Tot mai mulți români sunt vizați de o nouă schemă de fraudă prin SMS, iar specialiștii în securitate cibernetică trag un semnal de alarmă. Infractorii cibernetici trimit mesaje care par oficiale și încearcă să convingă destinatarii că au de achitat amenzi
Lucrările la pasajul rutier de la Jucu au ajuns într-un stadiu avansat, la doar câteva zile de termenul limită de 31 iulie 2026. Imagini noi filmate cu drona arată structura deja ridicată, urmând montarea grinzilor
Doi medici au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar care vizează presupusa implantare, timp de mai mulți ani, a unor dispozitive medicale de unică folosință
A murit Angela Sbârcea (Nemeș), una dintre cele mai iubite soprane ale Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Artista a rămas în memoria publicului prin roluri memorabile precum Mimì din „Boema” și Violetta din „Traviata”.
Un fost candidat de top la admiterea Facultății de Matematică și Informatică din cadrul UBB și olimpic național la Informatică atrage atenția asupra unei situații pe care o consideră profund nedreaptă pentru absolvenții de liceu care aleg să susțină exame
Universitatea Cluj ar fi primit o ofertă de aproximativ 3 milioane de euro pentru Andrei Coubiș. Potrivit jurnalistului Emanuel Roșu, Trabzonspor este interesată de transferul fundașului de 22 de ani.
Imagini care îți îngheață sângele în vene! Un copil aflat pe trotinetă a fost la doar câțiva centimetri de o tragedie pe o trecere de pietoni semaforizată. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.
Cluj-Napoca rămâne lider la digitalizarea administrației locale în 2026, potrivit Indexului de E-guvernare Locală. Vezi clasamentele complete din 2020, 2023 și 2026, evoluția orașelor și cine a câștigat sau a pierdut teren în ultimii șase ani.
Lucrările la unul dintre cele mai dificile puncte de pe Autostrada Transilvania avansează într-un ritm vizibil. Noi imagini filmate din dronă surprind stadiul impresionant al viaductului de la Topa Mică, construcție esențială pentru deblocarea circulației
Sistemul biometric al UE, pus în încurcătură pe Aeroportul Cluj de două surori gemene. O britanică, reținută la Cluj după ce EES i-a atribuit călătoria surorii sale
Noi imagini filmate cu drona oferă o perspectivă spectaculoasă asupra unuia dintre cele mai importante șantiere feroviare din România. Sectorul Bucea – Poieni, parte a magistralei Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, se află în plin proces de moderniza
Cluj-Napoca are din nou zboruri directe către Viena și Frankfurt. AnimaWings a lansat cele două rute mult așteptate, operate de două ori pe săptămână, cu plecări în zilele de marți și vineri.
Trei bărbați acuzați că au spart locuințe din Cluj-Napoca folosind chei potrivite au fost arestați preventiv. Anchetatorii spun că acționau coordonat, după un plan bine pus la punct, și părăseau rapid orașul pentru a evita prinderea.
O nouă tentativă de fraudă informatică îi vizează pe români prin intermediul unor mesaje SMS care par, la prima vedere, trimise de autorități. Specialiștii avertizează că escrocii folosesc identitatea vizuală a platformei Ghișeul.ro și invocă în mod fals
Locuitorii dintr-un sat din Cluj scapă de drumul de pământ! Primarul din Vultureni, Paul Cecan: „Este un segment de drum important pentru noi”
Mercur retrograd aduce surprize pentru toate zodiile, însă Taurul, Scorpionul și Peștii scapă mai repede de influențele negative și au noroc la bani. Află ce îți rezervă astrele până la finalul lunii iulie 2026.
Mircea Abrudean critică PSD pentru cererea de demisie a premierului Ilie Bolojan și le cere social-democraților să pună capăt crizei politice, avertizând asupra riscurilor pentru PNRR și fondurile europene.
Lotul Biharia – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania (A3) ar putea fi deschis circulației cu câteva luni înainte de termenul contractual, oferind șoferilor posibilitatea de a circula pe autostradă de la granița cu Ungaria până la Cluj-Napoca încă din luna
Fiul lui Gabi Mureșan a transmis un mesaj emoționant după dispariția fulgerătoare a tatălui său, fost campion al României cu CFR Cluj și primarul comunei Apold.
În ciuda unei deplasări de aproape 800 de kilometri până la Lublin, în Polonia, suporterii Universității Cluj au oferit unul dintre cele mai spectaculoase momente ale serii la partida cu Dinamo Kiev din primul tur preliminar al Europa League. Imaginile su
Accesul la finanțare rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru antreprenorii români. De multe ori, o afacere este profitabilă și are capacitatea de a rambursa un credit, însă procesul se oprește atunci când banca solicită garanții pe care antrepren
UBB Cluj deschide o nouă colaborare internațională cu una dintre cele mai importante universități din China
Traficul rutier și pietonal va fi închis pe un tronson al străzii Louis Pasteur din Cluj-Napoca, între 10 și 12 iulie, pentru lucrări la noul Centru de Neurochirurgie al SCJU Cluj.
Inundații pe strada Albinii din Cluj-Napoca. Întreaga zonă este acoperită de apă, iar locuitorii spun că au fost nevoiți să ocolească mai multe blocuri pentru a ajunge acasă.
Clujenii, revoltați după imaginile cu mama care își agresează fiica în plină stradă: „A fi părinte singur nu este ușor, însă asta nu justifică violența”
Doi clujeni au agresat un bărbat pe terasa unui local din Tritenii de Sus, Cluj, provocând panică printre clienți. Au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Floreștiul își extinde rețeaua de echipamente pentru intervenții de urgență, prin instalarea a încă patru defibrilatoare semiautomate. Astfel, numărul total al aparatelor disponibile în spațiile publice ajunge la șapte, acestea fiind amplasate în zone cu
Una dintre cele mai importante investiții recente în infrastructura educațională din Cluj-Napoca a fost finalizată. Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” a trecut printr-un amplu proces de renovare energetică, modernizare și dotare, în urma unei investi
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, a transmis un mesaj adresat tuturor absolvenților UBB, cu ocazia ceremoniilor de încheiere a anului universitar 2025-2026
Vasile, un bărbat din Dej, este singurul pacient identificat din azilul de la Dumbrava dus în spitalul mobil ridicat de pompieri. Nu-și amintește cum a ajuns la azil