Mesajul sfâșietor al iubitului uneia dintre studentele care au murit lovite de tren

 

Patru studente de la Universitatea Tehnică Cluj, filiala Baia Mare, cu vârste între 20 şi 22 de ani, au murit în Sălaj, după de maşina în care se aflau a fost spulberată de un tren.

 

A supraviețuit numai şoferiţa, iar colegele ei au murit pe loc. Ele ar fi trebuit să meargă pe traseul pe la Dej, dar l-au ales pe cel pe la Jibou pentru că șoseaua s-a surpat între Dej și Baia Mare.

 

Fetele au fost la Cluj-Napoca pentru a participa la ceremonia de absolvire, iar la o trecere la nivel cu calea ferată de la Jibou şoferiţa nu a oprit la semnalele luminoase și a mașina a fost lovită în plin de tren. ”Uite, se vede urma. În șocul acela le-a scos pe ele pe geam și le-a aruncat până în lanul de grâu”, a spus un martor.

 

În accident au murit Mădălina, Maria, Claudia şi Sara. Mădălina ar fi trebuit să ajungă acasă pentru a se bucura alături de cei dragi de faptul că terminase facultatea ca şefă de promoţie.

 

A plecat de la Cluj bucuroasă, terminase facultatea cu zece pe linie. Ieri mi-a spus că e gata festivitatea, însă de la unu am sunat-o întruna şi nu mi-a mai răspuns”, a spus sora Mădălinei. Tânăra cînta în corul bisericii şi îmbrăca portul popular de fiecare dată când avea ocazia.

 

Claudia, o altă tânără care a murit, urma să se căsătorească la anul. ”Nu îmi vine să cred, dragostea mea, că ai plecat aşa devreme de lângă mine. Tot merg dintr-o cameră în alta cu speranța că te voi găsi zâmbind, dar din păcate nu o să-ți mai văd zâmbetul tău dulce. Îmi pare enorm de rău că nu mai poţi să devii mama copilaşilor noștri pe care ni-i doream”, a scris iubitul acesteia. 

 

Colegii celor patru au lăsat și ei mesaje dureroase: 

 

Am fost toate la festivitate. Sanda care a condus e la noi la spital, dar nu mai ştie nimic. Suntem cele mai bune prietene şi ele erau cele mai bune patru de la economia firmei”.

 

Șoferița este internată în spital: ”Se zice că își mișcă degetele, mâinile, picioarele, deocamdată atâta știm”, conform Stirileprotv.ro.

 

Ele sunt studentele din Cluj care au murit în accidentul din Jibou, Sălaj - FOTO

Comentarii Facebook