U Cluj și CFR Cluj în aceeași grupă în Cupa României! Derby-ul Clujului se va juca și în Cupa României. Ce echipe mai sunt în grupă

CFR Cluj și Universitatea Cluj și-au aflat adversarele din Cupa României, în urma tragerii la sorți care a avut loc vineri, 21 august, în cadrul unui eveniment special organizat de Federația Română de Fotbal

La fel ca în ultimele ediții, cele 24 de echipe sunt împărțite în patru grupe de câte 6 echipe. Formațiile din Cluj-Napoca au fost repartizate în Grupa B. Fiecare echipă va juca împotriva unui adversar din Urna 1, 2 și 3.  Astfel, CFR Cluj și Universitatea Cluj se vor duela în mod inevitabil, fiind singurele echipe din Urna 1 în grupa lor.

Programul celor două echipe clujene arată astfel:

  • Etapa 1:  Sepsi – CFR Cluj; U Cluj – Petrolul; Progresul Spartac – Concordia Chiajna
  • Etapa 2: CFR Cluj – U Cluj; Concordia Chiajna – Sepsi; Progresul Spartac – Petrolul
  • Etapa 3: Concordia Chiajna – CFR Cluj; Progresul Spartac – U Cluj; Petrolul – Sepsi

Grupa A: Minerul Lupeni, Poli Timișoara, Corvinul Hunedoara, FC Botoșani, FC Rapid, UTA Arad
Grupa B: Progresul Spartac, Concordia Chiajna, Sepsi OSK, Petrolul Ploiești, CFR Cluj, Universitatea Cluj
Grupa C: Corona Brașov, Gloria Bistrița, FC Bihor, FK Csikszereda, FC Argeș, FCSB
Grupa D: Sporting Liești, FC Bacău, FC Voluntari, Chindia Târgoviște, Universitatea Craiova, FC Dinamo


CFR Cluj și U Cluj au fost în prima urnă la tragerea la sorți

Parcursul bun din ultimii ani le-a trimis pe CFR Cluj și Universitatea Cluj în prima urnă valorică la tragerea la sorți de vineri. Astfel, cele două echipe beneficiază, cel puțin pe hârtie, de adversari mai accesibili.

  • Urna 1: Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, CFR Cluj, SC Dinamo, FC Rapid 1923, Campionii FC Argeș, UTA Arad, FCSB
  • Urna 2: AFC Botoșani, AFK Csikszereda, ACS Petrolul Ploiești, ACS FC Corvinul, Sepsi OSK, FC Voluntari, FC Bihor Oradea, Chindia Târgoviște
  • Urna 3: ACS FC Bacău, Concordia Chiajna, CS Gloria Bistrița, Politehnica Timișoara, ACS Minerul Lupeni, Sporting Liești, Progresul 1944 Spartac, CSM Corona Brașov

Când încep meciurile din Cupa României

La fel ca în sezoanele trecute, meciurile din Cupa României se vor desfășura la mijlocul săptămânii. Partidele se vor disputa în zilele de marți, miercuri sau joi. Meciurile vor avea loc în jurul următoarelor date:

  • Faza grupelor, etapa 1: 2 septembrie 2026
  • Faza grupelor, etapa 2: 28 octombrie 2026
  • Faza grupelor, etapa 3: 2 decembrie 2026
  • Sferturi de finală: 3 martie 2027
  • Semifinale: 21 aprilie 2027
  • Finala: 12 mai 2027

Comentarii Facebook