Pentru prima dată de la lansarea programului Capitala Tineretului din România, tinerii vor avea un rol direct în alegerea orașului care va purta titlul în 2028. Un juriu format exclusiv din tineri va evalua candidaturile, iar punctajul acordat de acesta v
CNAIR a primit o singură ofertă pentru 400 de radare fixe care vor fi montate pe autostrăzi și drumuri naționale, inclusiv pe A3. Un al doilea document al companiei arată că Florești, Gilău, Luna și Fundătura sunt pe lista intrărilor în localitate unde au
Porcul a fugit, șoferul a plătit! Aventură incredibilă pe autostradă, încheiată cu o amendă! Animalul a sărit din remorcă și a ajuns pe banda de urgență
Aproape două săptămâni de antrenamente intense au trecut de la reunirea lotului, iar pentru U-BT Cluj a venit momentul primelor teste adevărate înaintea unui nou sezon care se anunță extrem de solicitant. Campioana României va disputa la finalul aceste
Un șofer clujean a suferit un grav accident de circulație în această după-amiază pe DN7 la Boița
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) pregătește introducerea mersului de tren cadențat, un sistem prin care trenurile ar urma să circule la intervale regulate, ușor de memorat, în special în jurul marilor orașe și pe rutele dintre acestea. Înaint
Un șofer clujean a fost implicat într-un accident rutier pe Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, în zona localității sibiene Cristian. Traficul în zonă a fost îngreunat, în timp ce mai multe persoane au fost transportate la spital
U-BT Cluj a prezentat programul meciurilor de verificare dinaintea sezonului competițional 2026-2027
Clipe dramatice! O adolescentă de 15 ani, salvată în ultima secundă de la înec. Un polițist a sărit fără ezitare în apă
După accidentul mortal de pe Valea Oltului, un alt autoturism a fost lovit de bolovani căzuți de pe versant. Șoferița spune că se teme să mai circule pe DN7, dar nu are altă rută spre Sibiu..
Două licee din Cluj ocupă primele două locuri în clasamentul național al Bacalaureatului 2026 după contestații. Recalcularea mediilor și a promovabilității mută Colegiul „Gheorghe Lazăr” pe locul 3, cu media reală de 9,49 și promovabilitate de 99,2%.
În timp ce numeroase primării din România se confruntă cu probleme serioase în recuperarea amenzilor rutiere, Cluj-Napoca se află în partea bună a clasamentului. Potrivit datelor obținute de Digi24 de la primăriile din 20 de municipii reședință de județ,
Percheziții DIICOT în Vâlcea, cu sprijinul polițiștilor din Cluj-Napoca, într-un dosar de criminalitate informatică cu prejudiciu de peste 2 milioane de euro. O grupare de peste 20 de persoane ar fi preluat fraudulos conturi de comercianți germani și ar f
Deputatul PSD Cluj Ciortea Răzvan Iulian va fi judecat la ÎCCJ după ce judecătorul de cameră preliminară a respins toate cererile și excepțiile sale și a constatat legalitatea rechizitoriului DNA Cluj
Accident grav pe autostradă! Traficul este blocat, iar la fața locului a intervenit elicopterul SMURD. O persoană a rămas încarcerată
FAN Courier a anunțat că, începând cu 1 aprilie 2026, va închide recepțiile sediilor din 37 de orașe din România, inclusiv Cluj-Napoca. Măsura face parte dintr-un proces de adaptare la preferințele clienților și de eficientizare a operațiunilor companiei.
Cluj-Napoca ocupă locul 19 din 41 de municipii în clasamentul Amprenta Verde din raportul CITY INDEX, cu 40% vegetație urbană raportată la locuitori. Reșița, Zalău și Râmnicu Vâlcea conduc topul național, în timp ce Bucureștiul și Constanța închid clasame
Peste 70% dintre joburile pentru începători sau fără studii superioare afișează salariile, conform unei analize iajob.ro. Cele mai multe oferte sunt în Cluj-Napoca, București și Brașov, iar candidații entry level pot găsi multiple posturi
Cel mai bogat clujean Ștefan Vuza, patronul Chimcomplex, anunță concedieri masive din aprilie 2026: 1.200 de angajați pe verticală și 5.500 pe orizontală. Patronul critică lipsa sprijinului statului și explică impactul asupra companiei și economiei Români
După succesul din campionat și accederea în sferturile Cupei României, „U” Cluj se pregătește să plece la Botoșani pentru un meci crucial în lupta pentru play-off-ul Superligii. Vineri, de la ora 20:00, „Șepcile roșii” întâlnesc o contracandidată directă,
U-BT Cluj a început în forță parcursul din Turneul Final al Cupa României la baschet masculin, după ce a trecut categoric de CSA Steaua Sharks București, scor 100-77, în sferturile competiției. A fost doar al doilea meci oficial intern al sezonului 2025-2
Cluj-Napoca rămâne lider în România când vine vorba de calitatea vieții pe baza indicatorilor obiectivi, în timp ce Sibiu este cel mai apreciat de locuitori. Brașov completează podiumul în ambele clasamente, iar cartierele Gruia și Centrul Vechi din Cluj
Traficul din Cluj și pe principalele drumuri din Transilvania se desfășoară în condiții de iarnă, fără blocaje majore. Autoritățile intervin cu utilaje de deszăpezire, iar șoferii sunt sfătuiți să circule prudent și să-și echipeze corespunzător autovehicu
Un cutremur surprinzător a avut loc sâmbătă, 13 decembrie, în județul Sibiu, o zonă unde seismele sunt extrem de rare. Conform datelor transmise de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), cutremurul a avut magnitud
Deputatul clujean Răzvan Ciortea, fost subprefect, a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu și fals în declarații. Ancheta vizează o depășire a vitezei pe autostradă și încercarea de a transfera vina către alt șofer
Un șofer a fost depistat pe autostrada A1, în zona Deva, conducând într-o stare avansată de ebrietate – cu o alcoolemie care depășește orice limită a inconștienței.
Cluj-Napoca rămâne, pentru al doilea an consecutiv, cel mai performant oraș din România, potrivit barometrului City Index 2025, realizat de Institutul pentru Orașe Vizionare. De la salarii și educație, până la viață culturală și divertisment, Clujul reușe
Universitatea Cluj vrea să revină pe drumul victoriilor în Superligă și să obțină primul succes acasă după patru etape fără triumf. „Șepcile roșii” primesc vizita liderului FC Botoșani, una dintre revelațiile sezonului
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 pe scara Richter s-a produs joi dimineață, la ora 10:07, în zona seismică Câmpulung – Făgăraș – Brașov, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul
În echipa de consilieri ai președintelui Nicușor Dan urmează să apară nume cu greutate, care să ofere expertiză tematică pe domenii strategice