Ştiri      stiridecluj.ro

Nicușor Dan nu vrea să-i supere pe magistrați: „Nu susțin un referendum pe tema pensiilor magistraților”. Pensiile speciale, de neatins

Nicușor Dan nu vrea să-i supere pe magistrați: „Nu susțin un referendum pe tema pensiilor magistraților”. Pensiile speciale, de neatins

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat vineri că nu consideră oportună organizarea unui referendum privind pensiile magistraților, subliniind că subiectul nu generează o dezbatere reală în societate. În opinia sa, un referendum ar trebui convocat

Rocsana Contraș îl face praf pe Daniel Meze: „Cea mai conflictuală ființă din consiliul local Florești”

Rocsana Contraș îl face praf pe Daniel Meze: „Cea mai conflictuală ființă din consiliul local Florești”

Rocsana Contraș îl pune la punct pe consilierul Daniel Meze, care a intrat peste un grup de copii dintr-un hotel din Deva

Iuliu Mureșan iartă, dar nu uită: „Mi-au dat jos poza de pe perete. Cu Ferguson ce-au avut?”. Au încercat să-l facă uitat în Gruia

Iuliu Mureșan iartă, dar nu uită: „Mi-au dat jos poza de pe perete. Cu Ferguson ce-au avut?”. Au încercat să-l facă uitat în Gruia

După aproape șapte ani de la despărțirea tensionată de CFR Cluj, Iuliu Mureșan s-a întors „acasă”, pe postul de președinte al clubului, însă cu o poveste care spune multe despre orgolii și uitare și reconstrucție. Asta, după ce conducerea formației din Gr

Cum s-a produs accidentul grav din Cluj, unde două TIR-uri s-au ciocnit violent. Un șofer a pierdut controlul și a intat pe sensul opus de mers

Cum s-a produs accidentul grav din Cluj, unde două TIR-uri s-au ciocnit violent. Un șofer a pierdut controlul și a intat pe sensul opus de mers

În data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 05.50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN1 E60, între localitățile Izvorul Crișului și Șaula.

Imagini șocante cu momentul în care consilierul local Daniel Meze a intrat noaptea peste niște copii într-un hotel din Deva: „Vă bat pe toți” VIDEO

Imagini șocante cu momentul în care consilierul local Daniel Meze a intrat noaptea peste niște copii într-un hotel din Deva: „Vă bat pe toți” VIDEO

Imagini șocante îl surprind pe consilierul local Daniel Meze intrând peste copii într-un hotel din Deva, amenințându-i și provocând panică. Incidentul, în care elevi din Bistrița au fost vizibil speriați, este anchetat de poliție, iar Meze și-a cerut scuz

Flăcările care a mistuit o casă și o anexă din Cluj-Napoca au fost lichidate! Incendiul a fost provocat de lucrări efectuate cu un aparat de sudură

Investiție de milioane de euro într-o grădiniță și o creșă din Cluj-Napoca. Primarul Emil Boc a inspectat șantierul: „Educația este cheia viitorului”

Investiție de milioane de euro într-o grădiniță și o creșă din Cluj-Napoca. Primarul Emil Boc a inspectat șantierul: „Educația este cheia viitorului”

Cluj-Napoca continuă să fie un exemplu de bună practică în ceea ce privește investițiile în infrastructura educațională. Din luna decembrie 2025, 200 de copii de la Grădinița „Poienița” și Creșa „Martinel” vor avea la dispoziție spații complet modernizate

O clujeancă s-a săturat de chiriașii care fac gălăgie în bloc: „Au invitați cu care râd, cântă, urlă și mută lucruri prin casă”

O clujeancă s-a săturat de chiriașii care fac gălăgie în bloc: „Au invitați cu care râd, cântă, urlă și mută lucruri prin casă”

O femeie din Cluj a ajuns la capătul răbdării din cauza vecinilor de deasupra, care, potrivit spuselor sale, transformă aproape fiecare seară într-o petrecere zgomotoasă. Locatara susține că tinerii care stau cu chirie într-un apartament de pe strada Cons

