Masteratul care îți poate schimba cariera: UBB Cluj lansează program dual în logistică, în parteneriat cu șase companii internaționale
UBB lansează primul masterat dual în logistică și aprovizionare din Cluj. Predare în engleză, cu stagii în companii
Facultatea de Business a Universității „Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca introduce un program de masterat organizat în sistem dual, dedicat logisticii și managementului lanțului de aprovizionare. Programul începe în anul universitar 2026-2027 și se desfășoară exclusiv în limba engleză, potrivit agerpres.
Masteratul „Aprovizionare și managementul lanțului logistic" nu se va desfășura doar în sălile de curs. Structurat în sistem dual, programul presupune colaborarea directă cu șase operatori economici: Alstom GCC Romania, Emerson, Copeland, Color Control Support, Deltamed și Activeland Logistics Group, companii cu activitate relevantă în sectorul logisticii și al aprovizionării.
Durata programului este de doi ani (120 de credite ECTS), iar studenții vor face laboratoare aplicative direct în cadrul companiilor partenere, nu doar la facultate.
Ce învață masteranzii din Cluj
Programa acoperă un spectru larg de discipline, structurat pe patru semestre:
În primul an, studenții parcurg teme precum principiile managementului lanțului logistic, drept comercial internațional, sisteme lean și managementul calității, fundamentele aprovizionării și ale logisticii. Toate sunt completate de laboratoare desfășurate în companiile din consorțiu.
Anul al doilea aduce discipline mai avansate: tehnici de negociere în afaceri, managementul relației cu furnizorii, analiză financiară și analiza costurilor, sisteme informatice pentru asistarea deciziei. Pe lângă acestea, masteranzii fac un stagiu de practică intensiv și elaborează lucrarea de disertație. Opțional, pot aprofunda leadership și cultură organizațională sau managementul proiectelor.
Absolvenții vor fi pregătiți să opereze cu instrumente digitale moderne de tip Business Intelligence și să gestioneze procese logistice complexe în medii de afaceri internaționale.
Ce spune decanul Facultății de Business
„Lansarea programului de masterat dual în Aprovizionare și managementul lanțului logistic reprezintă o nouă etapă în consolidarea angajamentului Facultății de Business față de o educație aplicată, conectată la realitățile și exigențele mediului de afaceri contemporan. Parteneriatul cu companii de talie internațională și națională din domeniu asigură atât relevanța, cât și calitatea pregătirii masteranzilor noștri. Suntem convinși că absolvenții acestui program vor deveni profesioniști apreciați și căutați pe piața muncii locale și globale", a declarat conf. univ. dr. Valentin Toader, decanul Facultății de Business UBB.
Programul vine ca răspuns la cererea crescândă de specialiști cu competențe avansate în logistică — un sector în expansiune rapidă, atât la nivel local, cât și internațional.
0 Comentarii