Un șofer din Sălaj a intrat într-o ambulanță care avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase.
Două surori, spectatoare pe stadion, au reușit să fotografieze mesajele pasionale, peste umarul femeii, iar apoi le-au postat pe Twitter.
O clujeancă și-a găsit mașina distrusă de un pepene aruncat de cineva de la etajul unui bloc.
Petrecăreți din toată lumea se adună în acest sfârșit de săptămână la Cluj-Napoca pentru a participa la UNTOLD Festival.
O nouă ediție ExpoMineralia, Târgul Internaţional de Minerale, Roci şi Bijuterii, va începe în această săpămână la Iulius Mall Cluj. De această dată, pe lângă minunatele podoabe
Pepenele poate fi gătit și pe grătar.
În acest sfârșit de săptămână va începe UNTOLD Festival la Cluj, iar zona principală a festivalului va fi organizată în zona Cluj Arena, Sala Polivalentă și Parcul Central.
Aeroportul Cluj va beneficia de investiții foarte mari în următorii ani, ceea ce va duce la creșterea numărului de pasageri.
UNTOLD Festival, cel mai mare eveniment muzical al anului, din România, începe în trei zile, iar municipalitatea a impus o serie de restricții de circulație, pentru a se asigura o desfășurare cât mai bună a aevenimentului.
Un părinte a ales să se răzbune pe femeia care i-a pălmuit copilul la Aqua Park Florești.
În această toamnă, 60 de copii ai angajaţilor E.ON Business Services Cluj sunt aşteptaţi la grădiniţa special amenajată pentru ei, aflată la un pas de locul de muncă al părinţilor.
Senatorul Marius Nicoară, președintele PNL Cluj, a punctat, în termeni duri, eșecul înregistrat de Consiliul Județean Cluj, în realizarea gropii ecologice de gunoi a Clujului.
Fosdtul boxer clujean Alexandru Macingo, în vârstă de 17 ani, a evadat, alături de alți trei adolescenți, de la Centrul de Reeducare de la Buzias, la sfârșitul săptămânii trecute.
După o perioadă caniculară, meteorologii anunță, în sfârșit, că vremea se răcește ușor la Cluj.
Trei spărgători de locuințe, din Cluj și Mureș, au fost reținuți de polițiști, după ce au furat bijuterii și bani dintr-un seif.
Cât de bine este să bei bere vara. Ce spun experții
Noul antrenor al Stelei, Mirel Rădoi, a avut un schim de replici dur cu un suporter după meciul de sâmbătă seara, cu CFR Cluj.
Temperaturile sunt foarte ridicate în acest sfârșit de săptămână la Cluj, iar meteorologii de la ANM au emis și un avertisment de tip cod galben.
Sute de polițiști acționează în acest weekend pentru prevenirea faptelor antisociale, siguranța și fluența traficului rutier şi pentru menţinerea ordinii şi siguranței publice.
Polițitșii clujeni au depistat, vineri, în trafic, mai mulți conducători auto care s-au urcat la volan sub influența bputurilor alcoolice.
UNTOLD Festival va începe săptămâna viitoare, iar participanții la eveniment vor avea parte de facilități speciale, precum o aplicație pentru smartphone, dedicată UNTOLD, sau internet gratuit
Judecătorii de la Curtea de Apel București au decis, vineri seara, punerea sub control judiciar a omului de afaceri Ioan Bene, acuzat de evaziune fiscală.
Serialele sunt tot mai populare în rândul tinerilor, în special de când acestea pot fi vizionate direct de pe calculator, laptop, tabletă sau chiar telefon.
Un șofer clujean a fost surpins în timp ce se plimba cu mașina prin Parcul Central din Cluj-Napoca.
Biciclciștii clujeni se confruntă în permanență cu problemele cauzate de șoferii care își lasă mașinile parcate pe unde apucă, inclusiv pe pistele de biciclete.
Festivitatea de premiere a câștigătorilor primei ediții a concursului ”Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”, organizat de Primăria Cluj-Napoca, a avut loc joi, 23 iulie 2015, la Casino Centru de Cultura Urbana Cluj.
Polițiștii clujeni au prins, joi, trei conducători auto care s-au urcat la volan în timp ce se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Meteorologii de la ANM anunță un sfârșit de săptămână cu temperaturi foarte ridicate, fiind emise avertismente de cod galben de caniculă pentru cea mai mare parte din țară, iar unele județe vor fi chiar sub avertismente de cod portocaliu.
Cafeaua de dimineață are numeroase beneficii, însă experții avertiează că pe timp de caniculă ar trebui să renunțăm la acest obicei.
Peste 170 de artiști de renume vor urca pe scenele din cadrul UNTOLD Festival, printre care se numără și nume foarte mari din industria muzicală, precum Avicii, Armin Van Buuren sau David Guetta.