Povestea amenințării cu bombă de miercuri, 26 iulie, de la Aeroportul Internațional Cluj, pare copiată după cea a lui Walter Ghidibaca, un regizor clujean care a stat 8 luni într-un lagăr rusesc pentru o ”glumă”.
Floreștiul are biserici vechi de sute de ani, monumente istorice, dar și o mănăstire aflată sub protecția Maicii Domnului.
Ombladon, membru al trupei Paraziții, duce un stil de viață de gangster.
Șoferii care opresc în stațiile de autobuz nu sunt speriați nici de amenzi, nici de ridicatul mașinilor.
Șase echipaje din trei subunități ale ISU Cluj au intervenit în cursul zilei de marți, 25 iulie, pentru eliberarea carosabilului sau autovehiculelor surprinse sub arborii sau ramurile de arbori căzute în urma vijeliei.
Pentru multe persoane o vacanță în străinătate poate însemna o investiție destul de mare, care necesită destul de multă planificare în avans, însă cu minime căutări pe internet se pot aranja city break-uri de câteva zile,
Mai multi copaci au căzut pe carosabil pe strada Plopilor, în urma furtunii care a lovit Cluj-Napoca în jurul orei 14.00.
Vântul puternic din timpul furtunii a împrăștiat pe carosabil parapeții din plastic, din zona Vivo.
Angajatul unui restaurant McDonalds a publicat pe Twitter fotografii cu o mașină de înghețată McFlurrys.
Un fotograf din Singapore a uimit întreaga lume cu aspectul lui, devenind rapid o celebritate.
Proprietarii de apartamente din Cluj-Napoca au lansat pe piață oferte astronomice în preajma Untold.
Geamurile de termopan au un regim de iarnă și unul de vară.
Proprietarii de căței din cartierul Zorilor s-au trezit cu parcul unde își plimbau animalele închis. Cineva a sudat poarta de acces.
Proprietarul unui magazin din Cluj-Napoca, de pe strada București, sătul de furturi, a scris pe un afiș un blestem prin care să țină hoții departe.
Concertul Depeche Mode a adus la Cluj un număr de aproximativ 40.000 de fani.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, cere public guvernului PSD să ”dea înapoi banii furați clujenilor”.
Admiterea de la FSEGA Cluj s-a terminat, iar rezultatele au fost postate online.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, adezvăluit planul autorităților, Primăria Florești, Primăria Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj, de a dezvolta rutier zona o dată cu edificarea Spitalului Regional de urgență.
Instagram a ajuns, în ziua de astăzi, una dintre cele mai populare rețele sociale din lume, popularitatea sa cresând exponențial de la achiziționarea aplicației de către Facebook.
Poliţiştii clujeni anunță că au finalizat cercetările ”într-un dosar penal complex”, având un prejudiciu total de peste 260.000 de lei.
Cei doi agresori ai tânărului din Mărăști au fost prinși de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale, joi seara, în timp ce ”vânau” alte victime în Parcul Central din Cluj-Napoca.
Astăzi, 21 iulie, se va deschide magazinul Home Garden, în Sora Shopping Center, o clădire de referință a orașului, care face parte din viața clujenilor, fiind primul Shopping Center din Transilvania, cu o istorie care datează încă din 1938.
Clujenii care trec prin Piața Avram Iancu nu își explică unde a dispărut trotuarul de lângă Catedrala Mitropolitană.
Croatul Zeljko Sakic, jucătorul U-BT Cluj, crede că echipa poate avea un sezon mai bun decât cel precedent.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că Guvernul PSD îi tratează pe clujeni ca pe niște cetățeni români de mâna a doua. Clujul este pe locul 31 în topul alocărilor de bani de la Guvern.
Un autoturism s-a răsturnat pe strada Horea în urma unui accident rutier.
Conducerea companiei de transport Fany a precizat că numai experiența șoferului lor a făcut ca pasagerii să nu fie răniți grav.
Un accident rutier a avut loc intre un autoturism si un autocar (rasturnat) pe raza localităţii Câţcău din judeţul Cluj.
Clujul eleganței de odinioară. Centrul era verde până în anii 90 - FOTO
Două persoane au fost rănite în urma unui accident de circulație produs miercuri, 19 iulie, în jurul 12.00, la intersecția străzilor Jiului și Harghita.