National/International

Cu cât se scumpesc ţigările

  



 

Un pachet de ţigări va costa mai mult cu 2 lei dacă Guvernul va dubla taxa pe viciu.

Prin proiectul de lege a sănătăţii, Guvernul intenţionează, să dubleze taxa pe viciu la tutun, de la 10 la 20 de euro/1.000 de ţigări, măsură care va duce la scumpirea cu aproximativ 2 lei a pachetului de ţigări, respectiv o creştere cu 15-20% a preţurilor, potrivit reprezentanţilor industriei.

"Este vorba de o dublare a taxei de sănătate la 20 de euro/1.000 de ţigarete. Taxa a fost introdusă în mai 2006. Era o taxă fixă foarte mare. La vremea respectivă, noi apreciam nivelul contrabandei în România între 5% şi 8%, iar după această taxă aproape că s-a dublat", a declarat agenţiei MEDIAFAX un oficial al unui mare producător de ţigări.

Preţurile ţigaretelor sunt, în magazine, între 10,5 lei şi 13,5 lei, astfel că o majorare de 2 lei reprezintă o scumpire cu 15% - 20%. Ţigările din categoria celor mai bine vândute costă 12,5 lei.

Reprezentanţii celor trei mari producători de ţigarete de pe piaţa românească, British American Tobacco, Philip Morris şi JTI, se vor întâlni vineri dimineaţă la Ministerul Finanţelor Publice cu oficiali ai instituţiei, pe care vor încerca să îi convingă să renunţe la creşterea taxei pe viciu.

5-7-2012, 16:51
6 vizualizări
2 comentarii
clujeanul5-7-2012, 19:27
Niciodata nu am inteles cum poate cineva sa fie atat de prost incat sa isi dea banii pe tigari ca ultimul amarat din lume, nu de putine ori am vazut, oameni in toata firea, cersind tigari ca si dependentii de droguri. Eu nu inteleg cum poti sa fi dus de fraier o viata intreaga, si sti ca esti dus de fraier, si tot s*** nicotina, pana mori ca un fraier. :) Sa le faca minim 200 de ron pachetul!, pentru ca avem "criza" de citostatice in tara, si daca are cineva OBLIGATIA sa cotizeze la bugetul necesar, sunteti voi pizdele astea proaste care s***** cancer prin hartie si care urmeaza sa deventiti cancerul viitoarei generatii care trebuie sa va plateasca tratamentele pentru bolile grave sau agravarea bolilor neasociate cu fumatul care sunt accelerate de viciul vostru cel de toate zilele. Ratati, penibili si nefericiti, nu aveti alta pasiune pe lumea asta decat sa va ghemuiti intr-un colt intunecat si sa s***** alinare, in vietile voastre penibile si neimplinite de la care o tigata "te calmeaza" :).

Daca nu ar fi faptul ca traiti intr-o societate unde comportamentul dicteaza ce anume e sau nu e acceptabil din punct de vedere social, si ca asta afecteaza calitatea si modul de gandire a noilor generatii, a-ti avea dreptul sa inhalati si c**** uscat, dar cand, ca parinte sau frate sau vecin, te lasi vazut de copii care habar nu au ce vad si ce anume implica viciul tau, si comit gresala imensa de a te copiia si de a fi trasi de tine in gaura ratatilor, dusi de nas de companiile care mananca banii, frumusetea, sanatatea si in final viata, cum poti sa traiesti cand iti vezi in oglinda fata aia penibila si idioata, cand primul lucru si primul sentiment, dimineata cand te trezesti, e sa cauti sa s***?
radu cluj5-7-2012, 18:10
SNAGOV 8 LEI >>>AMIRAL 6LEI >CARPATI cu FILTRU 2,80> >>>CRAPATI FARA FILTRU 2,50 MARASESTI 1,70 NATIONALE 1,15 ,,,,O SIPCA 0,85 ,,,,o BERE 3,75 sau 4,25 ......un vin de 1l 21,50 lei .....HE HE HE SALAR DE 3500 lei !!!!dar acum >>>>>>C I U -C I U

Cele mai citite ştiri din National/International

571 vizualizări
19-11-2018, 16:45
Fermă de cannabis depistată de Poliție. Totul era bine pus la punct. Vorbim de 2 tone de cannabis - VIDEO» Vezi tot
184 vizualizări
19-11-2018, 17:31
România face două închisori cu 177 de milioane de euro. Spitale regionale nu putem face» Vezi tot
168 vizualizări
20-11-2018, 7:40
Între timp, conform Eurostat România conduce lejer topul țărilor cu cele mai multe WC-uri în fundul curții» Vezi tot
141 vizualizări
16-7-2018, 17:04
Prima imagine cu noua Dacia Sandero: ”Va fi starul anului 2019”» Vezi tot
131 vizualizări
19-11-2018, 13:54
Veste proastă pentru șoferii de Uber și Taxify. Ce pregătesc parlamentarii» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?