Social

Cluj-Napoca: Au majorat EXTREM de mult tarifele de parcare în centrul Clujului: 230 de lei pe zi

  



 

Tarifele de parcare din zona centrală au fost majorate foarte mult față de anul trecut. Acum s-a ajuns ca o zi de parcare să coste în centrul Clujului 230 de lei.

 

Astfel în centrul orașului, în zona 1, la parcările cu barieră sau la cele cu parcometre se poate ajunge ca pentru o zi de parcare să trebuiască să achitați 230 de lei. Cei care parchează la parkingul cu barieră din Piața Unirii, spre exemplu, au posibilitatea de a declara tichetul pierdut și să achite 100 de lei, dar care parchează la bordură nu au această posibilitate.

 

Spre deosebire, în parkingul de pe strada Moților, din spatele Primăriei Cluj-Napoca, parcarea pe o zi costă 65 de lei. Acolo, însă, parchează sutele de angajați de la Primăria Cluj-Napoca și pentru ei trebuie condiții mai lejere. Diferența de preț în acest caz este ciudată, ținând cont că parkingul acesta a fost construit din bani publici, care ar trebui recuperați. Parcarea cu barieră din Piața Unirii a fost numai trasată și a fost dată în exploatare, dar tarifele sunt mult mai mari.  

 

 

Propunerea de tarife pentru Parkingul Primăriei prevedea, în 2018, o creștere infimă, de 0,50 lei pe oră, iar tariful pe zi să rămână la nivelul din 2017, de 17 lei / 24 de ore. Consilierul local Radu Moisin a propus să fie totuși majorate pentru că diferențele față de celelalte zone de parcare erau uriașe. S-ar fi ajuns ca pe zi la Parkingul Primăriei să achităm 17 lei / zi (fără să mai fie locuri pentru că totul ar fi fost ocupat de bugetari), iar în restul zonei centrale 230 de lei pe zi. 

 

Tarifele sunt: 

 

- limitarea timpului de parcare în zona I la maxim 2 ore;

- majorarea tarifului orar pentru parcare în zona I, astfel: 5 lei pentru 1h; 10 lei pentru 2h; (pentru 30 de minute rămâne același tarif de 2 lei); 

- în cazul parcărilor cu barieră, tarifele orare sunt aceleași (2 lei 30 min, 5 lei ora) cu excepția cazului în care se depășește timpul maxim de 2 ore, fiecare oră ce depășește intervalul maxim, va fi taxată cu 10 lei;

- pierderea unui card/tichet va fi taxată cu 100lei/zi.

 

Între orele 21:00 și 07:00, nu se percepe taxă pentru parcarea în zonele I și II. În celelalte zone ale orașului tarifele de parcare/garaje rămân neschimbate.

 

Primăria le recomandă clujenilor să utilizeze parkingurile de la stadionul Cluj Arena, Sala Polivalentă sau parcarile amenajate pe platforma de pe str. Năvodari.

 

În 2017, tarifele erau de: 

 

30 minute in zona I/o ora in zona II – 2 lei

1 ora in zona I/ 2 ore in zona II – 4 lei

2 ora in zona I/ 4 ore in zona II - 8 lei

3 ora in zona I/ 6 ore in zona II - 12 lei

> 3 ore in zona I: 12 lei/ora

Pierderea tichetului costa 30 de lei, acum s-a făcut 100 de lei.

