Autostrada Transilvania ar putea aduce o surpriză uriașă până la finalul anului. Șanse mari să circulăm de la granița cu Ungaria până în decembrie

Lotul Biharia – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania (A3) ar putea fi deschis circulației cu câteva luni înainte de termenul contractual, oferind șoferilor posibilitatea de a circula pe autostradă de la granița cu Ungaria până la Cluj-Napoca încă din luna decembrie 2026. Estimarea aparține Asociației Pro Infrastructură (API), care susține că mobilizarea din șantier este una foarte bună și că există șanse reale ca lucrările să fie finalizate înainte de termenul prevăzut pentru mai 2027.

Lotul Biharia – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania (A3) ar putea fi deschis circulației cu câteva luni înainte de termenul contractual


Lotul Biharia – Chiribiș are o lungime de 28,55 kilometri și reprezintă una dintre cele mai importante verigi pentru continuitatea Autostrăzii Transilvania în vestul țării. Potrivit reprezentanților API, ritmul lucrărilor este încurajator, chiar dacă mai există un volum considerabil de muncă până la finalizare.

„Fără extensii de timp și giumbușlucuri birocratice. Doar câteva structuri nu sunt suprabetonate, iar la terasamente avem asfalt pe multe zone. Noi mizăm nu atât de mult pe volumul de lucrări rămas – este încă FOARTE mult de muncă – ci pe faptul că atât constructorul, cât și CNIR, vor să demonstreze că pot”, au transmis reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Aceștia consideră că atât constructorul, grupul Selina, cât și Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) au un interes major să demonstreze că proiectul poate fi dus la bun sfârșit într-un timp record. „Beniamin Rus, proprietarul grupului Selina, are multe păcate istorice de spălat. Iar Gabriel Budescu, directorul general al CNIR, vrea cu siguranță să arate că noua Companie de Drumuri nu este aceeași Mărie, dar cu altă pălărie”, mai transmite API.

Dacă estimările se vor confirma, luna decembrie ar putea marca un moment important pentru infrastructura rutieră din Transilvania. Șoferii ar urma să poată circula pe Autostrada A3 de la granița cu Ungaria până la Cluj-Napoca și mai departe spre Târgu Mureș, cu excepția segmentului de aproximativ 40 de kilometri dintre Nușfalău și Poarta Sălajului. Acesta include traversarea Munților Meseș prin ceea ce va deveni cel mai lung tunel rutier din România, tronson aflat încă în faza de dezvoltare.

Chiar și fără această porțiune, Asociația Pro Infrastructură consideră că traseul dintre Cluj-Napoca și Oradea se va schimba radical


Chiar și fără această porțiune, Asociația Pro Infrastructură consideră că traseul dintre Cluj-Napoca și Oradea se va schimba radical. Mulți conducători auto ar putea prefera autostrada în detrimentul DN1, chiar dacă aceasta presupune un ocol, avantajul fiind un drum mai sigur și mai rapid. „Mai presus de orgolii și competiție, viața are prioritate și antreprenorii trebuie să finalizeze șantierele în cel mai scurt timp posibil”, subliniază reprezentanții API.

Contractul pentru acest lot a fost semnat în aprilie 2024 între CNAIR și constructorul Precon, iar în aprilie 2025 proiectul a fost transferat către CNIR. Ordinul de începere pentru proiectare a fost emis în mai 2025, iar lucrările de execuție au debutat în vara aceluiași an, extinzându-se ulterior pe întreaga lungime a lotului.

Comentarii Facebook