Ce spune consilierul local din Florești, Daniel Meze, că s-a întâmplat cu copiii pe care este acuzat ca i-a agresat într-un hotel din Deva

Ce spune consilierul local din Florești, Daniel Meze, că s-a întâmplat cu copiii pe care este acuzat ca i-a agresat într-un hotel din Deva

După ce ieri, contactat de Știri de Cluj, Daniel Meze nu a vrut să dea detalii, spunând doar că ”nu e nimic adevărat” din acuzațiile care i se aduc, în această dimineață el a revenit cu poziția sa legată de cele întâmplate în hotelul din Deva între el și

Conducerea USR Cluj se delimitează de Daniel Meze, după ce acesta ar fi agresat mai mulți elevi: „USR condamnă orice formă de violență”

Conducerea USR Cluj se delimitează de Daniel Meze, după ce acesta ar fi agresat mai mulți elevi: „USR condamnă orice formă de violență”

Conducerea USR Cluj a reacționat oficial după ce vestea că Daniel Meze ar fi agresat mai mulți elevi s-a rostogolit în spațiul public. Mai exact, Oana Murariu a transmis că partidul se delimitează de astfel de scandaluri care pot compromite imaginea p

Consilierul local din Florești, Daniel Meze, dosar penal după ce ar fi agresat mai mulți elevi într-un hotel din Deva. Meze: „Nu este nimic adevărat”

Consilierul local din Florești, Daniel Meze, dosar penal după ce ar fi agresat mai mulți elevi într-un hotel din Deva. Meze: „Nu este nimic adevărat”

Consilierul local din Florești, Cluj, Daniel Meze, este cercetat penal după ce ar fi agresat elevi ai Liceului „Tudor Jarda” într-un hotel din Deva.

 FOTO. Cum s-a produs tragedia din cartierul clujean Mărăști. Tânărul de 27 de ani s-ar fi suit pe bloc și s-a aruncat în gol, din motive necunoscute

FOTO. Cum s-a produs tragedia din cartierul clujean Mărăști. Tânărul de 27 de ani s-ar fi suit pe bloc și s-a aruncat în gol, din motive necunoscute

În urmă cu trei ore, locuitorii din cartierul Mărăști, mai exact strada Aurel Vlaicu, au asistat șocați la un moment care-i va bântui multă vreme: un tânăr a căzut în gol de la mare înălțime și a murit la impactul cu solul.

VIDEO. Nicușor Dan, mesaj pentru elevii geniali care vor reprezenta țara noastră la Olimpiada Mondială de Robotică: ”România are nevoie de voi!”

VIDEO. Nicușor Dan, mesaj pentru elevii geniali care vor reprezenta țara noastră la Olimpiada Mondială de Robotică: ”România are nevoie de voi!”

Echipa de robotică CyberPunk Robotics de la Colegiul Național „Mihai Viteazu” din Turda a reușit o performanță remarcabilă: va reprezenta România la competiția internațională First Global Championship din Panama, la finalul acestei luni. Munca și pasiunea

VIDEO: Momentul în care un cal este spulberat de o mașină pe un drum din Cluj. Atenție, imagini cu impact emoțional!

VIDEO: Momentul în care un cal este spulberat de o mașină pe un drum din Cluj. Atenție, imagini cu impact emoțional!

