Informație menită să ne pună pe gânduri. În România, peste 180.000 de adolescenți declară că sunt căsătoriți. Practic, de la un recensământ la altul, numărul acestora a crescut de peste 11 ori.
Partida Romilor „Pro Europa” dă în judecată organizatorii recensământului populației și locuințelor derulat anul trecut pe motiv că numărul membrilor etniei este unul mic.
Clujul a pierdut în ultimii ani zeci de mii de oameni care s-au mutat în Florești, Baciu și Apahida. Primarul Emil Boc spune că pregătește o altfel de unire cu aceste comune.
A fost depistat un focar de pestă porcină africană în localitatea Straja din comuna clujeană Cojocna. În tot județul Cluj există 28 de zone sub supraveghere.
La Recensământul 2021 (n.red. a fost efectuat în 2022 din cauza pandemiei), un milion de oameni s-au declarat de etnie maghiară și 500 de mii de etnie romă.
Cluj-Napoca a pierdut oameni față de Recensământul din 2011, în timp ce Floreștiul și-a dublat populația.
Peste 1,8 milioane de români născuți după anul 1968 vor fi puternic afectați la pensii. Un calcul simplu arată problemele cu care aceștia se vor confrunta.
Rezultatele provizorii ale Recensământului din România ridică semne de întrebare pentru experții maghiari, care acuză erori de procedură.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit marţi despre rezultatele recensământului populaţiei și a dat asigurări că „nu suntem acum în pericol, pentru că avem mai mult angajaţi decât oameni care sunt la vârsta senioratului însă trebuie să luăm măsuri din t
Numărul etnicilor maghiari din România a scăzut rastic, conform datelor ultimului recensământ, ca urmare a ”genocidului tăcut împotriva maghiarilor pe timp de pace” arată Alianța Maghiară din Transilvania (AMT).
Populaţia maghiară din Transilvania a scăzut dramatic, potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului din România, publicate recent.
Tot mai mulţi tineri aleg să plece din România în speranţa unei vieţi mai bune, majoritatea fiind persoane cu educaţie, iar populaţia care rămâne la noi este tot mai îmbătrânit, arată datele provizorii ale recensământului.
Google România a prezentat într-o conferinţă de presă listele cu cele mai populare căutări în online realizate de către români în 2022, de la filme la reţete, până la curiozităţi şi definiţii.
De la anul, numărul zilelor libere legale ar putea să crească. Astăzi, în ședința Comisiei de muncă, a fost înaintată propunerea social-democraților ca ziua de Sfântul Ion și de Bobotează, respectiv 6 și 7 ianuarie să fie zile libere nelucrătoare.
PSD a depus la Senat un proiect de lege, inițiat de președintele partidului, Marcel Ciolacu şi liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, în care propune ca zilele de 6 (Sărbătoarea Botezului Domnului) şi 7 ianuarie (Soborul Sfântului Proroc loan Botezătoru
Un focar de pestă porcină africană a fost depistat în localitatea Rugăsești din comuna Cășeiu, județul Cluj.
Pe 31 iulie 2022, a fost finalizată ultima etapa de colectare a datelor de recensământ atât prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022, cât și prin colec
Românii care nu s-au recenzat vor fi scutiți, până la urmă, de amenzile promise de autorități în timpul campaniei de recenzare a populației din România.
Un număr de 18,15 milioane de persoane s-au înregistrat până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, reprezentând 95,4% din populația rezidentă ținta estimată a României.
Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat prelungirea perioadei de culegere a datelor pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor până la finalul lunii iulie.
Colectarea datelor pentru recensământul populației s-a prelungit până pe 24 iulie. În Cluj-Napoca au fost deschise opt puncte de recenzare fixe, unde clujenii pot merge să completeze formularul, ajutați de un recenzor, asta în cazul în care nu vor să prim
Comisia Centrală pentru Recensământul Populației și Locuințelor a prelungit perioada de colectare a datelor din teren.
Primăria Florești a deschis un punct fix de recenzare, în incinta Primăriei, pentru ultima săptămână de recensământ al populației și locuințelor RPL 2021.
Clujenii care nu vor să primească în casă recenzorii, pot opta pentru deplasareala unul dintre cele opt puncte fixe distribuite în cartierele din municipiul Cluj-Napoca pentru realizarea recenzării față în față.
În timp ce unele persoane nici nu au ajuns să fie vizitate de recenzori, altele au primit deja amenzi pentru că refuză să participe la Recensământ 2022.
Autoritățile fac un apel către români să le deschidă ușa celor care fac recensământul. Sunt mult prea puțini recenzori în toată țara și se lovesc și de reticența oamenilor.
Un avocat trage un semnal de alarmă, după ce etapa de autorecenzare s-a încheiat. Atenție la recenzorii falși, care pot bate de astăzi la ușa dumneavoastră pentru a vă completa datele pentru recensământ. Aceștia pot cere buletinul după care pot face o poz
Marți, 31 mai, începe etapa de colectare a datelor de recensământ cu ajutorul recenzorilor care se vor deplasa la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online.
Vineri, 27 mai, este termenul limită prelungit pentru autocenzurarea online! Până astăzi, la nivelul județului Cluj, 446.015 persoane au completat chestionarul online.
Viceprimarul din Gilău, Okos Carol, este acuzat de localnici că încearcă să „maghiarizeze” comuna, după ce a susținut că mai multe străzi ar trebui să aibă denumiri ungurești.