La o zi după ce a fost lăsat liber, Viorel Pașca cere întoarcerea beneficiarilor din azile: „Sunt dispus să intrăm în legalitate”. DIICOT a cerut arestarea
După ce Curtea de Apel București a eliminat măsura controlului judiciar în dosarul azilelor din Bihor, Viorel Pașca a transmis un mesaj public adresat autorităților, în care solicită întoarcerea persoanelor relocate în urma intervenției DIICOT și afirmă că este dispus să își autorizeze activitatea și să intre în legalitate.
Viorel Pașca a transmis un mesaj public adresat autorităților, în care solicită întoarcerea persoanelor relocate în urma intervenției DIICOT
Mesajul vine la numai o zi după decizia definitivă a instanței prin care Pașca, soția sa, cei trei fii și coordonatoarea activității centrelor au fost lăsați să fie cercetați în libertate, fără control judiciar. Procurorii DIICOT ceruseră arestarea preventivă a celor șase, însă Curtea de Apel București a respins contestația și a eliminat inclusiv măsura controlului judiciar dispusă anterior de Tribunalul București.
Într-o postare publicată pe Facebook și adresată ministrului Sănătății, ministrului Muncii, conducerilor ANPIS, AJPIS, DSP, DGASPC și Consiliului Județean Bihor, Viorel Pașca susține că o parte dintre persoanele evacuate din Dumbrava și Tinca sunt ținute împotriva voinței lor și cere revenirea acestora în locurile în care locuiau înainte de intervenția autorităților.
„Având în vedere cele întâmplate în aceste zile cu bolnavii de la Dumbrava, inclusiv că o parte dintre ei sunt ținuți împotriva voinței lor în anumite locuri, deși au domiciliul în Dumbrava sau Tinca, vă rog să luați măsurile ce se impun pentru ca aceștia să poată reveni acolo unde locuiesc de fapt și de drept și unde doresc să locuiască”, a transmis Pașca.
Acesta susține că este pregătit să colaboreze cu instituțiile statului pentru autorizarea activității desfășurate în imobilele din Dumbrava și Incești și le propune reprezentanților autorităților o întâlnire pentru găsirea unei soluții. „Având în vedere situația disperată a acestor oameni și a multor altora ca ei, precum și datoria și interesul dumneavoastră pentru a aduce un plus de mai bine în viața lor, aștept să mă informați despre data și locul în care ne putem întâlni pentru a discuta modul în care vom soluționa această problemă. Dacă doriți, puteți veni la Dumbrava pentru a vedea și discuta la fața locului despre condițiile și măsurile ce se impun în acest sens”, a mai scris acesta.
Dosarul instrumentat de DIICOT vizează destructurarea unui grup infracțional organizat
Dosarul instrumentat de DIICOT vizează destructurarea unui grup infracțional organizat despre care procurorii susțin că a funcționat încă din anul 2020 și că ar fi exploatat sute de persoane vulnerabile – vârstnici, persoane cu dizabilități psihice și oameni fără adăpost – sub aparența unei activități caritabile desfășurate prin Asociația „Dumbrava DPG – Dumnezeu Poartă de Grijă”. Potrivit anchetatorilor, asociația nu deținea licențele necesare pentru furnizarea de servicii sociale sau medicale, iar beneficiarii ar fi fost transformați în surse de venit pentru grupare.
În timpul perchezițiilor, autoritățile au desfășurat o amplă operațiune de evacuare și evaluare a persoanelor aflate în centre, mobilizând 16 ambulanțe SMURD, 30 de autospeciale pentru transport victime multiple, 34 de microbuze și 36 de autospeciale de intervenție, alături de medici, psihologi și specialiști în protecția persoanelor vulnerabile.
Declarațiile lui Viorel Pașca privind disponibilitatea de a intra acum în legalitate sunt însă în contradicție cu afirmațiile făcute la sfârșitul lunii iunie de fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Acesta a declarat că încă din 2016 autoritățile au încercat să îl sprijine pentru autorizarea activității, însă fără succes.
„Nu este rolul meu să comentez decizia DIICOT. Este o anchetă derulată de mai multe luni de zile care și-a urmat cursul. Dar trebuie spus că nimeni nu poate lua pe persoană fizică în îngrijire sute de bătrâni vulnerabili. Chiar dacă are bune intenții și chiar dacă era clar că statul nu avea capacitatea necesară de a se ocupa cum trebuie”, a declarat Pîslaru.
Fostul ministru a adăugat că soluția propusă de autorități a fost licențierea centrelor și funcționarea într-un cadru legal. „Nu să îl amendăm, ci să îl ajutăm cu o procedură destul de stufoasă și birocratică. Soluția era licențierea activității și funcționarea într-un cadru legal clar, cu standarde, verificări și responsabilități asumate. Acest lucru a fost refuzat cu obstinație de persoana respectivă, pe motiv că activitatea era desfășurată ca persoană fizică. Prioritatea noastră este siguranța persoanelor vulnerabile aflate acolo, relocarea lor în condiții adecvate și sprijinirea autorităților competente în clarificarea completă a situației”, a transmis Dragoș Pîslaru.
0 Comentarii