coral1_1_1.jpg
10-1-2018, 21:41
393 vizualizări
43 comentarii
Mihnea13-1-2018, 14:26
Un țăranuș inept din Răchițele, s-a trezit pe cai prea mari pentru el - în concepția lui de mic socialist-utecist, crede că singura soluție pentru orice rău, sunt taxele. Iar dacă încă mai mișcă, mărește taxele!
Nu e de mirare că încă nu avem o centură pentru autoturisme, așa cum are Oradea de exemplu. Vom suferi din rău. în mai rău, pînă când vom pricepe că numai unul născut în Cluj are mândria apartenenței la acest oraș și e lipsit de parvenitismul caracteristic celor cu origini umile.
Deci vina pentru perioada Boc, este numai a noastră, a celor care l-au votat. Vrem o schimbare? Atunci trezirea!
Vasilica clujeanu13-1-2018, 16:17
Foarte corect 95 %din ce-ati scris,cu o mentiune,ca sa fi bun gospodar si un administrator de urbe nu e obligatoriu sa fi nascut in Cluj.Completez ultima fraza a dv.povestindu-va,dv.si la toti clujenii o intimplare de acum 4 ani cind piticul s-a intilnit cu locuitorii cartierului Manastur,cica"s-o puna"de-o BUGETARE PARTICIPATIVA,o gaselnita a primarelului prin care cica locuitorii mun.Cluj pot sa propuna proiecte.Nu intru acum in amanuntele acestui proiect(mai mult pe hirtie)inutil,spun doar atit;dar cind s-au ridicat maretele mastodonturi i-a intrebat cineva pe cetateni ????Asadar,sa revenim la intilnire,din aprox.200 de participanti 80%erau pensionari si 10%din staful mocanului.Acestia,tot in acest procent se prezinta la vot.Culmea,chiar daca le-a taiat dintr-o amarita de pensie,cei de virsta a treia tot pun stampila pe mocan.De ce?Cum e posibil asa ceva ?Ce-i in mintile bunicilor ?Astea numai cel de sus stie.Restul,populatia de virsta medie si cu servici nu-i intereseaza.Pai atunci sa stea ca fraierii in trafic.Mindru si fudul e clujeanul ???!!!
Neica14-1-2018, 7:28
Pensionarilor li se induce ideea ca doar la Cluj circula moca cu ctp iar daca vine altul s-a dus mocangeala. Apoi prin aceste cluburi ale pensionarilor se fac adevarate chefuri, cu mancare , bautura, solisti invitati, toate astea din banii primariei. Nici o problema, merita si dansii asta, dar sa ii faci sa voteze incontinuare prin minciuni si pre campanie elctorala nu mi se pare normal, mai ales ca se fac din bani publici. Dupa o viata muncita acestia nu au mari pretentii, majoritatea nu mai conduc masina, se bucura de aparate fitness, de plimbatul cu autobuzul, etc. Apoi e "tineretul studios", astia cu Untold si paranghelii , astia is in limba dupa Boc, acum auu si pietonala mare, acolo pe scena se mai perinda Andre, Sarmale Rancede si alte formatii de-ale lor. Apoi urmeaza cei stabiliti pe aici din toata tara, cu drept de vot. Astia il considera un fel de Mesia, aici castiga de doua ori mai mult decat in zonele lor de provenienta, mai trimit si bani acasa, isi mai aduc neamuri, etc si incet incet se insurubeaza aici.
Ramanem noi, astia care ne chinuim in trafic, gasim parcarea platita ocupata cand venim obositi si flamanzi de la serviciu, trotuarele ocupate de masini, care mai decare din judete variate, explozii de preturi, nesiguranta de ce oameni se perinda noaptea pe strazi, accidente cu idioti imberbi cu masini putenice, sufocati si sfidati in trafic, etc, etc. Noi , culmea, in duminica votului , unii, suntem ori obositi ori blazati sa iesim la vot, nici 10 minute. Ne meritam soarta.
@Neica15-1-2018, 10:41
mergi la culcare Neica,comunismul a apus

pentru toate situatiile prezentate de tine sunt solutii:
-te chinui in trafic? ia tati un autobuz,daca si alti puturosi ar face ca tine s-ar mai fluidiza traficul
-parcarea e ocupata? suna tati la politie sa i-o ridice,a doua zi nu o sa o mai parcheze acolo
-explozii de preturi? te asteptai sa ramana preturile la fel,acolo e cerere si oferta ,legea pietei,chestii care nu le poti controla
-de ce oameni se perinda noaptea pe strazi? aici gandesti ca in vremea lu' Ceasca ,de ce sa fie interzis sa iesi pe strazi,e o tara libera,fiecare are voie sa mearga cand si unde doreste pe domeniul pubilc
-accidente cu idioti imberbi cu masini putenice? ce treaba ai tu cu ei,ar trebui sa te bucuri ca se mai duc din aia si raman mai putini ca tine
GUM21-3-2018, 18:40
Pai mai Mihnea, tu esti prostan rau, prietene:
1. nu conteaza unde esti nascut, tu de exemplu, esti prost chiar daca esti Clujean
2. tariful de parcare nu reprezinta taxe
3. Clujul e pe dealuri, si Oradea e pe campie, asta e un motiv pentru care o centura pe langa Cluj costa inzecit mai mult

In centrul istoric al oricarui oras din Europa parcarea costa... chiar si 5 euro pe ora. Scoate banii si plateste daca ai curul sensibil si vrei sa vii cu masina in centru. Daca nu, poti lua taxi sau autobuzul. In ultima instanta poti deveni vita umblatoare, ca mersul e sanatos.
Esti sarantoc dar ai pretentii de masina? Vinde-o prietene, masina nu e pentru toti.

