VIDEO. Două alpaca simpatice au făcut senzație la UBB Cluj: Pesto și Tofu. Au fost vedetele zilei: „Parcă sunt doi cățeluși drăgalași”
Pesto și Tofu, două alpaca jucăușe, au adus zâmbete studenților UBB Cluj
Miercuri, 8 octombrie 2025, între orele 13:00 și 14:00, holul de la parterul FSEGA (Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) s-a umplut de voie bună și zâmbete, datorită unor oaspeți speciali: două alpaca- Pesto și Tofu.
Cele două animăluțe jucăușe, aduse de asociația Dog Assist, au atras imediat atenția studenților, care nu s-au putut abține să le mângâie și să petreacă câteva momente în compania lor. „Pesto și Tofu, cele două alpaca jucăușe, ne vor însoți pentru a aduce puțină magie și voie bună studenților! De 11 ani vizităm universitățile din Cluj-Napoca în perioada de sesiune, pentru a combate stresul profesorilor și al studenților”, anunțaseră organizatorii evenimentului. Și chiar așa a și fost.
Cele două drăgălașe i-au cucerit pe studenții clujeni, care s-au declarat încântați. „Sunt atât de drăguțe! Nu m-am așteptat să fie atât de prietenoase, parcă eram acasă cu niște cățeluși”, a spus Andreea, studentă la FSEGA. „E incredibil cât de mult îți schimbă ziua să le mângâi și să stai puțin cu ele. Mi-au făcut ziua mai frumoasă!”, a adăugat Vlad, boboc în anul I.

Evenimentul a fost un prilej perfect pentru studenți să ia o pauză relaxantă între cursuri, să zâmbească și să se bucure de momente deosebite alături de cele două animale. „Cu această ocazie, dorim să vă urăm un an universitar plin de reușite, iar pentru boboci, un mic reminder: următoarea etapă este plină de amintiri frumoase, nu de stres”, au mai transmis organizatorii.
Pesto și Tofu s-au comportat exact ca niște „cățeiuși” adorabili, dând senzația că fiecare student prezent este un prieten de nădejde. Holul FSEGA s-a umplut de râsete și voie bună. „Vino să le întâlnești, să le mângâi și să te bucuri de o pauză relaxantă între cursuri. Promitem multe zâmbete și momente de neuitat!”, au mai adăugat organizatorii.
Pesto și Tofu au transformat o zi obișnuită de studiu într-un moment de relaxare și distracție. Ne-au amintit tuturor cât de important este să ne oprim puțin și să ne bucurăm de lucrurile simple!


0 Comentarii