Antrenorul U Cluj, Marius Șumudică, a spus că situația echipei este critică, dar jucătorii trebuie să aducă victoria în meciul cu Petrolul Ploiești.
Antrenorul U Cluj, Marius Șumudică, le va spune jucătorilor săi să se decidă dacă vor să dea totul pe teren și să facă deplasarea de la Petrolul Ploiești.
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a explicat de ce au descins acum procurorii DIICOT la U Cluj.
Acționarul majoritar al U Cluj, Florian Walter, a comentat noul dosar penal pe care i l-a întocmit DIICOT. El a spus că cineva vrea să distrugă U Cluj.
Procurorii DIICOT au făcut percheziții la sediile cluburilor ”U” Cluj şi Petrolul, vizând transferul gratuit al întregului lot de jucători de la U Cluj la Petrolul. Prejudiciul adus statului este de 11 milioane de euro.
Patronul echipei Steaua a fost chemat pentru prima dată în calitate de martor la DNA, în ”Dosarul Valiza”.
Primarul Emil Boc a anunțat că proiectul aquapark -ului propus pe terenul pe care se află acum ștrandul SUN este blocat din cauza rețelelor de apă și electricitate.
Model S de la producătorul de automobile electrice Tesla a fost declarat ”Mașina anului 2013” de către revista americană Motor Trend.
Primarul Emil Boc nu a vrut să spună nimic despre discuțiile avute, marți, 13 noiembrie, cu Călin Bultoc, unul dintre investitorii care ar dori să cumpere U Cluj.
Primarul Emil Boc a anunțat că proiectul construirii unui parc fotovoltaic pe terenul de 190 de hectare de la capătul Bulevardului Muncii va fi continuat cu investitorul stabilit de instanță.
Călin Bultoc, unul dintre frații care dețin ”Meridian Auto” și despre care se spune că ar prelua U Cluj, a făcut o declarație care aruncă totul în ceață.
Marius Șumudică, antrenorul U Cluj, a anunțat că regretă că a venit la U Cluj pentru că i s-a promis ceva și a găsit altceva.
Bătrânica, filmată în parcarea unui supermarket Unicarm din Gherla după ce a furat un portofel cu 1.500 de lei, s-a speriat și a returnat banii.
Noul antrenor al U Cluj, Marius Șumudică, revine cu amenințarea că va părăsi echipa dacă nu se rezolvă problema acționarilor.
Anul 2012 este considerat un an extrem de bun în lumea arhitecturii, arhitecții și inginerii întrecându-se pentru a-și depăși limitele în design și inovație.
Primarul Emil Boc a discutat marți, după ora 10.00 cu Călin Bultoc, unul dintre proprietarii firmei ”Meridian Auto”, care este interesat de cumpărarea clubului.
Meciul U Cluj - CFR Cluj se joacă sâmbătă, 24 noiembrie, anunță LPF.
Acționarul majoritar al Polus Real Estate, Demian Sandor, societate care ar fi urmat să construiască la capătul Bulevardului Muncii cartierul Tineretului, a anunțat că a făcut plângeri penale împotriva lui Paszkany și Apostu.
Cei 40 de angajați ai U Cluj amenință că își vor da demisia în masă joi, 15 noiembrie, în cazul în care noii acționari ai echipei nu vor veni să le spună când își vor primi salariile.
Antrenorul U Cluj, Marius Șumudică, a declarat că echipa are nevoie urgentă de o infuzie de jucători de valoare pentru a face față campionatului.
Antrenorul U Cluj, Marius Șumudică, a declarat că înfrângerea cu Rapid nu este deloc surprinzătoare, având în vedere că ”șepcile roșii” nu au făcut pregătirea fizică de vară.
Preşedintele Traian Băsescu a anunțat că raportul MCV, care va fi dat publicității în decembrie sau ianuarie, va fi unul ”dezastruos”.
Tunisianul Hassine Mohamed Amin, reținut la Cluj-Napoca din cauza suspiciunilor că ar face parte din gruparea Al Qaeda, nu avea niciun loc de muncă și trăia din alocația copilului.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că trebuie regândite școlile profesionale pentru a acoperi nevoile pieței de muncă.
Homosexualii din Cluj au participat la un flashmob, luni, 12 noiembrie, de la ora 13.00, în Piața Unirii.
Peste 50% dintre restaurantele din România nu au profit, pe fondul scăderii puterii de cumpărare a românilor, iar 50.000 de angajați riscă să rămână pe drumuri, a anunțat Mohammad Murad, preş. Federaţiei Patronatelor din Turism.
16 firme au depus oferte pentru a participa la licitație pentru construirea ”Centrului Regional de Excelenţă”, viitorul ”Buftea de Cluj”.
Vicepreşedintele PPMT, Gergely Balazs, a declarat la Cluj-Napoca, luni, într-o conferinţă de presă, că propune un parlament regional la Cluj.
Strada Regele Ferdinand se transformă în parcare. Mai multe mașini de lux au fost fotografiate luni dimineața, în jurul orei 11.00, în fața băncii Volksbank.
Un motociclist a filmat scena accidentului mortal ddin zona podului IRA, la scurt timp după producerea accidentului. Pietonul care a murit a fost vinovat de cele întâmplate. ATENȚIE - IMAGINI ȘOCANTE.