Un clujean de 32 de ani, ajuns în stare gravă la spital din cauza Covid-19, cu afectarea pulmonară de 75%, a refuzat oxigenul şi orice sfat medical. Spunea că a citit studii pe internet, pe Facebook conform cărora oxigenul este periculos.
Comuna Florești e pe urmele Clujului în ceea ce privește rata de infectare înregistrată luni.
Frumoșii copaci din Parcul Babeș sunt tăiați de cei de la spații verzi, în cadrul unui program de refacere a vedetației. Totul se face fără cap.
Primarita din Chinteni, Lucia Suciu, acuză autoritățile de la București că blochează accesul locuitorilor comunei la vaccinare. Pe listele de așteptare sunt 900 de oameni care vor să se vaccineze, locuitori ai comunei Chinteni, dar nu pot face acest lucru
De-a lungul vremii, multe epidemii la nivel global au făcut milioane de victime. Unele dintre cele mai grave pandemii din istorie: cât au durat și ce sfârșit au avut acestea?
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri decretul cu privire la posibilitatea reducerii timpului de lucru pe timpul pandemiei cu până la 80%.
O tranșă de 500.000 de vaccinuri Pfizer, care ar fi trebuit să ajungă în țară în această dimineață, mai întârzie.
Ion Dumitrache, pe numele de scenă Nelu Ploieșteanu, s-a stins din viață, răpus de coronavirus, pe data de 2 aprilie.
Un cal bătut și epuizat a fost depistat pe drumul spre Colonia Sopor. Oamenii au sunat la 112, la Poliția Animalelor plătită din fonduri publice, dar au primit un răspuns halucinant.
Un câine a fost legat și tras de mașină în Cluj-Napoca. Imaginile cu câinele chinuit au fost șterse de pe Facebook.
Un protest organizat de o persoană fizică, Ioana Coman, a adunat sâmbătă câțiva oameni în Piața Unirii, la statuia Memorandiștilor. S-au ținut discursuri și a fost elaborată o listă complexă de solicitări.
Moartea legendarului Remus Câmpeanu a stârnit puternice reacții. Primarul Emil Boc a spus că a aflat vestea decesului cu profundă tristețe și a adus un omagiu celui care a fost Remus Câmpeanu.
Unix Auto SRL atacat de hackeri. Activitatea Unix Auto SRL este suspendată. Se cer despăgubiri Unix Auto SRL, cel mai mare furnizor de piese auto din Transilvania a fost atacat de hackeri, care cer despăgubiri.
Zodiacul primăverii! Primăvara în Horoscop și ce zodii iubesc primăvara!
Vedeta muzicii de petrecere Vlăduța Lupău a spus că pentru nimic în lume nu ar pleca de la Cluj.
”Craii Măgurii” la Românii au talent 2021. Andra impresionată de grupul ”Craii Măgurii”. Preotul Mircea Dejeu din Ciucea conduce grupul ”Craii Măgurii”.
Miguel, un manager de 37 de ani care a venit în România, a explicat cât de umflate sunt prețurile din Cluj-Napoca.
Remus Câmpeanu, legenda lui U Cluj, a murit și a lăsat în urmă multă durere în rândul suporterilor.
Centrul Clujului arată sinistru, după lovitura de baros primită de HoReCa.
Asociația Antibraconaj Cluj este în curs de constituire, urmând să ia măsuri în cazurile de profil.
Preotul catolic Francis Doboș crede că știința și credința trebuie să lucreze împreună în aceste vremuri: ”Cine vrea să-mi pună un cip, nu mi-l pune printr-un virus, mi-l pune printr-o frică”.
Dorin Bob, constructorul ansamblului Wings, de pe varianta Zorilor - Mănăștur, susține că deja se lucrează la sensul giratoriu de pe strada Frunzișului, pe care îl face de unul singur.
Spitalele COVID din Cluj sunt pline de pacienți. Schema de tratament nu conține ivermectină, dar conține Favipiravir.
O polițistă locală din Turda a murit la spital, după ce a fost diagnosticată cu COVID-19.
Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj, îi întreabă pe Klaus Iohannis, Florin Cîţu de ce nu investesc 20 de milioane de euro din fonduri europene în dezvoltarea unei fabrici de vaccinuri.
Bariera din Apahida de la trecerea de la nivel cu calea ferată a fost ruptă din nou, după numai 15 zile.
De câțiva ani, ceasurile inteligente s-au impus pe piață, având în vedere că răspund nevoilor oamenilor care doresc sau au nevoie să aibă instrumente tehnologice la îndemână în orice moment, cu un confort total.
Clujenii au făcut iarăși coadă la benzinării, vineri seara, după ce supermarketurile s-au închis la 18.00.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a declarat război celor care aruncă deșeuri pe spațiile verzi. Pivariu susține că rampele clandestine vor dispărea.
Paștele catolic 2021: Cum se va circula de Paștele Catolic 2021? Între ce ore este permis accesul afară pe durata nopții de Paștele Catolic 2021?