Regula potrivit căreia mancarea scăpată pe jos poate fi consumată fără mari riscuri dacă este ridicată în mai puțin de cinci secunde este adevărată și poate fi aplicată cu succes, anunță oamenii de știință britanici.
Un clujean a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, față de rezoluția unui procuror de neîncepere a urmăririi penale. Răspunsul i-a parvenit pe sistem ”fulger”.
Actrița Jane Seymour, celebră pentru rolul principal din serialul ”Dr. Quinn”, a fost surprinsă recent în costum de baie, în timp ce se afla în vacanță în Hawaii.
Un clujean a profitat de prima zi a anului pentru a realiza un clip în care orașul pare abandonat.
Nouă dintre cele 12 sărbători legale vor fi în acest an în timpul săptămânii, iar celelalte trei în weekend.
O clientă Kaufland a postat pe Facebook o fotografie care a stârnit un val de indignare.
Mircea Sandu a anunțat că va renunța la funcția de președinte al Federației Române de Fotbal în 2014, iar trei personaje din lumea fotbalului românesc și-au anunțat deja candidatura: fostul internațional Gică Popescu, fostul jucător și fo
Românii ar putea avea încă două zile libere în perioada sărbătorilor de iarnă, în 27 decembrie și 3 ianuarie 2014.
Mihai Trăistariu a postat un mesaj emoționant pe Facebook, adresat frațiolor săi care se pare că l-au uitat.
Un concurs național de graffiti, organizat de Timaf, a adunat la Cluj cele mai importante nume din acest domeniu.
Consiliului Judeţean Cluj anunță că au fost livrate primăriilor din județ peste 1200 de tone de produse alimentare, din 4 septembrie și până astăzi, în cadrul programului PEAD 2013. La această dată, în depozitul de la Dezmir se mai află ap
Multe femei care si-au intrebat iubitii care a fost primul lucru pe care l-au observat la ele cand le-au zarit prima oara au primit raspunsul: "Ochii!” O fi adevarat?
Elevii s-au întors la clase luni, 16 septembrie, după o vacanță de trei luni, iar noul an școlar vine cu mai multe schimbări și o structură mai diferită.
Președintele FRF a vorbit despre sancțiunile pe care Steaua le riscă din cauza scandalului iscat de Mihai Stoica în Macedonia, cu jurnaliștii de la ProSport și Pro TV.
Potrivit experților, există o serie de alimente care acționează ca un fel de catalizator al fericirii, iar acestea sunt mult mai ma întemână decât crezi
În această lună roșiile devin din ce în ce mai gustoase, iar prețul lor scade și este perioada perfectă în care poți încerca o dietă rapidă și sănătoasă pe bază de roșii.
Albirea dintilor este o problema estetica pe care multe femei nu stiu cum sa o rezolve. Mai ales ca tratamentele care se fac la diverse cabinete stomatologice sunt fie prea costisitoare fie, un unele cazuri, destul de dureroase.
Iulius Mall Cluj a oferit premii de Paște clienților, cel mai mare fiind un Opel Corsa, dar și shopping în valoare de 1.000 de euro şi cecuri cadou în valoare de 500 de euro.
Dumitru Matiș, decanul Facultății Științe Economice Cluj, a fost externat din spital după tentativa de sinucidere.
La câteva zile după ce trei pădurari din cadrul Ocolului Silvic Someşul Rece au avut curaj să denunţe mafia lemnului, mai multe instituţii ale statului au pornit o prigoană fără margini împotriva celor trei.
Nutritionistii spun ca toxinele acumulate de sarbatorile pascale ne fac sa ne simtim mai lipsite de pofta de viata. Motivul? Corpul nostru consuma din ce in ce mai multa energie ca sa le elimine.
Un cititor Știri de Cluj a trimis pe adresa redacției o serie de fotografii în care trei angajați se cinsteau cu o bere în a doua zi de Paște.
Mă amuză de fiecare dată virulenţa cu care este atacat Cristian Tudor Popescu atunci cand prin editorialele sale mai trage cate o ”scatoalcă” sănatoasă superficialităţii noastre colective cu iz mioritic.
Mesajele prin SMS trimise de Paşte nu au fost întotdeauna cele mai inspirate. Între milioanele de mesaje trimise în Noaptea de Înviere s-au strecurat şi unele penibile.
Jucătorul Naţionalei de fotbal a României a scris un mesaj de Paşte şi pe Twitter, după gafa de pe Facebook.
Adrian Mutu a scris un mesaj de Paşte pe Facebook, în limba engleză, dar s-a făcut de râs.
Masa de Paşte este îmbelşugată şi de obicei bucatele sunt mai grele decât de obicei, astfel că apar kilograme în plus. Specialiştii au pus pe lista neagră de Paşte drobul, carnea de miel, ouăle şi cozonacul.
Sărbătoarea de Paşte este momentul în care românii schimbă mesaje prin SMS. Cei care nu au inspiraţie, se pot baza pe lista de mai jos.
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim la Bucureşti cu un avion special va ajunge la Cluj-Napoca, în seara de Paşte, după ora 21.00.
Traian Băsescu le-a transmis un mesaj de Paşte românilor, recomandându-le să folosească această perioadă pentru a reflecta.