Irina Begu a reușit să câștige și al doilea meci al României, din partida cu Elveția, după ce a învins-o pe Timea Bacsinszky.
Un nou caz in care legile urbanismului sunt sfidate a apărut la Cluj-Napoca, de această dată în cartierul Mărăști.
Organizatorii meciului de tenis din Fed Cup, dintre România și Elveția, au pus în scenă o coregrafie impresionantă, la debutul întâlnirii.
Poliţiştii clujeni cercetează un tânăr de 21 de ani din comuna Sic, judeţul Cluj, care a fost depistat conducând un autoturism deşi nu deţine permis de conducere.
Poliţiştii gherleni au pus în aplicare un mandat de perchiziţie domiciliară iar în urma acesteia au reţinut un bărbat de 24 de ani din municipiul Dej şi îl cercetează pentru furt calificat.
Sorana Cîrstea nu a fost selectată să joace în duelul cu Elveția.
Baschetbaliștii de la U Banca Transilvania Cluj, campionii în exercițiu ai României, se vor afla pentru prima data în vizită la USAMV Cluj-Napoca, luni, 23 aprilie, începând cu ora 11.30.
Cu ocazia meciului de tenis Romania – Elvetia, desfasurat la Sala Polivalenta, pentru accederea in Grupa Mondiala 1 a Fed Cup, sambata 21 aprilie, intre orele 5:30–23:00 si duminica 22 aprilie 2018, intre orele 6:00–23:00, se suspenda circulatia p
Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Cluj-Napoca au continuat activităţile de prevenirea a infracţiunilor de furturi din buzunare, genţi şi poşete din mijloacele de transport în comun.
Polițiștii clujeni cercetează un bărbat de 33 de ani, din comuna clujeană Iara, după ce a fost prins în flagrant comiţând un furt dintr-o societate comercială din comuna Iara.
Polițiștii clujeni au depistat, joi, o tânără de 24 de ani, din comuna Sănduleşti, în timp ce conducea un autoturism deşi nu deţine permis de conducere.
Polițiștii clujeni l-au reținut, zilele trecute, în urma unoi perchiziții la Cluj-Napoca și Turda, pe un bărbat de 26 de ani, acuzat de comiterea mai multor furturi.
Simona Halep este una dintre cele mai frumoase tenismene din circuitul profesionist, iar la Cluj-Napoca s-a afișat cu o ținută sexy, la dineul oficial.
CFR Cluj vrea ca FCSB să fie depunctată, în urma deselor atacuri venite din partea vicecampionilor, depunând un memoriu la Comisia de Disciplină.
Facturile la curentul electric ar putea să scadă până la finalul anului, după ce s-a aflat că firmele i-au furat pe români.
Sportivele noastre par a fi foarte relaxate înainte de meciul cu Elveția. Sorana Cîrstea a și spus la conferința de presă să sportivele se înteleg foarte bine.
Un YouTuber cunoscut din Spania este anchetat acum de autorități, după ce a batjocorit un cerșetor pentru a realiza o farsă.
Meteorologii vin cu vești bune pentru clujeni, în acest sfârșit de săptămână, aceștia anunțând temperaturi destul de ridicate și vreme frumoasă.
Jurnalistul Cristian Focşanu este noul preşedinte al Filialei Cluj- 1991 a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.
Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Cluj-Napoca în colaborare cu Poliţia Locală Cluj-Napoca au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea furturilor din buzunare, genţi şi poşete în zona staţiilor dar şi în mijloacele de transport în comun.
Polițiștii clujeni au depistat un bărbat de 49 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea un autoturism deşi avea dreptul de a conduce suspendat.
Biletele la prima zi la meciul din Fed Cup dintre România și Elveția s-au epuizat. Spectatorii sunt rugați să vină la Sala Polivalentă din timp.
Polițiștii clujeni au reţinut un bărbat de 26 de ani din comuna Floreşti, judeţul Cluj, pe care îl cercetează pentru comiterea de furturi din locuinţă.
Un clujean a filmat o scenă petrecută în centrul orașului, o petrecere pe stradă dată de mai mulți tineri cu muzica la maxim.
O familie din localitatea Orman, comuna Iclod, a rămas fără o sumă considerabilă de bani, după ce locuința le-a fost prădată de hoți.
Creşterea competitivităţii Autocom Impex SRL prin achiziţia de mijloace fixe (P)
Fără a spune despre ce este vorba, numărul 1 mondial Simona Halep, anunță o coregrafie surpriză la startul meciurilor de sâmbătă, de la Sala Polivalentă.
România ocupă primul în Europa în ceea ce priveşte rata anuală a inflaţiei în martie 2018, cu o creștere de 4% a Indicelui Armonizat al Preţurilor de Consum (IAPC), arată datele communicate miercuri de Eurostat.
Lupescu a pierdut alegerile pentru funcția de președinte al Federaţiei Române de Fotbal, din primul tur, obținând 78 de voturi, față de 168 de voturi obținute de Răzvan Burleanu.
Tot mai multe informații apar în urma scandalului Facebook - Cambridge Analytica, iar acum, unul dintre șefii de departament ai rețelei sociale, David Baser, a anunțat că sunt colectate chiar și datele persoanelor care nu folosesc Facebook.