Un nor care seamana cu Elvis Presley a fost fotografiat de o studenta la drept din Valencia, Spania.
Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a prezentat topul national al celor mai bune universitati din Romania, intre care se numara si cele patru universitati din Cluj.
Premierul Emil Boc este in continuare iubit in satul natal Rachitele. Vecinii i-au transmis un calduros "La multi ani!" de ziua lui, dar i-au cerut sa nu mai taie pensiile.
Magazinul de etnobotanice de pe strada Motilor, detinut de societatea comerciala Get High, va fi inchis prin hotarare judecatoreasca, a anuntat seful Politiei Locale din cadrul Primariei Cluj-Napoca, comisarul Ioan Calugar.
Sotia lui Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Cluj, a nascut un baietel de 3,2 kilograme, chiar de ziua premierul Emil Boc, nasul de cununie al sotilor Tise.
Primaria Cluj-Napoca vrea sa atraga fonduri elvetiene nerambursabile, dintr-un program de imbunatatire a mediului inconjurator, care are valoarea de 37 de milioane de franci elvetieni.
Romanii sunt pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste obezitatea, anunta Eurostat.
Consilierii locali au aprobat participarea municipiului Cluj-Napoca la contituirea Asociatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Clujean, in calitate de membru fondator.
Asistentul de productie de la "Romanii au talent" si unul dintre cameramani sunt cercetati de politisti dupa ce au aruncat pe geam cainele unei tinere care a participat in public la emisiune.
Gore,pe numele lui adevarat Marius David, va mai sta in arest inca 30 de zile dupa ce mandatul i-a fost prelungit.
Un minor de 17 ani din comuna Taga s-a ales cu dosar penal dupa ce a fost prins de politisti conducand fara permis. Femeia care i-a incredintat masina este si ea cercetata.
Politistii au facut o perchezitie in locuinta unui barbat din Gherla si au descoperit in garaj sute de litri de alcool si mii de pachete de tigari, pentru care acesta nu avea acte.
Presedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Muresan, a declarat ca propunerea facuta de presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, de a investi in stadionul din Gruia este foarte buna.
Un accident de circulatie a avut loc in urma cu cateva momente in Piata Stefan cel Mare din Cluj-Napoca. Pompierii Smurd intervin in acest moment cu doua autospeciale de descarcerare.
Un tanar care a sustinut examenul de BAC in toamna a predat lucrarea la Limba si Literatura Romana dupa ce a scris doar cateva cuvinte.
Politistii locali din cadrul Primariei Cluj-Napoca au depistat in ultimele zile 17 cersetori care apelau la mila publicului in diverse zone din oras.
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, i-a convocat pe profesorii de religie din Cluj la o intalnire inainte de inceperea anului scolar.
Zborul Cluj-Napoca - Bergamo care trebuia sa plece la ora 13.50 a fost anulat de catre compania Wizz Air, iar cel spre ROma de la ora 18.50 ar putea sa aiba aceeasi soarta.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, s-a aratat revoltat de faptul ca in Romania tineri nu au modele, explicand astfel rezultatele de la BAC.
Deputatul PDL Cluj, Petru Calian, devenit faimos dupa ce a fost prins la prostituate unde "facea" un studiu de impact despre legea prostitutiei, a cerut in Parlament confirmarea decesului unui deputat ingropat.
Deputatul Horea Uioreanu, vicepresedinte al PNL Cluj, a fost reales in functia de vicelider al Grupului liberal din Camera Deputatilor.
Cofetaria Carpati se inchide dupa 40 de ani, deoarece proprietarul spatiului a decis sa creasca chiria.
Un barbat a fost retinut de politisti in timp ce incerca sa insele soferii folosind metoda "inelul de aur".
Un barbat din Turda este cercetat sub acuzatia de omor deosebit de grav, dupa ce si-a omorat partenerul de pahar.
Reddeal te "intinereste" cu o reducere de 60% la fotointinerire. Daca va achizitionati cuponul de reducere de la reddeal veti plati 120 de lei in loc de 300 de lei pentru 3 sedinte de fotointinerire la salonul Prana.
Patronii trustului Realitatea Media au depus o cerere la Tribunalul Bucuresti prin care solicita insolventa companiei.
Gazonul de pe stadionul National Arena trebuie inlocuit pentru ca a fost deteriorat deja dupa primul antrenament al echipei nationale.
Televiziunea CNN a prezentat noi imagini socante de dupa cutremurul produs in Japonia in 11 septembrie.
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, a declarat ca stie cine este liderul PNL Cluj care sta in spatele demersului arhitectilor care cer demolarea Cluj Arena.
Cea de-a cincea editie a Campionatului International de Gatit in Aer Liber se va desfasura in perioada 9 - 11 septembrie in partea mall -ului din Floresti.