Un accident rutier grav a avut loc ieri, în localitatea Sânpaul, județul Cluj, în jurul orei 10:00, pe drumul național DN1F–E81, mobilizând imediat echipaje de poliție și ambulanță. Incidentul a implicat trei persoane și un cal, iar imaginile surprinse de

Ce a provocat explozia din Rahova. Nereguli grave, autoritățile trebuie să răspundă de urgență. Se poate întâmpla la orice bloc din orice oraș

Ce a provocat explozia din Rahova. Nereguli grave, autoritățile trebuie să răspundă de urgență. Se poate întâmpla la orice bloc din orice oraș

Primele rezultate ale anchetei desfășurate de Institutul Național pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) scot la iveală noi detalii despre tragedia produsă vineri dimineață în cartierul Rahova, unde o puternică explozie a distrus u

SRI a dejucat un atentat pe teritoriul României, orchestrat de Rusia. Ce companie a fost ținta sabotorilor, distrugerea urma să fie totală

SRI a dejucat un atentat pe teritoriul României, orchestrat de Rusia. Ce companie a fost ținta sabotorilor, distrugerea urma să fie totală

Serviciul Român de Informații (SRI) a anunțat, marți, că a dejucat o nouă operațiune de sabotaj pe teritoriul României, instrumentată de Federația Rusă. Ținta acțiunii ar fi fost un sediu al companiei NOVA POST din București, iar autorii – doi cetățeni uc

Emoție și recunoștință în Gruia! suporterii CFR Cluj îl primesc cu aplauze pe Iuliu Mureșan: „E omul potrivit, la locul potrivit”

Emoție și recunoștință în Gruia! suporterii CFR Cluj îl primesc cu aplauze pe Iuliu Mureșan: „E omul potrivit, la locul potrivit”

Emoție și recunoștință în Gruia! suporterii CFR îl primesc cu aplauze pe Iuliu Mureșan: „E omul potrivit, la locul potrivit”

S-a luat iar apa în Cluj-Napoca! Locuitorii, revoltați pe Compania de Apă Someș: „Să nu îndrăzniți să veniți după bani”

S-a luat iar apa în Cluj-Napoca! Locuitorii, revoltați pe Compania de Apă Someș: „Să nu îndrăzniți să veniți după bani”

S-a luat iar apa în Cluj-Napoca! Locuitorii, revoltați pe Compania de Apă Someș

Cristi Balaj, anunț tranșant după plecarea de la CFR Cluj: „Neluțu Varga a făcut mutarea perfectă!”

Cristi Balaj, anunț tranșant după plecarea de la CFR Cluj: „Neluțu Varga a făcut mutarea perfectă!”

După ce Cristi Balaj a demisionat din funcția de președinte al CFR Cluj, Neluțu Varga a decis să-l readucă pe Iuliu Mureșan în această poziție importantă.

Clujul, în doliu. Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum pe fostul președinte al CJ, Horea Uioreanu. La înmormântare au fost Alin Tișe și Emil Boc

Clujul, în doliu. Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum pe fostul președinte al CJ, Horea Uioreanu. La înmormântare au fost Alin Tișe și Emil Boc

Clujul, în doliu. Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum pe fostul președinte al CJ, Horea Uioreanu. La inmormântare au fost Alin Tișe și Emil Boc

Universitatea Cluj neagă că ar fi existat vreun conflict între Sandu Tăbârcă și Dario Mikanovic. Reacția fundașului croat: „Admit cu fermitate”

Universitatea Cluj neagă că ar fi existat vreun conflict între Sandu Tăbârcă și Dario Mikanovic. Reacția fundașului croat: „Admit cu fermitate”

Universitatea Cluj a reacționat după ce presa centrală a scris că între fundașul Dino Mikanovic și antrenorul secund al lui Ioan Ovidiu Sabău, Sandu Tăbârcă, ar fi existat un conflict verbal care s-a lăsat că înjurături.

Alin Tișe a răbufnit! România vânează bunicuțele cu gem și pătrunjel, nu miliardarii: „Sunt în arest preventiv”

Alin Tișe a răbufnit! România vânează bunicuțele cu gem și pătrunjel, nu miliardarii: „Sunt în arest preventiv”

Alin Tișe, președintele CJ Cluj, a răbufnit, după ce șeful ANAF, Adrian Nica, a declarat că și „gemul pe care îl face în casă bunica” este inclus în deficitul de TVA.

