Un atacant din tabăra lui Dan Petrescu ar urma să facă marea schimbare la rivala de pe malul Someșului, Universitatea Cluj.
Motocicliștii din Cluj au decis să le dea o mână clujenilor care sunt afectați de întreruperile de apă programate în următoarea perioadă.
Duminică, 18 mai 2025, mai multe trenuri au fost blocate în Cluj, după ce o furtună a făcut ravagii în zona Cojocna.
Tot mai mulți șoferi Bolt și Uber din Cluj-Napoca aleg să își suspende activitatea în 19 și 20 mai, în semn de nemulțumire față de condițiile oferite de platformele de ride-sharing.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod Galben de vreme severă pentru ziua de duminică, 19 mai, valabilă între orele 10:00 și 21:00, care vizează și județul Cluj.
Luni dimineață, leul românesc a înregistrat o apreciere semnificativă față de euro, marcând cea mai mare creștere din ultimii trei ani, în contextul victoriei lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale.
Într-un mesaj public, Gavrilă a ironizat optimismul post-electoral, sugerând că așteptările față de noul președinte sunt nerealiste.
Daniel David, ministrul Educației, a transmis un mesaj clar, după ce Nicușor Dan a devenit președintele României.
Alex Chipciu, căpitanul Universității Cluj, a declarat că a stat cu ochii pe site-urile de politică în ziua votului și se aștepta la un asemenea deznodământ, cu Nicușor Dan președinte.
Nicușor Dan, candidatul independent la alegerile prezidențiale a obținut un rezultat remarcabil în județul Cluj, unde a depășit pragul de 50% în toate localitățile, potrivit rezultatelor oficiale.
Potrivit ultimelor date Exit-Poll CURS (datele de la ieșirea de la urne), în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025, Nicușor Dan se menține pe locul 1.
Candidatul independent la prezidențiale Nicușor Dan a oferit primele declarații după publicarea rezultatelor exit-poll de la ora 21.00.
Finalul lunii mai vine cu vești excelente pentru trei zodii alese pe sprânceană de către astre. Este vorba despre o perioadă în care norocul financiar, oportunitățile profesionale și susținerea energetică din partea planetelor se împletesc într-un tablou
Exit-Poll Avangarde: Nicușor Dan, în frunte. George Simion pe locul doi – diaspora poate răsturna scorul
Potrivit datelor Exit-Poll CURS publicate la ora 21:00, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan se află pe primul loc, cu __% din voturi. George Simion, contracandidatul său, a fost creditat cu __%, menținând o diferență extrem de strâ
Clujenii au parte de un nou spectacol al naturii chiar în mijlocul orașului: perechea de lebede de pe Someș, care a devenit recent părinți, și-a scos puii la apă pentru prima dată! După câteva zile de stat în cuib, micuții au fost văzuți miercuri dimineaț
Neluțu Varga, patronul echipei CFR Cluj, i-a transmis un mesaj clar lui Dan Petrescu, care își tratează afecțiunea la gât în Turcia.
Furtuna a făcut prăpăd în Gherla, Cluj! Vânul a bătut puternic și a căzut ploaie și grindină.
Dan Enache, vicepreședinte al USR în diaspora, a relatat într-o serie de înregistrări video că a fost agresat fizic și verbal la o secție de votare din Ambilly, Franța, de un grup de susținători ai lui George Simion, candidatul partidului AUR.
Duminică, 18 mai, în jurul orei 14:00, studenții clujeni au pornit din Campusul Observator într-un marș pașnic spre secțiile de votare, cu scopul de a încuraja participarea tinerilor la vot în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Un accident rutier a avut loc duminică după amiază în localitatea clujeană Gilău. În accident au fost implicate 3 vehicule, fiind vorba despre două mașini și TIR.
O clujeancă a semnalat o situație îngrijorătoare la secția de votare organizată în Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu", din cartierul Zorilor, Cluj-Napoca. Potrivit sesizării, în sala 53, cabinele de vot sunt afectate de prezența cernelei pe masă, c
Un angajat al unui magazin din Cluj-Napoca a fost sancționat de polițiștii clujeni, după ce a vândut alcool în ziua alegerilor prezidențiale, deși unitatea comercială se afla în apropierea unei secții de votare.
Județul Cluj se află sub atenționare meteorologică cod galben, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, valabilă în intervalul 18 mai, ora 12:00 – 18 mai, ora 21:00.
Polițiștii clujeni avertizează că cei care nu respectă indicațiile președintelui secției de votare se pot alege cu amenzi de mii de lei.
AHC Potaissa Turda a încheiat sezonul Ligii Zimbrilor cu o victorie categorică în fața celor de la CSM Bacău, scor 42-32 (20-15), într-un meci disputat pe teren propriu, în Nova PG Arena.
Unul din cei mai cunoscuți lideri ai PSD constată situația dificilă a partidului, al cărui candidat la președinție a eșuat din nou să ajungă în turul 2 și lansează un apel la schimbare
După mai bine de două decenii, lucrările la Autostrada Transilvania prind din nou viață, odată cu mutarea celor 425 de grinzi rămase pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș, abandonate de constructorul american Bechtel