Rectorul UMF Cluj susține ideea lui Bolojan: Medicii formați pe bani publici ar trebui să rămână în România, dar cu reguli clare
Rectorul UMF Cluj consideră justificată ideea obligativității de a profesa în România pentru medicii formați pe bani publici
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Anca Dana Buzoianu, susține că propunerea lansată recent de premierul Ilie Bolojan, privind introducerea unei perioade minime de activitate profesională în România pentru absolvenții de Medicină formați cu finanțare de la stat, este una legitimă și trebuie analizată serios, potrivit EduPedu.
În opinia conducerii UMF Cluj, discuția nu este doar una financiară, ci vizează în mod direct funcționarea sistemului public de sănătate și accesul pacienților la servicii medicale, în special în zonele unde lipsa de personal este deja accentuată. Formarea unui medic presupune un efort consistent din partea societății, iar plecarea imediată a acestora în afara țării face ca această investiție să nu se mai întoarcă sub nicio formă în beneficiul pacienților români.
Rectorul a subliniat că ideea unei perioade obligatorii de practică în România, după finalizarea studiilor și a rezidențiatului finanțate din fonduri publice, ar putea reprezenta o soluție echilibrată, cu condiția să nu fie aplicată rigid. O astfel de măsură ar trebui să fie clar reglementată și să țină cont de realitățile din sistemul medical.
Modele europene și condiții clare: ce ar face funcțională obligația pentru medicii formați pe bani publici
Anca Dana Buzoianu a amintit că modele similare există deja în alte state, unde finanțarea publică a educației medicale este condiționată de prestarea unui serviciu profesional pentru o anumită perioadă, mai ales în regiunile defavorizate sau în specialitățile deficitare. Aceste mecanisme sunt cunoscute sub diverse forme și au ca scop asigurarea personalului medical acolo unde este cea mai mare nevoie.
Pentru ca o asemenea inițiativă să fie viabilă în România, rectorul UMF Cluj consideră esențial ca regulile să fie bine definite. Printre elementele-cheie menționate se numără criterii transparente de aplicare, o durată clar stabilită a obligației, dar și posibilitatea ca medicii să își îndeplinească perioada de practică în diferite segmente ale sistemului public, fie în spitale, ambulatorii sau în medicina de familie.
De asemenea, tinerii medici ar trebui să beneficieze de sprijin real din partea statului, prin posturi stabile, condiții de muncă decente, acces la formare profesională continuă și stimulente pentru cei care aleg să lucreze în mediul rural sau în orașele mici.
În concluzie, conducerea UMF „Iuliu Hațieganu” consideră că responsabilitatea față de comunitatea care finanțează educația medicală este firească, însă orice obligație trebuie dublată de măsuri concrete care să facă rămânerea în sistem atractivă. În lipsa acestora, există riscul ca măsura să devină una pur formală, fără efecte reale asupra crizei de personal din sănătate.
0 Comentarii