Astept momentul in care un loc de parcare platit pe cartiere va costa 300 lei pe luna, ca sa pot plati suma asta si sa parchez fara sa ma mai izbesc in parcare de cocosi cu capul gol ca tine. Ai loc langa bloc, platit cu 100 lei pe an, in timp ce vecinul tau ar fi dispus sa plateasca 4000 lei pe an, si nu are loc? Asta inseamna sa traiesti in socialismul de care spuneai. In capitalism, locul costa in functie de cerere. Si cel din centru si cel de langa bloc.
Șandor 11-1-2018, 23:17
Muioc la toți clujenii! De la vinituri!
Baba Cloantza12-1-2018, 8:31
Marsh ma inapoi la Frata sau unde poola mea te-a intzarcat ma-ta hihihi
Prostu satului11-1-2018, 20:26
Propun instituirea unei taxe de sedere cu masina in Cluj pentru cei cu numere de inmatriculare din alte judete.Ne-au invadat,parcheaza pe unde apuca,pe trotuare si pe spatii verzi,plus ca polueaza aerul.Noi,clujenii,nascuti in acest oras batut de soarta ne-am sacrificat cedindu-le zonele centrale sa se poata simti bine si distra pe la nenumaratele sindrofii,concerte,filme in aer liber,patinoare,tirguri de craciun,de pasti sau de anul nou,le-am cedat din parcari sa le facem trotuare mai largi,sa se poata plimba in voie...etc.Asadr,o taxa de sedere(cum sint cele de statiune),sa zicem 100 lei/luna,o suma mica care nu afecteaza prea mult bugetele viniturilor.Oricum,marea majoritate dintre cei care s-au propasit prin urbea noastra sint IT-isti,studenti sau robotei de multinationale,deci isi permit.Cind cheltui pe o chirie 200-300 de euro ,pe mincare si distractii alte 200-300,nu mai conteaza 25.
711-1-2018, 21:00
Se spune ,, sunt'' nu,, sint" domnule cult ... si bunăstarea ta este susținută de cei 300 de euro ... in rest ...te asteptam in stațiunile de unde suntem noi....cei care plătim 300 de euro...si tie...turistule ,, prostul satului" nu iti luam nimic !
Prostu satului11-1-2018, 22:14
Mai 7 mai,ai gasit si tu o greseala de ortografie.Esti satisfacut ?Te-ai linistit ?Pe vremea mea,cind se intra cu examen la facultate asa se scria,sint cu" i" din" i "nu cu" i" din "u".Lasa analizele gramaticale,poate comentezi si tu la subiect,cu argumente pro si contra.P.S.1.Oare in a doua propozitie n-am pus prea multe ghilimele ?Ai la dispozitie o noapte sa dai un raspuns.P.S.2(a nu se citi PlayStation!).Eu nu inteleg un fapt ?!Ai o masina inmatriculata in alt judet si domiciliul la noi,in Cluj?!Sau nu v-ati facut mutatia ?????
@Prostu satului11-1-2018, 22:41
Draga Prostul satului, nimic nu recomanda o persoana mai mult si mai bine decat felul in care scrie. Descopera si tu aceste lucruri la batranete, daca pana acum nu ai stiut!
ocosu orasului12-1-2018, 7:15
O intrebare domnule Al. Graur, banuiesc ca" 7" e un pseudonim de-a matale, de ce sfidati clujenii, de unde aerul acesta de superioritate, infatuarea, mojicia? Eu personal cand merg in alte localitati am grija sa deranjez, sa fiu cuvincios, sa respect regulile si legea. Asta o fac datorita educatiei primite acasa, in cei 7 ani domestici. Nu mi-as permite sa fac ceea ce faceti voi, in trafic sunteti teroare, in cartiere sa parchezi pe trotuare, in intersectii, pe treceri, am un vecin care sta in chirie si pana la facultate are de mers 10 minute pe jos, nu se poate, merge cu masina chit ca ia ridicat-o de n ori, merge pana la butiqu cu masina, 60 de metri, apoi parcheaza blocand aleea, grupul social de deseuri, intraea in scara, intersectia. Si ca el sunt mii de indivizi.
Sunteti obraznici si va credeti buricul pamantlui, nu din aia 300 de Euro traim noi, nu primim nimica de-a gratis, avem serviciu, conducem firme, afaceri, muncim iar voi ne-ati adus doar belele gen scumpiri, aglomeratie, trafic infiorator, poluare din toate punctele de vedere. Asa ca mai multa modestie, daca tot ne parazitati.
Cetatean Cluj (Sofer)11-1-2018, 14:35
Se poate si mai scump :) . E o decizie rationala.
Claudiu11-1-2018, 14:29
Pot sa mareasca tarifele cat vor, atata timp cat in zonele 1 si 2 se verifica foarte rar plata parcarii, undeva la 2-3 treceri pe luna pentru fiecare strada. Tinand cont ca se cunosc numarul de locuri din zonele 1 si 2 si se stie ca mai tot timpul sunt pline cel putin 8 ore pe zi, ar fi interesant sa ne prezinte primaria cati lei s-au incasat in anul 2017 pentru plata parcarilor. Nu cred ca o sa avem o medie mai mare de 2 lei pe zi pentru fiecare loc disponibil(cu exceptia celor cu bariera).
Hmm11-1-2018, 14:25
Si daca face parcarea 20 la ora tot pline o sa fie parcarile. Deci de ce nu. Daca e cerere mare parcheaza cine isi permite si primaria face bani.
Bocaiala11-1-2018, 13:53
EU sunt adevaratul Bocaiala!
Firicel11-1-2018, 13:45
Salut aceasta decizie. Bravo Boc!
!!!!!!11-1-2018, 12:38
foarte bine
si mai mult va rog
de 10 ori mai mult daca se poate
sa-i descurajam pe aia care merg si pana la buda cu masina sa mai treaca prin centru



