Un copil de 11 ani s-a spânzurat. El povestea că joacă Balena Albastră

 

Un copil de 11 ani s-a spânzurat luni, iar poliția spune că minorul povestea că joacă un joc virtual.

 

Cazul s-a petrecut în Dâmbovița.

 

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Nucet au fost sesizaţi că un minor de 11 ani s-a spânzurat. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta obişnuia să acceseze internetul şi povestea adesea despre un joc virtual. Cadavrul a fost preluat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului", anunţă IPJ Dâmboviţa printr-un comunicat de presă.

 

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Copilul ar fi povestit colegilor că se joacă Balena Albastră.

 

Nu avem certitudinea că jocul este cauza morţii. Am ridicat o unitate de calculator şi două telefoane mobile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, conform Mediafax.

 

Atenţie la site-urile sau jocurile pe care le accesaţi pe internet! Există situaţii în care jocurile sau alte modalităţi de divertisment din mediul virtual au făcut victime. În cazul în care vă simţiţi timoraţi sau ameninţaţi de „prietenii” din mediul online, căutaţi sprijin la persoanele dragi sau la autorităţi. Nu ascundeţi aceste trăiri! Aveţi mereu în atenţie persoanele cu care interacţionaţi pe reţelele de socializare sau pe alte forme de comunicare pe internet (e-mail, messenger, forumuri)! De asemenea, dacă în jurul dumneavoastră observaţi persoane care şi-au schimbat comportamentul în ultima perioadă, inclusiv în mediul online, anunţaţi autorităţile”, transmit poliţiştii din Dâmboviţa în comunicat.

Comentarii Facebook