Zeci de persoane au murit, iar altele au fost rănite, în urma unei explozii pentrecute în această dimineață în orașul egiprean Tanta.
Un accident rutier grav a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în centrul municipiului Cluj-Napoca.
Un accident rutier a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe Calea Moților, din Cluj-Napoca.
Preledintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cetățenilor de etnie romă, care sărbătoresc azi ”Ziua Internațională a Romilor”.
Potrivit raportului unei companii specializate în externalizarea serviciilor de resurse umane, una dintre cele mai bine plătite meserii, care nu necesită absolvirea unei facultăți, este cea de controlor de trafic, unde salariul începe de la 20.000
Cangelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande au anunțat, vineri, printr-o declarație comună, faptul că sprijină loviturile aeriene americane asupra unei baze militare siriene, ca răspuns la un atac chimic atribuit re
Cei doi extremişti maghiari care au plănuit un atentat la Târgu Secuiesc, de 1 decembrie 2015, au fost condamnaţi la închisoare cu executare.
Comisarul European Corina Crețu a avut o reacție explozivă, zilele trecute, în cadrul unei discuții cu reprezentanții societății civile din Grecia.
Facebook a lansat, joi, propriul său asistent virtual, numit simplu ”M”, pentru aplicația sale Messenger.
Roxana-Ioana Medan este o artistă din Maramureș, care a lucrat și la Cluj-Napoca, dar care a ajuns în Italia unde povestea ei a cunoscut o altă turnură.
Românca de 31 de ani, Andrea Cristea, rănită în urma atentatului de la Londra, a decedat în spital, anunţă poliţia metropolitană londoneză.
Standul Clujului de la Târgul de turistic de la Milano a fost căutat de cei interesați de vacanțe în România.
Statele Unite au lansat, aseară, un atac cu rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria, au declarat oficiali americani citați de Reuters.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a anunțat că Ministerul Sănătății a precizat că primul spital de urgență din România, va fi construit în Florești.
Râul Someș s-a transformat într-o veritabilă groapă de gunoi. Imaginile surprinse la intrare în comuna Florești arată că zona turistică de cabane a Clujului este un adevărat pericol.
Victor Ponta a fost condamnat, joi, de Judecătoria Sectorului 2, la plata unor daune către Lucian Isar, soțul fostului lider PNL Alina Gorghiu, procesul diind unul de natură civilă, nu penală.
Pâinea ar urma să se scumpească din cauza mai multor factori, între care și majorarea salariului minim pe economie.
Orasul Cluj-Napoca isi consolideaza statutul de « magnet » pentru investitorii din diverse domenii, care vin spre vestul Romaniei atrasi atat de facilitatile investitionale,
AHC Potaissa Turda a câştigat primul meci al confruntării cu SCM Politehnica Timişoara, din sferturile de finală ale play-off-ului, scor 31-22 (14-10).
Asociația Chiariașilor Cluj se va lansa sâmbătă, 8 aprilie, și își propune să protejeze şi să ”contribuie la bunăstarea propriilor membri, în acest caz, chiriaşi în mediul privat”.
”Balena Albastră” pare să fi făcut o nouă victimă în România, anchetatorii stabilind că adolescenta e 15 ani care a murit în 15 martie, la Sibiu, în timp ce îşi făcea un selfie cu prietenii la etajul nouă al unui imobil din centrul Sib
Judecătoria Sectorului 4 a decis, miercuri, ca statul să nu fie parte în procesul Colectiv, prin Ministerul Finantelor Publice.
Trei elevi de clasa a VIII-a vor beneficia de burse de excelență pentru întreaga perioadă a liceului la Transylvania College din Cluj-Napoca. Proiectul face parte din programul Scholarship Society, menit să încurajeze excelența academică a elevil
Cu toate că prețurile apartamentelor din marile orașe ale României au crescut în luna martie, analizele celor de la Imobiliare.ro arată că la Cluj-Napoca valoarea apartamentelor a început să stagneze.
O studentă din Cluj-Napoca solicită Primăriei să ia măsuri pentru a-i susține pe studenți, motorul comunității.
Festivalul clujean de film TIFF a primit finanțări în mod ilegal, alături de alte evenimente publice, pentru că a realizat în paralel și profit din vânzarea de bilete, susține Curtea de Conturi în raportul din 2016.
Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc, marți după-amiază, pe strada Bistriței, din Dej.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că de acum se pot elibera documente de urbanism și în format electronic.
Primăria Cluj-Napoca oferă cetățenilor municipiului posibilitatea de a solicita emiterea în format electronic.
Municipiul Cluj-Napoca are un nou viceprimar, de marți, 4 aprilie, în persoana lui Oláh Emese, aceasta depunând jurământul de investitura în cadrul ședinței Consiliului Local.