Compania din Germania Mewa, care a fost votată, în repetate rânduri de către antreprenorii germani ca una dintre ,,mărcile germane ale secolului" urmează să își deschid o filială în Cluj-Napoca.
Rocsana Contras, cunoscută pentru generozitatea și implicarea sa în ajutorarea clujenilor aflați în dificultate, trece prin cea mai grea încercare a vieții sale. Sora ei geamănă, Simina, se află în stare critică la spital, iar nepotul său, Milan, un băieț
Sezonul de Marcato a ajuns în sfârșit la final, după mai bine de 150 de transferuri făcute de echipele românești. Dintre acestea, cel mai scump a fost făcut de Neluțu Varga, care a adus Clujului un jucător de 700.000 de euro.
Călin Georgescu, cel mai anti-România politician din ultimii 25 de ani! Pretinsul candidat al păcii declanșează zilnic un nou război româno-român
Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a transmis celor care fac politică să ,,dea jos labele de pe fermierii şi procesatorii români”, în contextul în care astăzi are loc boicotul
Neurochirurgul Vlad Ciurea, unul dintre cei mai respectați specialiști din România, recomandă un singur tip de băutură alcoolică, despre care spune că este benefică pentru creier și întregul organism: vinul roșu.
La un pas de tragedie! Mașina unui preot a luat foc în mers: „Dumnezeu a făcut o minune” FOTO
Mobila Outlet România aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată, la prețuri incredibile. Dressing-uri și dulapuri de până la 500 cm, canapele și colțare, paturi, seturi de dormitor, seturi de living, bucătării complet utilate, decorațiuni și piese
Cinci clujeni, cu trei maşini Aro vechi de peste 20 de ani, s-au întors cu bine acasă după o aventură impresionantă de 9.000 de kilometri. Expediţia lor, care i-a purtat prin 12 ţări și până la Capul Nord (Nordkapp) din Norvegia, cel mai nordic punct al E
Cluj-Napoca, unul dintre cele mai importante orașe istorice ale României, se mândrește cu un monument emblemaic care a captat atenția turiștilor din întreaga lume: Statuia lui Matei Corvin.
„,Mesia” Georgescu, pus la zid! Candidatul la președinție și susținătorii săi nu au fost iertați: „Vor să-i bage în pușcărie pe toți”
Mai multe picturi picturi semnate de celebrul Adrian Ghenie, aflate în colecția lui Zenoviu Haiduc, vor fi expuse în toamnă la Muzeul Național Brukenthal, în cadrul SCAF - Sibiu Contemporary Art Festival.
Jasper, un adolescent în vârstă de 14 ani, și-a pierdut viața după ce o dubă l-a lovit în centrul orașului Kapellen, în Belgia. Șoferul, un tânăr de 22 de ani cu origini românești se afla sub influenţa alcoolului şi drogurilor.
Cei patru constructori români, care au avut aduant afaceri în valoare de 5,2 miliarde de dolari, se vor uni pentru a construi Spitalul Regional din Cluj.
O turistă britanică, fascinată de Cluj-Napoca și Florești: „Nu am mai văzut așa ceva până acum”. O turistă din Marea Britanie a postat mai multe videoclipuri pe rețele de socializare, în care a împărtășit experiențele sale din Cluj-Napoca și Florești,
Denis Rifai și-a schimbat recent tunsoarea iar noua sa frizură n-a fost pe placul fanilor. După ce prezentatoarea TV s-a afișat cu noul look la emisiunea online „În opoziție cu Denise Rifai”, pe care o prezintă, în mediul online a apărut un val de ironii
Compania românească Animawings, deținută majoritar de firma Christian Tour anunță zboruri de pe aeroportul din Cluj
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a avut un an fantastic în ceea ce privește rezultatele obținute la saloanele și expozițiile de inventică și inovare.
Un tânăr din Germania care studiază la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a rămas profund impresionat de ospitalitatea de care dau dovadă clujenii, după ce a ales să-și petreacă sărbătorile în orașul de pe Șomeș.
Aurel Tămaș, unul dintre cei mai iubiți interpreți ai muzicii populare românești va petrece ziua de sfântul Ion departe de casă, în Vatra Moldoviței, unde va susține un concert alături de alți mari artiști.
Lăcomia angajaților, strategiile greșite ale companiilor și modificările legislative au transformat o industrie prosperă într-una instabilă.
România țintește 2500MW noi în sistemul energetic din 2025. Mai multe investiții, printre care și Iernut, Mintia, Răstolița, Năvodari și proiectele private cofinanțate prin PNRR au fost enumerate de ministrul Energiei
În acest scop s-au transportat nu mai puțin de 26 de tone de sare din Turda și din Praid până în localitatea din nordul Londrei
Cinele de sărbători sunt un prilej ca toată familia să se adune la masă și să deguste zeci de preparate de toate felurile. Puțini știu însă că multe dintre alimentele consumate de români la aceste mese sunt pline de E-uri, zahăr și sare.
Cunoscutul cântăreț de muzică populară Aurel Tămaș a postat un videoclip din 2018, intitulat „Transilvania”, o colaborare specială între Compact și Aurel Tămaș. În acest videoclip, regretatul Leo Iorga, fost solist al trupei Compact, a fost invitat să cân
Lucas Masoero, unul dintre cei mai valoroși fundași străini care joacă în România, a profitat de vacanța competițională pentru a face pasul cel mare. Fotbalistul de 29 de ani, care evoluează pentru U Cluj, s-a căsătorit cu frumoasa Leila Suarez în Argenti
Ministrul Educației, Daniel David, mesaj de sfârșit de an pentru românii din diaspora: „Să mergem împreună pe calea educației și științei/culturii”
Guvernul Marcel Ciolacu 2 a fost învestit astăzi în Parlamentul României, obținând 240 de voturi „pentru” și 143 „împotrivă”. Decizia a fost luată la câteva ore după ce președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu să formeze noul guvern,
În perioada sărbătorilor în foarte multe orașe există târguri de Crăciun care oferă diferite activități sau preparate tradiționale și bătururi pe cinste.
Cluj-Napoca a fost cuprins aseară de spiritul autentic al Crăciunului, când peste 10.000 de oameni au cântat împreună colinda „Deschide ușa, creștine” în cadrul concertului „Știu românii să colinde”, susținut de Georgiana Lobonț la BT Arena.