Profesorul Joseph E. Stiglitz de la Columbia University din New York, laureat al Premiului Nobel pentru Economie și cel care a prezis criza financiară din 2008, vine la Cluj-Napoca!
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat cu cine va vota la alegerile prezidențiale.
Profesorul de la UBB Cluj, Adrian Papahagi, i-a desființat pe candidații pentru alegerile prezidențiale, după prima dezbatere organizată.
Ioana Lascăr, lector universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de teatru și film, își consolidează reputația internațională în domeniul cinematografiei
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că ia în calcul modificarea modului de desfășurare a examenului de titularizare la profesori.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că procentul absolvenților de studii superioare din România „arată rău”, în comparație cu media europeană.
Adevărul rostit de ministrul Daniel David: „Vrem o Românie mai bună? Începem cu școala!”
Alexandra Săsărman a murit la doar 22 de ani, chiar de ziua ei. Tânăra, care era studentă la Facultatea de Drept a UBB Cluj-Napoca, lasă în urma ei prieteni îndoliați, dar și o familie sfâșiată de durere.
O studentă de la Facultatea de Drept din cadrul UBB Cluj-Napoca s-a stins subit din viață la doar 22 de ani.
Liderul educațional al României și una dintre cele mai vizibile instituții academice pe plan internațional, se pregătește să își reînnoiască rolul de centru de dezbateri politice.
Fără educație ne întoarcem la regula forței”! Semnalul de alarmă tras de Daniel David despre viitorul României
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că trebuie regândit procesul de titularizare al profesorilor.
Mai multe facultăți din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează concursuri pentru elevii de liceu. Cei care câștigă competițiile sau obțin un scor foarte bun, pot fi admiși direct la profilul dorit, fără a mai fi nevoie să treacă pr
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că nu există, pentru un moment, un studiu care să arate că uniformele obligatorii în școli ar ajuta cu ceva.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a găsit o metodă simpatică de a le reaminti studenților că în noaptea aceasta are loc trecerea la ora de vară.
O studentă la UBB Cluj traversează o tragedie greu de imaginat. În urma unui accident rutier produs săptămâna aceasta în județul Brașov, tânăra a ajuns la spital, iar ambii părinți au decedat
Elevii de liceu care își doresc să studieze Matematică sau Informatică la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca au acum o șansă în plus de a intra la facultate fără a susține examenul de admitere.
Inspectoratele școlare din România vor avea posibilitatea să organizeze activități în cadrul programului ''Împreună prindem curaj''
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că simulările examenelor naționale nu trebuie să rămână numai la stadiu de date statistice, ci trebuie să aibă loc discuții la nivel de școală.
Daniel David, mesaj puternic înainte de vot: ‘Dacă vrem o Românie normală, trebuie să ne trezim ACUM”
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că va implementa un mecanism care să permită semnalarea anonimă a activităţilor legate de droguri în şcoli.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat în cadrul unei emisiuni că în școlile din România ar urma să fie introduse noi materii, dar nu doar ca discipline, ci și ca unități de învățare.
Ministrul Educației, Daniel David, a vorbit despre modul în care elevii învață la școală. Fostul rector UBB Cluj a spus că memorarea este o mare greșeală, când informația este la un click distanță.
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca și absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul UBB, a oferit o declarație eronată despre trecutul orașului
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că „tradiția” din sistemul de învățământ, prin care părinții colectează bani pentru cadourile profesorilor se apropie de final, în condițiile în care este clar împotriva acestei practici.
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat mai mulți pași prin care va „lupta” împotriva pseudoștiinței și a manipulărilor.
Ministrul Educației, Daniel David, a mărturisit că bătălia științei și a educației a fost pierdută pe rețelele sociale, iar interzicerea internetului ar reprezenta o măsură nedemocratică.
Ministrul Educației, Daniel David, explică de ce profesorii nu sun plătiți pentru participarea la simulările susținute de elevi în vederea examenelor naționale.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat că a fost aprobată în ședința de Guvern înființarea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a tras un semnal de alarmă în legătură cu nivelul ridicat de analfabetism funcțional în diverse domenii și a competențelor insuficiente ale absolvenților de liceu, subliniind necesitatea unei reforme a plan