Adio abandon școlar? Ministrul Educației Daniel David promite că noul program va schimba tot: „Va ajuta elevii să fie mai bine pregătiți”


Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că metodologia pentru programul remedial în învățământul primar a fost aprobată prin ordin de ministru

Fostul rector de la UBB Cluj, noul program va ajuta copiii să asimileze mai bine  cele opt competențe-cheie, să fie mai bine pregătiți pentru intrarea la gimnaziu.

„Analfabetismul funcțional și abandonul școlar reprezintă tare majore ale sistemului nostru de educație, cu risc asupra securității naționale, prin expunerea țării la manipulare și destabilizare prin pseudoștiință (inclusiv promovată prin fake news). 

Am căutat ca măsurile dificile de criză fiscal-bugetară, dacă tot trebuie luate pentru salvarea salariilor și burselor până la sfârșitul anului, să aibă și beneficii educaționale, astfel că s-a născut acest program remedial, care va ajuta copiii să asimileze mai bine (și chiar performant) cele opt competențe-cheie, să fie mai bine pregătiți pentru intrarea la gimnaziu și pentru a vedea rostul școlii în viața cotidiană”, a transmis Daniel David, notează agerpres.ro. 

Acesta a spus că, împreună cu reglementarea activităților remediale la nivel de gimnaziu și liceu - alături de adaptarea evaluărilor din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, pentru a fi mai relevante din perspectiva diversității competențelor și a modului de testare - se asigură un mecanism pentru reducerea analfabetismului funcțional, creșterea atractivității școlii (cu impact pozitiv asupra abandonului școlar) și pentru pregătirea mai bună a copiilor pentru școală și viață.


Comentarii Facebook