geo11-1-2018, 12:05
Se puteau mari si mai mult. Daca am treaba 10 minute in jurul tribunalului/Anaf nu gasesc parcare, ca altii lasa masinile de dimineata pana seara pe bani de nimic. Astia care dati din gura, sunt convins ca lucrati in zona si va convine sa platiti 60RON/luna abonament. Mereti in plm cu autobuzul.
haha11-1-2018, 16:52
Marele sfatos, tu de ce nu mergi in plta cu autobuzul? Esti ipocrit!
Pt geo11-1-2018, 23:23
Gasesti, pe strada Navodari e un parking cat 2 teteniri de fotbal pe jumate gol.
Dar, sunt 300de metrii pana la tribunal si iti scade burta.
de acord11-1-2018, 10:43
in Haga e 20 euro pe zi , in parcarile din zona centrala. daca tot ai de gand sa sufoci traficul atunci ar trebui sa-ti permiti sa si platesti fgm
@de acord11-1-2018, 12:05
Pai acum in Cluj e mult mai scump de atat. Daca mergi la parcarile cu bariera, inseamna ca vei plati 230 de lei/zi. Eu nu stiu nicaieri in lume sa coste in oras 50 de euro/zi parcarea publica, nu privata. Dar si daca ar fi pe undeva asa, Clujul nu este nici New York, nici Paris. E doar Cluj-Napoca, un oras de provincie din Romania, unde salariul mediu este de 2400 de lei/luna, nu poate costa parcarea in centrul orasului 10 la suta din salariul mediu al unui locuitor, e aberant. Si asta doar pentru ca primaria este incapabila sa gaseasca solutii de parcare. In centrul orasului nu este trafic atat de mare, problema o reprezinta locurile de parcare, mai exact lipsa or, de care vinovata se face administratia locala.
@de acord11-1-2018, 12:19
In Haga salariul e mult mai mare, deci isi permit 20 de euro pe zi.
In Haga, pe lingaii astia ca tine, ii baga la balamuc.
Moartea11-1-2018, 9:33
Foarte bine sa fie asa de mare cat tzaganu sa lase aurul de la gat la iesirea din parcare. Toti pielea plii trebuie sa intre cu masina pana in cafenea shaormarie sa beheiasca. Centrul trebuie inchis si sa circule numai autobuzele. Sau impus o taxa sa iti sara capacele daca vrei sa treci prin centru cu masina. Altfel taranii nu se educa ca na vi la oras cum sa mergi pe jos dar ai masina, mare valoare. Lua-var toate bolile venerice.
Cumva11-1-2018, 14:42
Acu imagineaza-ti cap gol ce esti, ca toate masinile care s-ar parcar ziua in centru ar trebui sa se parcheze in afara razei centrului... unde stai tu.. eu si altii... daca esti dobitoc... stinge internetul si dute de paste iarba...
haha11-1-2018, 16:56
@Moartea: pentru tine centrul inseamna crasme si atat. Pentru altii inseamna locuri de munca, locul unde is tocesc nervii cu birocratia din primarie, prefectura, spitale, furnizorii de utilitati, anaf, tribunal etc. Pot impune taxa de centru doar dupa ce exista cai de a ajunge dintr-un cartier in altul sau dintr-un capat in altul al orasului altundeva decat prin centru. Macar ai bani de o bicicleta furata sau de bilet ctp sau esti doar un cretinel neavortat la timp?
soferiu11-1-2018, 8:58
Cred ca singura treaba buna a Primariei din ultimii ani, totusi e prea ieftin inca.
@soferiu11-1-2018, 12:46
corect
ar trebui sa facem o strangere de semnaturi sa se tripleze
asa scapam de toate masinile din centru
Ho11-1-2018, 7:39
Respect domnule Boc. Poate asa mai lasa cetateanul conserva acasa.
pop11-1-2018, 7:34
vai, si care e asa mare cresterea, domnul ziarist? de la 4 lei la 5 lei in zona 1 1h, de la 8 lei la 10 lei 2h si nicio schimbare la 30 minute si parcari cu bariera. articol penibil.
Raul11-1-2018, 13:22
Se încurajează oprirea pe scurta durata.30 min. Nu sa stai câte 5 ore la o cafea.As prefera sa facă parcați și la intrări în cj.și sa pot circula cu transportul în comun.
poov11-1-2018, 7:30
Taranii terasisti sunt disperati!

