Salvamontiștii din județul Cluj au fost chemați să intervină în ultimele 24 de ore, într-una dintre cele șase misiuni de urgență raportate la nivel național. Șase persoane au fost salvate, iar una a ajuns pe mâna medicilor
Județul Cluj se află miercuri, 9 septembrie, sub atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și caniculă. Administrația Națională de Meteorologie avertizează că maximele pot ajunge până la 35 de grade în regiunile vizate, vremea fiind neobi
Diana Buzoianu denunță o campanie de batjocură după o fotografie cu un supraviețuitor de cancer: „Orice om nu mai e om, e dezumanizat complet”
Guvernul României a aprobat acordarea unor ajutoare de urgență în valoare totală de 2.184.600 de lei pentru 479 de familii și persoane singure care se confruntă cu situații dificile și nu își pot acoperi singure cheltuielile necesare pentru a trece peste
Guvernul a aprobat ajutoare de urgență în valoare totală de peste 2,1 milioane de lei pentru 479 de familii și persoane singure aflate în dificultate. Printre beneficiari se numără și persoane din județul Cluj, afectate de incendii sau probleme grave de s
Insolvențele au scăzut cu 32% în județul Cluj în august 2026, până la 43 de dosare, în timp ce la nivel național numărul a crescut la 805. Clujul rămâne totuși pe locul patru în țară, după București, Bihor și Ilfov.
O așa-zisă „ceremonie spirituală” organizată în județul Hunedoara a fost oprită de procurorii DIICOT înainte de desfășurare. Trei persoane – o româncă, un cetățean peruan și un cetățean danez – au fost reținute în urma anchetei. Potrivit procurorilor, eve
Romsilva a finalizat toate cele 19 lucrări antitorențiale făcute prin PNRR în opt județe din țară. Au fost restaurate albii pe peste 42 de kilometri, ridicate 203 construcții noi și refăcute 26 de structuri vechi de reținere a aluviunilor
Un bărbat din Hunedoara, cu peste 15 ani de experiență în pază și pe partea tehnică, a vrut să se mute la Cluj-Napoca și a făcut calculul înainte. Salarii de 3.000 – 4.000 de lei pentru meserii calificate, chirii de la 500 de euro în sus
Înalta Curte de Casație și Justiție a emis joi un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele procurorului Radu George Bucurică, acuzat de comiterea a cinci infracțiuni. Acesta a fost dat în urmărire generală
Studenții care încă nu știu exact în ce direcție vor să meargă după facultate au parte de o oportunitate care îi poate ajuta să-și pună planurile în ordine. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează, prin Centrul de Carieră, Orientare Profesi
Cod galben de inundații în județul Cluj, de marți de la ora 16:00 până miercuri seara. Sub avertizare intră Someșul Mic, Arieșul și Crișul Repede, cu bazinele lor superioare și afluenții din bazinele mijlocii și inferioare
O nouă tranșă importantă de bani ajunge în sistemul medical din România. Ministerul Sănătății anunță plăți de 223,3 milioane de lei pentru 37 de proiecte finanțate prin PNRR, iar investițiile acoperă domenii esențiale: de la spitale noi și secții de terap
CFR Cluj și Universitatea Cluj și-au aflat adversarele din Cupa României, în urma tragerii la sorți care a avut loc vineri, 21 august, în cadrul unui eveniment special organizat de Federația Română de Fotbal
Noul președinte al CFR Cluj, Hendrik Klein, anunță că nu intenționează să facă schimbări radicale la club, cel puțin în această perioadă. Oficialul a transmis că vrea mai întâi să analizeze situația și să construiască pe structura existentă.
Șumudică, gata să plece de la CFR Cluj după un singur meci! A pus o condiție clară pentru a rămâne în Gruia
Bornă uriașă pentru Mario Camora! A ajuns la 600 de meciuri pentru CFR Cluj, chiar într-o perioadă de criză
Șumudică, discurs devastator după 0-3 cu Corvinul: „Echipa asta nu există! Parametrii fizici sunt de Divizia C”
Vești importante pentru sistemul de educație timpurie din România, dar și pentru cei care își caută un loc de muncă în domeniu. Guvernul a aprobat un memorandum prin care 768 de posturi vacante vor putea fi scoase la concurs pentru personalul necesar func
Neluțu Varga negociaază în acest moment cu doi antrenori, după ce varianta Marius Șumudică la CFR Cluj a picat. Patronul echipei din Gruia își dorește un antrenor care să cunoască Superliga, după eșecul cu Folha
Șumudică nu merge cu CFR Cluj în Norvegia! Când va debuta noul antrenor și ce a cerut de la Ioan Varga
Programul guvernamental de creșe ajunge săptămâna viitoare și la Cluj, alături de Hunedoara, Arad, Galați și Botoșani. Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că memorandumul pentru angajarea personalului va fi aprobat în maximum două săptămâni
Intervenție dramatică! Un bărbat și-a ținut captiv copilul de 2 ani și l-a amenințat cu moartea
56 de apeluri de urgență au ajuns în ultimele 24 de ore la Dispeceratul Național Salvamont, inclusiv două din județul Cluj. Salvamontiștii au salvat 38 de persoane, dintre care 17 au fost duse la spital, iar trei au fost evacuate cu elicopterul SMURD
Clujul intră sub Cod Portocaliu de caniculă. ANM anunță temperaturi de până la 38 de grade, disconfort termic accentuat și nopți tropicale în următoarele ore.
România se topește! Cod roșu și portocaliu de caniculă, Clujul intră sub avertizare
Compania de Apă Someș a întrerupt vineri apa pe strada Hațeg și pe strada Mărgăritarilor din Cluj-Napoca, din cauza unei avarii. Furnizarea ar trebui reluată în jurul orei 16.00
CFR Cluj a ajuns la o înțelegere de principiu cu Sergiu Buș, un jucător care a mai evoluat în Gruia în trecut.
Liga Profesionistă de fotbal a anunțat programul etapei a 4-a din Superliga, sezonul 2026/2027. Principalul punct de atracție al rundei este duelul CFR – „U”.
Avocatul Alex Dîlv susține că Facultatea de Drept din Cluj este mai bună decât cea din București și afirmă că UBB este cea mai bună din țară.