Dilemele zilnice ale oamenilor: 10 sfaturi pentru un stil de viață mai sănătos


Oamenii se confruntă zilnic cu o mulțime de opțiuni și de decizii, dar care dintre acestea sunt mai benefice sănătății organismului?

Iată ce sfaturi oferă experții în sănătate pentru un stil de viață mai bun:

Baie sau duş dimineaţa?

Specialiştii spun că duşul este recomandat dimineaţa pentru împrospătare şi revigorare, în timp ce baia este potrivită seara, pentru relaxare. După baie, temperatura corpului scade, fapt care semnalează că acesta este pregătit pentru somn.

Ceai sau cafea?

Ceaiul negru are, de obicei, mai puţină cofeină decât cafeaua, iar ceaiul verde este plin de antioxidanţi, benefici pentru inimă, spun specialiştii. Cafeaua influenţează eliberarea hormonului stresului, cortisolul. Nu este cea mai bună opţiune pentru a începe ziua, spun experţii.

Cântar sau măsurare cu ajutorul metrului de croitorie?

Circumferinţa taliei este un indicator mai bun în ceea ce priveşte riscul de maladii cardiace decât indicele de masă corporală, spun specialiştii. Asta pentru că grăsimea abdominală - nu cea de pe şolduri sau fese - este cea mai periculoasă pentru inimă şi artere. Bărbaţii cu circumferinţa taliei mai mare de 102 cm şi femeile cu circumferinţa taliei de peste 88 cm au obezitate intraabdominală, ceea ce înseamnă că în jurul organelor interne din cavitatea abdominală s-a acumulat grăsime.

Perie de dinţi electrică sau manuală?

Periile electrice înlătură, în medie, cu 17% mai mult din placa bacterială decât cele manuale, spun experţii. Însă, mai importantă este tehnica, iar dacă nu sunteţi siguri, întrebaţi stomatologul.

Bomboane de mentă sau gumă de mestecat?

Bomboanele provoacă carii, de obicei, la marginile gingiilor, unde dinţii sunt dificil de reparat. Se recomandă o apă de gură sau o gumă de mestecat fără zahăr (care însă în exces poate provoca diaree).

Suc de fructe sau fructe

Fibrele din fructe sunt mai consistente şi conţin mai puţine calorii, în timp ce din suc au fost eliminate fibrele şi de obicei se îmbunătăţeşte gustul băuturii cu zahăr.


Citește mai multe pe Mediafax

Comentarii Facebook