Cristian Tudor Popescu a declarat că hotărârea Curţii Constituţionale de a amâna până pe 12 septembrie pronunţarea în cazul referendumului este rațională, dar ne va costa.
Traian Băsescu ar trebui să reflecteze la ceea ce l-a făcut atât de nepopular printre români, iar Guvernul ar trebui să se concentreze asupra economiei, scrie FT într-un editorial publicat în ediţia online de luni.
Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat că cei care au orchestrat de stat trebuie să fie trași la răspundere
Fondul Monetar Internațional va veni la București pentru a evalua care sunt stricăciunile cauzate de scandalul politic petrecut în România.
Primarul Emil Boc a declarat răspicat că nu el l-a adus pe Florian Walter la U Cluj și că nu i-a promis contracte din bani publici.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Radio România Actualităţi, că le cere românilor să nu se prezinte la vot la referendum.
Traian Băsescu a făcut mișto de faptul că la referendum se va vota și în hoteluri şi restaurante, lucru care arată o lipsă de respect pentru vot.
Intelectualii din România au trimis o scrisoare oficialilor europeni în legătură cu situaţia din România.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că este posibil să nu se prezinte la votul de la referendum.
Guvernul a modificat Legea referendumului, prin Ordonanţa de Urgenţă 41, și vor fi desființate birourile electorale din comune, oraşe şi municipii.
Premierul Victor Ponta a declarat că Traian Băsescu va fi făcut knockout în 29 iulie.
Guvernul irlandez a eliminat toate restricţiile privind accesul pe piața muncii pentru români și irlandezi.
Premierul României Victor Ponta a declarat vineri că preşedintele suspendat Traian Băsescu "pune la cale o înscenare".
Preşedintele Comisiei Juridice de Discipină şi Imunităţ, deputatul Daniel Buda, consideră că raportul Comisiei Europene poziţionează România la nivelul anului 2005, înaintea aderării României la Comunitatea Europeană, cauza principală a ace
Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat că referendumul va fi organizat într-o singură zi, ]ntre orele 7.00 și 22.00, cu posibilitatea de prelungire până la 23.00.
Guvernul a decis ca TVA -ul să fie plătit de către firme numai la încasarea facturilor nu la emiterea acestora. Condișia este ca cifra anuală a firmei să nu depășească valoarea de 500.000 de euro.
Fostul premier, Emil Boc, a ținut un discurs electrizant în Piața Lucian Blaga, la mitingul lui Traian Băsescu. El l-a acuzat pe Ponta și Antonescu de faptul că, prin acțiunile lor, vor scoate România din UE.
Guvernul Germaniei i-a transmis lui Victor Ponta prin ambasadorul României la Berlin, Lazăr Comănescu, un mesaj ferm prin care îi cere să publice și să aplice urgent deciziile Curții Constituționale.
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat că atribuțiile unor instituții importante, precum Curtea Constituțională, nu pot fi modificate prin ordonanță de urgență.
Premierul Victor Ponta a anunțat că la referendumul din 29 iulie va fi respectată decizia Curţii Constituţionale. Totul va fi stabilit de către Parlament.
Wizz Air reduce zborurile între Cluj-Napoca și Barcelona din cauza creşterii taxelor de aeroport.
Primaria Cluj-Napoca ar putea cumpăra autobuze ecologice din fonduri elvețiene, a anunțat primarul Emil Boc. De asemenea, statiile de autobuz din oraș ar putea fi dotate cu panouri solare.
Premierul Victor Ponta a anunțat că Guvernul intenţionează să le aplice, după 1 august, plata TVA doar la momentul încasării facturii emise pentru sume în cuantum de până la 500.000 euro.
Premierul Victor Ponta a spus să regretă modul în care a comentat declarațiile cancelarului german, Angela Merkel, care a vorbit despre criza politică din România.
Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a anunțat că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului potrivit căreia preşedintele este demis cu majoritatea celor care se prezintă la urne se va aplica la referendum.
Premierul Victor Ponta nu a lăsat nesancționată intervenția cancelarului german Angela Merkel în disputa politică de la București, spunând că România nu e colonie germană.
Ministrul delegat pentru Administraţie Publică, Victor Paul Dobre, a declarat că Guvernul a calculat costurile de la referendumul din 29 iulie.
Dacă președintele Traian Băsescu va fi demis în urma referendumului, Guvernul va organiza alegeri anticipate in termen de maxim 90 de zile.
Guvernul Ponta are o veste rea pentru absolvenţii şcolilor militare sau de poliţie. Ei nu vor putea fi încadraţi în sistem mai repede de 1 decembrie 2012.
Un pachet de ţigări va costa mai mult cu 2 lei dacă Guvernul va dubla taxa pe viciu.