De ce fug clujenii de Clujul ”fain, forte, forte fain”! O familie de ”nomazi digitali” a făcut un top al motivelor


Corina Brândușan, șoțul ei Andrei Țigănaș, și fiica lor Maria au decis la începutul anului să se mute în Spania. Între timp, în câteva luni, au schimbat orașul, plănuind să facă acest lucru periodic, pe toată durata relocării.

Corina Brândușan și soțul ei lucrează de acasă, așa că viața le permite să trăiască oriunde. Fost jurnalistă, acum  Pr Manager, a realizat pe blog (aici puteți citi mai multe despre aventura celor trei) un top al motivelor pentru care a decis să plece din Clujul  ”fain, forte, forte fain”, așa cum a spus, glumind, Mihai Sturzu, ex Hi-Q, care a făcut mișto de modul în care vorbesc clujenii, după o vizită în capitala Ardealului.

1. Foame de călătorii

După doi ani de pandemie, ne era foame de călătorii, de ieșiri, de locuri noi. Ne doream să vizităm, ca-n vremurile bune, să facem excursii în țară și afară.

2. Nevoia de schimbare

Munca de acasă e faină, dar te și poate face să te cam saturi de stat acasă. Sau cel puțin te cam saturi de același loc. În cazul nostru, un apartament cu două camere în Cluj. Super apartament, dar tot ne-am săturat de el după 2 ani în care l-am văzut aproape nonstop (uneori și în somn).

Ne-am gândit să ne mutăm într-un apartament mai mare, să stăm la țară, să plecăm în alt oraș, de toate. Dar niciuna dintre acele idei nu s-a concretizat.

15 Lecții de ”Nomadism Digital” oferite de familia din Cluj care s-a mutat în Spania

3. Now or never

Am avut senzația că e acum ori niciodată. Maria are 3 ani, iar la vârsta asta se adaptrează ușor, poate lipsi de la grădiniță fără probleme, iar noi lucrăm 99% remote.

4. Mici frustrări

Frumos ar fi să nu le uit nici pe ele. Pentru că au fost. Mici, dar multe. Fără consecințe dramatice, dar destul cât să-ți strice 1-2 zile sau chiar săptămâni.

Frecușuri – aparent mici, dar care te fac să te întrebi de ce la noi nu se poate?! de ce dacă ești corect și plătești absolut toate taxele la stat ți se pune poprire pe cont? De ce trebuie să stai 4 ore blocat pe șosea fără să te anunțe nimeni că e blocat (ca să poți alege altă rută)… De ce pentru fiecare hârtiuță e nevoie de ore pierdute pe la instituții? De ce nimic nu pare să funcționeze?

Prima dată când i-am spus lui Andrei că ar trebui să plecăm în altă țară eram în drum spre mare (Marea Neagră) cu mașina. Deși ne-am făcut așteptări realiste legate de cât ne va lua drumul, realitatea a bătut orice estimare.

Povestea unor clujeni, care s-au mutat în Spania! Pandemia numai le-a grăbit planurile. Acum sunt nomazi digitali, dar stau lângă mare - FOTO

5. Pentru că putem (vorba unui clasic în viață)

Un motiv vital e legat de modul în care lucrăm și trăim. Nimic nu ne ținea pe loc, iar fiecare proiect putea merge mai departe de la distanță (unele chiar mai bine și mai eficient). Bugetul îl aveam, dorința – la fel, iar amândoi am fost de acord că e o oportunitate.

Privesc acum în urmă și știu că în acest moment pentru noi a fost (și e) decizia cea mai bună pe care o puteam lua atunci, la final de 2021, într-o după-amiază de miercuri, în bucătărie.

E ca un restart. O aerisire după o perioadă grea și intensă, din care cred că vom ieși mai puternici, mai adaptabili, mai uniți și mai pregătiți pentru ceea ce urmează.

Comentarii Facebook