UBB Cluj deschide o nouă colaborare internațională cu una dintre cele mai importante universități din China VIDEO
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca continuă să își consolideze prezența pe plan internațional. Miercuri, 8 iulie 2026, instituția a semnat un Memorandum de Cooperare cu Universitatea Shenzhen din China, în cadrul unei vizite oficiale a unei delegații a instituției asiatice la Cluj-Napoca.
Acordul stabilește bazele unei colaborări academice și științifice între cele două universități, fiind identificate domenii comune de interes, precum studiul limbii și culturii chineze, dar și cercetarea în domeniul biomedical și al sănătății.
UBB Cluj deschide o nouă colaborare internațională cu una dintre cele mai importante universități din China
Parteneriatul prevede dezvoltarea unor proiecte comune și a schimburilor academice, printre care mobilități pentru studenți, vizite reciproce ale cadrelor didactice, cooperare științifică pe teme de interes comun, precum și organizarea de workshopuri și conferințe internaționale.
Vizita delegației din China s-a încheiat cu un tur ghidat al clădirii centrale a Universității Babeș-Bolyai, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România.
0 Comentarii