Mesajul președintelui ales al tuturor românilor de Anul Nou. Ce promisiuni face Nicușor Dan pentru 2026: „O Românie mai dreaptă și mai puternică”

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un amplu mesaj de Anul Nou adresat tuturor românilor, „oriunde s-ar afla”, în care a făcut un bilanț al anului 2025 și a conturat principalele direcții de acțiune pentru 2026. Șeful statului a subliniat că este esențial ca România să intre într-o nouă etapă de reformă reală, în care statul să devină mai eficient, mai corect și mai apropiat de nevoile cetățenilor.

Mesajul președintelui ales al tuturor românilor de Anul Nou. Ce promisiuni face Nicușor Dan pentru 2026: „O Românie mai dreaptă și mai puternică”


În mesajul publicat pe pagina sa de Facebook, Nicușor Dan a arătat că anul 2025 a fost unul dificil, marcat de numeroase încercări și incertitudini. Potrivit președintelui, mulți români s-au confruntat cu presiunea creșterii costului vieții, cu temeri legate de stabilitatea locurilor de muncă și cu anxietatea generată de un context internațional tot mai imprevizibil. „Aceste realități sunt reale și nu pot fi ignorate”, a afirmat șeful statului, subliniind necesitatea ca autoritățile să răspundă concret acestor probleme.

În același timp, președintele a evidențiat faptul că 2025 a fost și „un an al rezistenței și al maturității civice”. Nicușor Dan a apreciat că România a rămas ferm ancorată în valorile democratice, precum și în angajamentele sale europene și euroatlantice. El a remarcat capacitatea societății românești de a se mobiliza și de a da dovadă de solidaritate și responsabilitate în momentele dificile.

„În pragul unui nou an, ne oprim pentru câteva clipe și privim cu luciditate și onestitate atât spre drumul parcurs, cât și spre responsabilitatea viitorului care ne așteaptă. 

Anul 2025 a fost un an al încercărilor, al neliniștilor și al întrebărilor firești. Mulți români au resimțit presiunea creșterii costului vieții, temerile legate de stabilitatea locurilor de muncă și incertitudinea unei lumi tot mai imprevizibile. Aceste realități sunt reale și nu pot fi ignorate.

Dar 2025 a fost, în același timp, un an al rezistenței și al maturității civice. Un an în care România a rămas ferm ancorată în valorile sale democratice și în angajamentele europene și euroatlantice. Un an în care societatea noastră a demonstrat că știe să se mobilizeze, să fie solidară și responsabilă atunci când este cu adevărat pusă la încercare.

Privind spre 2026, este esențial ca statul român să devină mai eficient, mai corect și mai aproape de cetățeni. Reforma, responsabilitatea și competența nu pot rămâne simple declarații de intenție, ci obligații ale statului față de fiecare român. 

România are un potențial uriaș. Valorificarea lui presupune o viziune comună, o economie modernă și competitivă, o administrație eficientă, un sistem educațional adaptat viitorului, un stat de drept solid, care investește în securitatea sa și în care marea corupție nu își mai găsește locul. În esență, o țară care își respectă cetățenii. Anul Nou ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică. 

Drumul nu va fi ușor, dar sunt convins că este un drum pe care îl putem parcurge cu succes.  Vă doresc tuturor sănătate, liniște și puterea de a privi cu speranță spre viitor. La mulți ani tuturor românilor, oriunde v-ați afla!”, a transmis Nicușor Dan.

Comentarii Facebook