Un minor de 15 ani a murit, miercuri, la Cluj-Napoca după ce s-a electrocutat punând mâna pe un transformator.
Dragoș Damian, CEO-ul companiei Terapia, una dintre cele mai mari compani de farmaceutice din țară, a transmis o scrisoare deschisă noului rector al Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj anunță că, începând de mâine, se va schimba locul în care se dau testele de cunoaștere a regulilor de circulație pentru redobândirea permisului de circulație.
Premierul maghiar Viktor Orban a anunțat că doi studenţi iranieni aflaţi în Ungaria sunt infectaţi cu noul coronavirus, acestea primele cazuri de infectare cu COVID-19 confirmate din ţară.
Oficialii guvernamentali anunță că a fost confirmat și al șaselea caz de coronavirus din România, la o persoană de 71 de ani din Suceava.
Polițiștii clujeni au desfășurat, miercuri dimineață, în intervalul orar 06.50 – 08.30, o acțiune pentru asigurarea climatului de siguranță publică în zona centrelor, campusurilor universitare și a căminelor studențești.
Polițiștii clujeni au organizat, marți, o acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice, în vederea combaterii uneia dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere, si anume indisciplina pietonilor.
Un polițist clujean este cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, acesta find acuzat că a sustrat mai mutle unelte dintr-un magazin.
Primarul Emil Boc a anunțat că municipalitatea va achiziționa zece autobuze școlare noi, care urmează să deservească rețeaua de transport dedicat pentru elevi.
La Cluj se pot face studiile de prefezabilitate pentru metrou
Polițiștii clujeni au reținut, de la începutul anului, 16 persoane pentru comiterea de infracțiuni rutiere, dintre care majoritatea erau beți la volan.
Incendiu în Pădurea Făget. Fumul e vizibil din Florești - VIDEO și FOTO
Un minor de 14 ani a fost snopit în bătaie și aruncat într-o râpă de un bărbat de 39 de ani, în localitatea Hoceni din județul Vaslui.
O femeie din Dej a avut nevoie de transport la spital pentru a primi îngrijiri medicale după ce o bucată de tencuială i-a picat pe cap, în timp ce mergea pe stradă.
O autoutillitară a fost mistuită de flăcări, marți în jurul amiezei, pe un drum din localitatea clujeană Săliște. Aceata transporta și peste 200 litri de motorină.
Polițiștii clujeni au desfășurat, în intervalul 29 februarie – 2 martie, o serie de acțiuni pe raza cartierelor Grigorescu şi Gruia, pe strada Tăietura Turcului, Bulevardul 1 decembrie 1918 şi în Piaţa Agroalimentară.
Meteorologii de la ANM au emis o informare meteorologică de ploi și vreme rea, care afectează aproape toată țara.
Polițiștii clujeni au depistat și reținut doi tineri de 18 și 15 ani, din Turda, acuzați de comiterea unei tâlhării.
Un incendiu a izbucnit azi-noapte la o gospodărie de pe raza localității clujene Vad.
Raed Arafat a spus ce geluri dezinfectante omoară coronavirusul
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o locuință de pe raza orașului Huedin, iar un bărbat era închis într-una din camere.
Meteorologii de la ANM au emis o estimare a valorilor termice medii pentru perioada de prognoză 2 - 15 martie 2020.
Un bărbat din comuna clujeană Mihai Viteazu s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat beat la volan și a cauzat un accident rutier.
Polițiștii clujeni au depistat, vineri, un conducător auto care s-a urcat la volanul unui autoturism deși nu deținea un permis de conducere. Acesta a fost implicat și într-un accident rutier.
Polițiștii din toată țara au aplicat, în cursul zilei de duminică, peste 10.000 de sancțiuni celor care au încălcat prevederile legale și au reținut 891 de permise șoferilor care au pus în pericol siguranța traficului rutier.
Meteorologii de la ANM anunță că vremea se va încălzi considerabil la Cluj în prima parte a acestei săptămâni, maximele termice ajungând până la 17 grade Celsius.
Un incendiu a izbucnit, luni dimineață, la o hală industrială de pe strada Sobarilor, din Cluj-Napoca.
Un incendiu a avut loc, azi-noapte, la o gospodărie din Baciu, unde o casa din lemn a fost mistuita de flăcări.
Fostului ministru al Sănătății Sorina Pintea i s-a făcut rău în arestul Poliției Capitalei.
Premiul cel mare al jocului Loto 6/49 a fost câștigat la extragerile de duminică, 1 martie. Norocosul român a câștigat 8.199.947,52 lei, adică peste 1,7 milioane euro.