Zborurile Turkish Airlines de pe Aeroportul Cluj se relocă pe noul aeroport din Istanbul
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la data de 5 aprilie sunt disponibile 30.047 locuri de muncă la nivel nați
Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, organizează campania „Descoperă Bosch Cluj”, care se adresează persoanelor ce doresc să lucreze în cadrul fabricii din Cluj, şi celor care vor să interacţioneze cu tehnologia automotive.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii din UE pun la dispoziție puțin peste 220 de posturi pentru români.
Banca Națională a României anunță că indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, avut parte de un salt uriaș.
Compania aeriană Ryanair a sărbătorit ieri, 2 aprilie, primele sale zboruri din Cluj, cel de-al treilea aeroport românesc de pe care operează, prin lansarea noului serviciu către Londra Southend,
În spațiul public a apărut o serie de zvonuri privind o fuziune între compania de stat TAROM și compania aeriană românească Blue Air.
Dolarul continuă să crească față de moneda românească, BNR anunțând, marți, un curs de referinţă de 4.2499 lei/ dolar, față de 4.2371/ dolar, cotația de luni.
BT Asset Management S.A.I. lansează un nou fond de investiții, BT Dolar Fix
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 24.989 locuri de muncă în toată țara.
Program de vară la Aeroportul Cluj. Se intensifică zborurile
Ryanair va zbura de la Cluj, din 2 aprilie 2019
Banca Națională a României a anunțat încă o creștere a francului elvețiat, care aurcat luni de la 4,2614 lei la 4,2635 lei.
S.C. E.ON Servicii S.R.L., organizează în data de 19 aprilie 2019, începând cu ora 10,00, la sediul din Târgu Mureş, bulevardul Pandurilor nr. 42, licitaţie
Globant la Cluj - INTERVIU cu CEO -ul Martin Migoya. Globant e lider mondial în servicii de tehnologie digitală
Un material video realizat recent de către cei de la The Verge analizează evoluția prețurilor telefoanelor mobile. Dacă și ție ți se pare că prețurile au luat-o razna, atunci cele trei componente analizate de către publicația americană îți vor arăta de
Banca Națională a României a anunțat că, joi, dolarul american a crescut de la 4,2209 lei la 4,2312 lei.
Dorel a tăiat fibra optică Orange. Rețeaua portocalie e căzută
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii europeni pun la bătaie cțteva sute de posturi pentru români.
Leul continuî să se prăbușească, Banca Națională a României anunțând o nouă creștere a cursului leu/euro.
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, susține dezvoltarea urbană și se alătură în calitate de partener celor două evenimente europene majore desfășurate la Cluj: Summitul Start-up Europe organizat de Comisia Europeană și Conferința COTER a
Creșterea competitivității societății SETINO IMPEX SRL prin inovarea și diversificarea activității
Anunț important pentru românii cu rate la bancă! Guvernul adoptă o OUG care modifică metoda de calcul a ROBOR-ului
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt disponibile 29.803 locuri de muncă.
Banca Naţională a României (BNR) a anunțat, joi, că indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calculul costului creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut din nou.
Sinterom disponibilizează 62 de angajați. Fabrica are o tradiție de peste 80 de ani
Mircea Badea a avut parte de un schimb de replici acid cu un ascultător de la Radio ZU.
Finalizarea proiectului „Diversificarea activitatii in cadrul Careers in White”
Taxa pe lăcomie dispare. Apare stimulentul pentru hărnicie
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, marți, că bugetul pe anul acesta pemite majorarea salariilor și pensiilor.