Intrarea la un spital din Cluj este blocată de două zile de un șofer, care și-a parcat acolo mașina.
Un sondaj realizat în mediul online arată că ”cel mai mizerabil om de televiziune” este directorul Antenei 3, Mihai Gâdea.
Un elev clujean, care a câștigat un concurs organizat de Biblioteca Județeană ”Octavian Goga”, a fost premiat într-un mod inedit.
Victor Ponta s-a dus blindat la dezbaterea cu Klaus Iohannis de la Realitatea TV.
Chinezii de la Oppo au spulberat recordul pentru cel mai subțire telefon din lume odată cu lansarea noului lor terminal, R5.
Gara Cluj a prins viață în acest weekend, Scena Urbană organizând acolo concerte, spectacole de teatru și expoziții inedite.
Un ecologist clujean și-a făcut curaj și i-a fotografiat pe cei care taie pădurile Clujului, iar apoi le-a făcut plângere la Garda de Mediu.
Asociaţia Inventatorilor din România, organizează în perioada 16 - 19 septembrie 2014, la Cluj-Napoca, evenimentul "Rolul invenţiilor în Progresul Societăţii”, un prilej foarte bun de cunoaştere şi relaţionare pentru inventatorii din Român
Un șofer clujean a umilit un polițist de la rutieră, în Sibiu, după ce a fost prins cu viteză.
Zona din fața Bibliotecii Universitare Octavian Goga din cartierul Mărăști a fost ”pictată” de roțile mașinilor, după ce o cantitate semnificativă de vopsea a curs dintr-o autoutilitară.
Floreștenii sunt invitați la începutul lunii septembrie la Zilele comunei, pe platoul poligonului de la Tăuți.
Clubul Transsylvania Offroad organizează în perioada 28-31 august 2014 în Stațiunea Muntele Băișorii, județul Cluj, a 6-a etapa a Campionatului Național de Offroad - ”Cupa Clujului Taubenreuther Transsylvania”.
Intr-un document se face referire la vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu.
Compania de Transport Public Cluj va devia mai multe linii din cauza lucrărilor de reabilitare a podului Horea.
Ediția din 2014 a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj vor începe săptămâna următoare, pe 17 august și se vor încheia în data de 24 august.
Primăria Cluj-Napoca anunță începerea lucrărilor de reabilitare a podului Horea, pe sensul de circulație dinspre Gară spre Piața Mihai Viteazu, care vor dura mai bine de o lună.
Biblioteca Judeţeană ”Octavian Goga” Cluj, Consiliul Judeţean Cluj și Primăria Municipiului Cluj-Napoca organizează manifestarea culturală ”Lectură în parc”.
Primaria Cluj-Napoca va efectua pe parcursul acestei veri lucrări de reparații la 83 de unitpți de învățământ, iar costurile de investiție se ridică la aproximativ 5,4 milioane de lei.
Tinerii baschetbalisti de la U Mobitelco, antrenati de Mioara Iurian, Sergiu Popa, Andrei Cosma, au câștigat finala Ligii Naționale de Minibaschet de la Craiova, învingând echipa CSS Sighetul Marmatiei, scor 43 - 33.
Alexandru Uioreanu, fiul presedintelui suspendat al Consiliului Judetean Cluj Horea Uioreanu, a reusit sa treaca cu bine examenul de Bacalaureat in ciuda faputlui ca a fost nevoit sa lipseasca de la scoala.
Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc sâmbătă dup-amiază, în jurul orei 15.30, în intersectia str. Octavian Goga-Tebei din municipiul Cluj-Napoca.
Asociaţia Tinerilor Creştin – Ortodocşi a Arhiepiscopiei Cluj a câştigat un proiect finanţat de Primăria Cluj-Napoca, care prevede organizarea unor lecturi publice de către autorii români de cărţi pentru copii.
Administratorul Muzeului ”Octavian Goga” de la Ciucea este cercetat pentru că ar fi furat din motorina destinată încălzirii instituției.
Alți cinci jucători de la Universitatea Cluj, aflați la sfârșitul contractului, au decis să plece de la formația clujeană.
Cinci jucători de la U Cluj pleacă de la echipă, după ce le-a expirat contractul, anunță clubul Universitatea Cluj.
Primarul Emil Boc i-a premiat pe elevii ecologiști, care s-au înscris în concursul ”Iubesc Clujul Curat 2014”. Premiile au fost oferite de firma Rosal și de o altă societate care se ocupă de salubritate.
Conform procurorilor DNA Cluj, Ioan Bene, patronul firmei Napoca, i-ar fi dat lui Horea Uioreanu spagă în valoare de 300.000 de lei prin intermediul consilierul acestuia, Răzvan Pop.
Antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnastică, Octavian Bellu, şi antrenoarea Mariana Bitang şi-au depus, vineri, demisiile din Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
Vineri este ultima zi din cadrul festivalului Zilele Clujului iar clujenii pot participa la o serie de tururi ghidate prin oraș. De asemenea, vinri este sărătorită și gastronomia culinară austriacă la Cluj, în Piața Muzeului.
Piața Muzeului s-a transformat, joi, într-o oază a culturii coreene, în cadrul Zilelor Clujului.