația Ziarul de Iași  a dezvăluit despre primarul din comuna Mogoșești Siret, Damian Butnariu, faptul că, în 2007, acesta a întreţinut, în sediul Primăriei, „raporturi sexuale normale şi orale“ cu două minore, „victime ale unei reţele de trafic de minori din zona Paşcaniului. Una dintre ele fusese răpită de la şcoală chiar cu câteva ore înainte de a fi vândută primarului. Ulterior incidentului, a încercat să se sinucidă.

Traficanții au fost prinși, iar Butnariu a fost citat ca martor în proces. În urma dezvăluirilor, PNL Iași l-a exclus pe Butnariu din partid, dar, la alegerile locale din același an, în care a fost reales în funcție, ca independent, edilul și liberalii ieșeni au făcut tacit campanie unii pentru ceilalți. Butnariu, acum în vârstă de 57 de ani, a folosit culorile partidului din care a făcut parte , fără ca liberalii să protesteze.

Caz unic în județ, PNL Iași nu și-a desemnat candidat la Primărie în această localitate, după ce, anterior, președintele PNL de la acea vreme, Ludovic Orban, declarase că „nu o să mai candideze el, o să avem alt candidat.”

În prezent, Butnariu are majoritate în Consiliul Local cu ajutorul PNL. Referitor la acest sprijin, Muraru a declarat:

Consilierii locali PNL susțin proiectele comunității iar asta nu insinuează că susțin o anumită persoană. Pe această logică, ar însemna ca proiectele propuse de un primar să fie respinse sistematic de consilierii locali pe principiul că este membru al unui alt partid politic sau independent. În această ipoteză, ar înseamnă că perdantul principal este comunitatea. 

Există nenumărate exemple în alte localități unde se găsește consens politic pe proiectele propuse de primar, indiferent de culoarea politică. În toate localitățile României, cele peste 3200, exista lunar probabil, în ședințele de CL/CM/CJ tot atâtea exemple unde cei care nu sunt de aceeași culoare politică susțin și votează proiecte ale comunității.”

În 2014, un alt membru PNL Iași de la acel moment, Victor Chirilă, a fost cercetat de DIICOT pentru sex cu minore.

Alături de persoane din mediul de afaceri sau politică, Chirilă a fost suspectat că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu minore. În cazul lui Chirilă, procurorii au concluzionat că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

La puțin timp după clasarea dosarului, în ziua în care a împlinit 59 de ani, dată la care era vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, Chirilă a scris pe Facebook: „Cu nouă ani peste cincizeci,/Sunt TARE pe poziţii, deci/Aştept şi-am să vă spun şi vouă,/Cum va fi cu… «69»”.


Comentarii Facebook