Un antreprenor clujean a povestit experiența dezastruoasă pe care a avut-o după ce a rămas blocat, ca și primarul Clujului, pe aeroportul din Munchen, din cauza zăpezii.
O lege intrată în vigoare în 23 octombrie 2023 prevede amenzi usturătoare de până la 10.000 de lei, pentru românii care nu își cedează locul la ghișee, casierii și casele de marcat din magazine femeilor gravide și persoanelor care sunt însoțite de copii c
Consiliul Județean Cluj continuă procesul de digitalizare a obținerii online a avizelor și autorizațiilor prin includerea obținerii autorizațiilor și avizelor emise de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Începând de astăzi cetățenii vor putea
A fost haos pe aeroportul din Cluj-Napoca, luni, după ce o cursă a fost anulată și alte câteva au avut întârzieri de până la 11 ore.
Luni încep primele plăţi ale facturii cu cardul de energie, aproape jumătate de milion de români au fost respinşi de pe lista beneficiarilor, iar şeful Poştei face un apel la oameni.
Românii care solicită carte electronică de identitate vor primi și o mapă virtuală, adică o bibliotecă digitală în care vor fi stocate diverse documente scanate aduse în original de fiecare persoană în parte, acestea putând fi ulterior accesate automat de
Străinii care cer rezidență în România trebuie să doarmă noaptea pe scările de la Iulius Mall Cluj, pentru a putea ajunge să-și depună dosarele.
Consiliul Local Cluj-Napoca, unde PNL și Emil Boc fac legea, au votat pentru cumpărarea sediului BCR, de pe strada George Barițiu, cu 5,8 milioane euro.
Consilierii locali vor vota în ședința de luni, 5 decembrie, cumpărarea sediului Băncii Comerciale Române, de pe strada George Barițiu.
MAI le recomandă șoferilor cărora le expiră permisul de conducere în luna ianuarie 2023 să-și facă programare cu cel puțin două luni înainte de a-l reînnoi.
Străinii care cer rezidență în România trebuie să doarmă noaptea pe scările de la Iulius Mall Cluj, pentru a putea ajunge să își depună dosarele.
Schimbări radicale la Poșta Română. Codurile poștale clasice, împărțite geografic, vor fi înlocuite cu coduri poștale personale digitalizate. Astfel, fiecare român va avea propriul său cod poștal.
Consilierul local Radu Boloveschi arată că aparatul de colectare selectivă a deșeurilor, inaugurat în cartierul Zorilor în cadrul unui proiect pilot, ar fi deja un mare succes.
Primarul Emil Boc vrea să cumpere din banii clujenilor clădirea BCR, de pe strada George Barițiu, cu suma de 6,5 milioane de euro. Suma este enormă, mai ales că Primăria are nevoie de un sediul provizoriu pe o durată de 2 ani, cât timp se renovează spații
Poșta Română a început să instaleze ghișee digitale. Până la finalul anului, acestea vor fi în toate oficiile. Românii vor putea să-și plătească facturile și să expedieze colete, fără să mai interacționeze cu angajații. Primul astfel de ghișeu a venit la
Un pasager care a decolat de la Cluj, folosind serviciile celor de la Wizz Air, acuză compania că oferă servicii foarte proaste de check-in.
Un clujean excentric s-a dus cu iguana la RAR pentru a face ITP -ul unui autoturism.
Cererile pentru alocarea unor noi abonamente de parcare pentru riverani pot fi depuse începând cu data de 3 ianuarie 2022 online, pe site-ul Primăriei, la secțiunea Cerere parcare.
Veste proastă pentru pensionari și părinți. Cei care nu sunt vaccinați sau trecuți prin boală nu vor putea intra în sediile Poștei Românie pentru a ridica pensiile sau alocațiile copiilor.
De luni, 25 octombrie, vor mai avea acces în instituțiile publice (precum Finanțe, Primărie, spitale etc) numai cei cu certificat COVID, test sau care au trecut prin boală, a stabilit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj, care a emis
C.T.P. Cluj-Napoca reaminteste ca abonamentele de transport pe anul trecut au expirat la 01.10.2021 și invita toți elevii din Cluj-Napoca la Centrele de vanzare carduri, pentru obtinerea Abonamentului de transport public gratuit pentru anul scolar 2021-20
Electrica Furnizare, compania de furnizare a energiei electrice, gaze naturale și servicii din cadrul Grupului Electrica, anunță deschiderea unui nou punct de prezență în municipiul Cluj-Napoca, Bulevardul 21 Decembrie 1918, nr.148, cartierul Mărăști, und
Au fost epuizate toate programările pentru Cartea de Identitate cu CIP. Cât costă noua carte de identitate?
Angajații de la Direcția Permise și Înmatriculări Cluj au liber în ultima vineri din lună, iar clujenii merg la ghișee neștiind acest lucru.
Clujenii stau ore în șir la coadă, pe Memorandumului, pentru reînnoirea contractelor cu furnizorul de energie electrică.
Se poate! După șase luni, Primăria Cluj-Napoca a reparat aparatul de bilete de ordine de la Taxe și Impozite
Regulamentul de parcare din Cluj este schimbat periodic in Cluj-Napoca la propunerea Serviciului de Parcari din cadrul Primariei Cluj-Napoca, care vine cu tot felul de idei, parca intentionat pentru a-i pune pe clujeni pe drumuri.
Mircea Abrudean, prefectului județului Cluj, a anunțat lansarea unei aplicații online prin care oamenii se pot programa pentru eliberarea cazierului judiciar, fără a mai pierde timpul la coadă.
Guvernul a adăugat noi categorii de angajați pe lista românilor care se vor vaccina împotriva COVID-19 în etapa a doua de vaccinare. Care sunt acestea?
Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a declarat că deschiderea noului sediu pentru Serviciul de Permise și Înmatriculări Cluj a fost o prioritate a mandatului. Serviciul a fost mutat de pe Albac, în Someșeni, pe strada Traian Vuia.