Organizatorii KAPITAL Festival au anunțat oficial că ediția din 2026 nu va mai avea loc, evenimentul fiind reprogramat pentru anul 2027. Decizia vine după luni de pregătiri intense și peste 100 de oameni implicați în dezvoltarea unui format îmbunătățit, d
Forești Feste 2026: Floreștiul devine în weekend capitala distracției, cu artiști de top, ateliere creative, spectacole pentru copii și un parc de distracții care va anima întreaga comunitate.
Ziua Copilului 2026 se anunță una spectaculoasă la Cluj-Napoca. Parcul Central va deveni, pentru o zi întreagă, locul în care magia copilăriei prinde viață prin teatru, muzică, dans, ateliere creative și personaje de poveste. Evenimentul „1 Iunie - Hai-Hu
Proiectul noii Legi-cadru a salarizării unitare, publicat pe 25 mai în transparență decizională de Ministerul Muncii, este criticat dur în mediul medical, după ce ar introduce diferențe importante de tratament între medicii rezidenți și medicii specialișt
Elevii din România numără deja zilele până la vacanța mare, iar pentru mulți dintre ei finalul anului școlar 2025-2026 este tot mai aproape. Totuși, nu toți copiii vor intra în vacanță în aceeași zi. În timp ce majoritatea elevilor vor termina cursurile p
Un bărbat a ajuns în fața judecătorilor clujeni după ce s-a dat drept confecționer de mobilă și a încasat bani în avans de la mai multe persoane, fără a livra vreodată produsele promise.
România a înregistrat cel mai bun deficit bugetar la patru luni din ultimii ani: 1,17% din PIB în 2026, față de 2,9% în 2025. Reducerea depășește 32 de miliarde de lei, iar veniturile fiscale au crescut cu 15,5%
Fonduri nerambursabile pentru IMM-urile din Cluj în 2026: Start Up Nation, SME ECO TECH, turism balnear și microindustrializare. Cine poate aplica, ce sume sunt disponibile și care sunt condițiile de eligibilitate
Gest revoltător! Trei persoane și-au parcat mașinile pe altarul unde a slujit Papa Francisc în România
Primăria Comunei Jucu organizează pe 4 iunie o campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase și textile. Mobilă veche, haine, saltele – totul poate fi predat pe str. Gruii, nr. 1, în Jucu de Sus. Detalii despre condiții și reguli
Atmosferă specială înaintea unuia dintre cele mai așteptate meciuri ale sezonului din baschetul românesc. U-BT Cluj-Napoca pregătește o surpriză pentru cei mai tineri suporteri înaintea meciului 3 al finalei Ligii Naționale împotriva rivalei CSM Oradea, p
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca aduce din nou în prim-plan creativitatea studenților săi, printr-un eveniment artistic dedicat expresiei vizuale contemporane. Direcția Patrimoniu Cultural Universitar organizează cea de-a cincea ediție a expoziț
Rezervările pentru minivacanța de Rusalii și 1 Iunie sunt mai slabe față de anul trecut. Voucherele de vacanță reduse la jumătate și scăderea puterii de cumpărare îi fac pe români să decidă în ultimul moment
Mutare importantă pregătită de Universitatea Cluj! Coubiș rămâne după sezonul excelent făcut în play-off
Baschetul românesc se pregătește din nou pentru un meci greu. Două orașe, două galerii impresionante și două dintre cele mai puternice echipe din ultimul deceniu se întâlnesc încă o dată într-o finală care promite spectacol total. U-BT Cluj începe lupta p
Începând cu data de 25 mai, șoferii din Cluj și Bistrița-Năsăud vor putea observa coloane militare și deplasări de tehnică pe mai multe drumuri importante din regiune, în contextul pregătirilor pentru exercițiul militar LOGEX 26, organizat de Statul Major
Universitatea Cluj și-a aflat toți posibilii adversari din primul tur preliminar al UEFA Europa League, iar misiunea „studenților” se anunță extrem de dificilă încă de la debutul aventurii europene. Formația pregătită de Cristiano Bergodi nu va fi cap de
Universitatea Cluj se pregătește pentru unul dintre cele mai importante momente din ultimii ani, revenirea în cupele europene, însă Cristiano Bergodi trage deja un semnal de alarmă. Antrenorul italian a transmis clar că echipa are nevoie urgentă de transf
Gică Hagi și-a anunțat oficial primul lot de la revenirea pe banca naționalei României, iar noul selecționer a pregătit deja câteva surprize importante pentru meciurile cu Georgia și Țara Galilor. „Regele” a convocat 31 de jucători pentru acțiunea din lun
Blocajul politic de la București pare tot mai greu de depășit, iar liderii partidelor încep să vorbească tot mai deschis despre lipsa unei majorități stabile după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că n
Transfăgărășanul, îngropat sub munți de zăpadă! Stratul ajunge și la cinci metri FOTO
Florești Fest 2026 aduce la Florești patru zile de concerte, activități pentru familie și artiști de top ai României. În perioada 29 mai – 1 iunie 2026, Parcul Poligon va găzdui o nouă ediție a Florești Fest
Unul dintre cei mai importanți jucători din istoria CFR Cluj se pregătește să închidă un capitol uriaș al carierei sale, dar și să înceapă imediat altul. Ciprian Deac va disputa vineri ultimul meci ca fotbalist profesionist, în partida dintre CFR Cluj și
BNR anticipează că inflația va ajunge la 5,5% la finalul lui 2026, înainte de a coborî la 2,9% în 2027 și 2,7% în martie 2028. Vara aceasta, rata ar putea urca până la 10,3%, din cauza tensiunilor energetice legate de conflictul din Orientul Mijlociu
Ziua Copilului vine anul acesta cu surprize spectaculoase pentru familiile din Cluj-Napoca. În perioada 30 mai - 1 iunie, centrul comercial VIVO! se transformă într-un adevărat univers al muzicii, jocului și experiențelor interactive, pregătind un program
Cluj-Napoca continuă planul pentru un transport public mai puțin poluant și mai bine conectat între cartiere. Primarul Emil Boc a anunțat că, începând din luna iunie, pe străzile orașului vor intra în circulație 22 de autobuze electrice noi, care se vor a
Clujul se pregătește pentru unul dintre cele mai spectaculoase evenimente sportive ale anului! Pentru al 15-lea an consecutiv, județul devine punctul de întâlnire al iubitorilor de trail running din România și din Europa de Est, odată cu organizarea ediți
Patru zodii sunt favorizate de astre în această vară și pot atrage câștiguri financiare neașteptate, în timp ce restul nativilor traversează o perioadă de construcție și transformare până la final de an.
Europa se anunță un adevărat câmp de luptă pentru echipele din Cluj. Atât Universitatea Cluj, cât și CFR Cluj și-au aflat posibilii adversari din preliminariile cupelor europene, iar tabloul arată ca un test de supraviețuire încă din mijlocul verii. Pentr
Start pentru finanțările nerambursabile! Consiliul Județean Cluj a deschis sesiunea de finanțări nerambursabile pentru proiectele dedicate comunității