In Centru nu ai ce cauta decat la suc sau la scoala, ca nu e nimic acolo in afara de ITM si inca 2-3 institutii neimportante, deci

Studentii sa mai vina si pe jos, ca nu le cade curu, si terasistii sa plateasca, sau sa nu mai stea 5 ore la un suc.
Hmm11-1-2018, 7:37
E tribunal, e anaf, e primarie, e electrica si tot felul de banci sedii si birouri. Intradevar depozit marfa cum esti obisnuit tu nu gasesti.
Pieton11-1-2018, 8:20
Hmm*
Dacă ai treaba la instituțiile menționate de tine poți parca la polivalenta și să mergi 10 pe jos.
Razvan11-1-2018, 11:06
Sau folosesti transportul in comun si nu mai ai dureri de cap cu parcarile.
Kuki11-1-2018, 15:57
Ar trebui sa se mai civilizeze oamenii pt a înțelege ca e mai ieftin, mai economic si ar mai si avea aer curat dacă ar folosi mai mulți transportul in comun!
@ Ravan @Kuki11-1-2018, 17:54
Va referiti la transportul in comun care se face cu harburile verzi aduse de la cimitirul de masini din Paris si cu troleele de Dac si Rocar de pe vremea lui Ceausescu? Nu, mersi, atunci mai bine taxi, mers pe jos sau bicicleta ca am vazut cum a luat foc o rabla de autobuz in Gheorgheni. De vechi ce is, carutele alea pot face oricand accidente
Criculae11-1-2018, 6:24
Foarte bine.
?????????11-1-2018, 2:05
Dar ce cauta taranii din Rachitele in centru? Vin sa-si vada neamu la locul de muncal?
@Esti cam prost11-1-2018, 17:56
Stai jos, cosas de Rachitele, nota 4. Si nu uita sa-l pupi in dos pe taranetele Boc si pe tovarasul sau Lucan, ca tot au furat impreuna
@vasile11-1-2018, 14:52
daca ajungem ca in China anilor 70 inseamna ca am castigat 2 ani
noi oricum suntem in urma cu 50 de ani fata de toti
@Bocaiala11-1-2018, 12:41
tu esti din alt film !!! unul foarte prost
ce povestesti nu are nimic de a face cu ce se discuta
esti genul care se trezeste ,mananca si doarme cu gandul la Boc si ce sa-i mai zica

ai o obsesie prietene

Cele mai citite ştiri din Social

1171 vizualizări
21-7-2018, 17:16
Accident inexplicabil la Cluj. O șoferiță a lovit o clădire pe Regele Ferdinand - FOTO» Vezi tot
558 vizualizări
22-7-2018, 1:37
Clujeanul din Sâmboleni, care a scris pe câmp M... PSD, a recidivat: Vă vedem! - FOTO» Vezi tot
328 vizualizări
20-7-2018, 12:23
Cluj: Șofer UBER atacat cu ouă de taximetriști, la Sala Sporturilor - FOTO» Vezi tot
209 vizualizări
20-7-2018, 15:59
Poliția Cluj are un nou șef. S-a terminat ERA incompetenței» Vezi tot
125 vizualizări
18-7-2018, 19:27
Normalitatea! Un cunoscut preot clujean fotografiat în timp ce aștepta autobuzul - FOTO» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?