Viktor Orbán nu poate uita petrecerea de „pomină” de  la Cluj. Premierul Ungariei glumește pe seama episodului din cafeneaua Rhedey: „E gata necazul”

Viktor Orbán nu poate uita petrecerea de „pomină” de la Cluj. Premierul Ungariei glumește pe seama episodului din cafeneaua Rhedey: „E gata necazul”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a revenit cu umor asupra momentului din Cluj-Napoca, unde a fost filmat cântând o melodie într-o cafenea, cu o zi înaintea congresului UDMR, organizat centrul de evenimente Wild Hills din Juc-Herghelie.

Șoferul care a făcut accident în Cluj și a spart o țeavă de gaz cu mașina avea alcool în sânge! Ce a mai descoperit poliția clujeană

Șoferul care a făcut accident în Cluj și a spart o țeavă de gaz cu mașina avea alcool în sânge! Ce a mai descoperit poliția clujeană

Un bărbat de 53 de ani a pierdut controlul mașinii în localitatea Baciu, lovind o bordură, o țeavă de gaz și un panou electric. În autoturism se afla și o femeie, dar nu au fost victime

VIDEO. Accident cu risc major în Cluj: Mașină scăpată de sub control lovește gardul și rupe conducta de gaz

VIDEO. Accident cu risc major în Cluj: Mașină scăpată de sub control lovește gardul și rupe conducta de gaz

Incident periculos pe Calea Baciului! Un șofer a pierdut controlul volanului și a lovit un gard de piatră, rupând conducta de gaz din fața unei case. Deși nu sunt victime, zona a fost invadată de miros de gaz

Emil Boc, declarație emoționantă după plecarea lui Neluțu Sabău: „O legendă rămâne mereu în sufletul tribunei!”

Emil Boc, declarație emoționantă după plecarea lui Neluțu Sabău: „O legendă rămâne mereu în sufletul tribunei!”

Emil Boc, mesaj emoționant pentru Ioan Ovidiu Sabău după despărțirea de „U” Cluj: „O legendă nu părăsește niciodată gazonul”. Primarul a lăudat rolul lui Sabău în renașterea echipei și readucerea spiritului universitar în Europa

Bărbatul care a bătut cu bestialitate un clujean pe strada Albert Einstein, reținut de poliție! Totul a pornit de la o dispută pentru parcare

Bărbatul care a bătut cu bestialitate un clujean pe strada Albert Einstein, reținut de poliție! Totul a pornit de la o dispută pentru parcare

Un bărbat de 50 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut după ce a lovit un alt bărbat pe strada Albert Einstein, într-un conflict legat de o parcare. Victima a refuzat transportul la spital, iar poliția continuă cercetările pentru lovire și tulburarea ordin

UBB Cluj face pasul înapoi! Studenții de la Mate-Info scapă de „exilul” de la CREIC și TEAM: „Activitățile se mută înapoi în oraș!”

UBB Cluj face pasul înapoi! Studenții de la Mate-Info scapă de „exilul” de la CREIC și TEAM: „Activitățile se mută înapoi în oraș!”

După săptămâni de proteste și nemulțumiri, Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul UBB Cluj renunță la desfășurarea cursurilor în spațiile CREIC și TEAM

O companie uriașă se retrage din GOTO parking, firma care administrează parcarea Aeroportului Cluj, după ce a încasat dividende de peste 1 milion de euro

O companie uriașă se retrage din GOTO parking, firma care administrează parcarea Aeroportului Cluj, după ce a încasat dividende de peste 1 milion de euro

Compania Impetum Investments și-a anunțat exitul din GOTO Parking, compania care administrează parcarea Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj. După mai bine de 6 ani, perioadă în care compania a încasat dividende de 1,1 milioane de euro dividende și

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, face haz de necaz de statul român: „Am o idee genială. Lăsați-mă să externalizez tot”

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, face haz de necaz de statul român: „Am o idee genială. Lăsați-mă să externalizez tot”

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, face haz de necaz de statul român, amintind că trăim vremuri moderne, în care oamenii ar lipsi din această țară cu desăvârșire.