Lucrările pe lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3) avansează într-un ritm susținut, iar șantierul a ajuns deja la un stadiu fizic de execuție de aproximativ 60%. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor,
Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunțat marți că a solicitat oficial Comisiei Europene modificarea statutului ursului brun la nivel european, astfel încât statele care au populații aflate într-o stare favorabilă
România a reușit să păstreze 4,7 miliarde de euro destinate proiectelor de transport prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar una dintre cele mai importante vești pentru Cluj vizează modernizarea magistralei feroviare Cluj – Oradea. Anu
Primăria Cluj-Napoca a anunțat începerea lucrărilor pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură urbană aflate în derulare în municipiu. Este vorba despre modernizarea Podului Garibaldi și a zonei adiacente, o investiție care depășeșt
Cluj-Napoca continuă să investească masiv în extinderea spațiilor verzi, iar unul dintre cele mai ambițioase proiecte aflate în lucru promite să transforme complet o zonă importantă a orașului. Primarul Emil Boc a anunțat că pe culoarul Canalului Morii se
Un proiect național de 183 de milioane de euro modernizează serviciile de ocupare a forței de muncă din România, iar AJOFM Cluj este parte din această inițiativă fără precedent. Programul „SMART SPO" va crea 600 de locuri de muncă în sistem
Una dintre cele mai importante unități de învățământ din Cluj-Napoca intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Lucrările de modernizare și eficientizare energetică realizate la Colegiul Pedagogic „Gheorghe Lazăr” au fost finalizate, iar peste 1.250 de elevi
Jucu atrage fonduri europene! Primarul Valentin Dorel Pojar anunță proiecte de dezvoltare pentru comuna clujeană
Se schimbă regulile pentru buletine! Românii mai au doar câteva zile să obțină gratuit noua carte de identitate
Negocierile pentru formarea noului Guvern al României intră într-o etapă critică, după ce încercarea europarlamentarului Eugen Tomac de a construi un executiv tehnocrat a primit o lovitură importantă din partea Partidului Național Liberal. Cu doar câteva
Tinerii din comuna Cojocna și din mai multe județe din regiunea de Nord-Vest au șansa de a obține gratuit o calificare profesională într-un domeniu cu cerere pe piața muncii, prin intermediul programului „Carieră în Mâinile Tale”, derulat de AgroTransilva
Sistemul medical clujean beneficiază de o nouă investiție majoră finanțată din fonduri europene. Consiliul Județean Cluj și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Extinderea, modernizarea și do
Primăria Cluj-Napoca a aprobat patru proiecte majore de incluziune socială care urmăresc mutarea persoanelor aflate în condiții precare de locuire în locuințe sociale și integrarea acestora în comunitate. Proiectele vor fi finanțate prin Programul Incluzi
Ambulatoriul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello" din Cluj-Napoca va fi extins și modernizat cu fonduri europene. Consiliul Județean Cluj a semnat contractul de finanțare pentru un proiect în valoare de peste 27 de milioane de lei
România a primit peste 1,1 miliarde de euro de la Comisia Europeană în cadrul exercițiului financiar 2023–2027, bani destinați agriculturii și dezvoltării rurale. Ultima tranșă, de 204 milioane de euro, a fost virată pe 27 mai 2026
Consiliul Județean Cluj a dat undă verde pentru reabilitarea a peste 6,6 kilometri de drumuri agricole din comuna Unguraș, distruse de utilajele de mare tonaj. Investiția se ridică la 5,5 milioane de lei din fonduri europene și vizează cinci rute vitale p
Piața de inteligență artificială din România explodează și va atinge 1,75 miliarde de euro, cu o creștere anuală de 26%, mult peste media din IT. Clujul și marile hub-uri tehnologice conduc acest nou val digital care transformă companiile
Treizeci de locuințe din comuna Vultureni au intrat în reabilitare energetică prin programul Repower, finanțat din fonduri europene. Intervențiile includ izolație termică, geamuri termopan, uși noi și izolarea podurilor
Zeci de comune din județul Cluj intră într-un program european de 815 milioane de euro care aduce servicii sociale directe pentru persoanele vulnerabile din mediul rural. Mese calde pentru copii, îngrijire la domiciliu, sprijin educațional și reparații la
Primăria Cluj-Napoca a făcut un nou pas important pentru realizarea Pasajului Oașului–Muncii, unul dintre proiectele despre care s-a vorbit intens în ultimii ani și care promite să reducă semnificativ traficul dintr-o zonă extrem de aglomerată a orașului.
Primarul Clujului, Emil Boc, a mers pe șantierul noii creșe din cartierul Borhanci și a transmis un mesaj clar și concis constructorilor implicați în proiect. Primarul a avertizat că termenul-limită pentru finalizarea lucrărilor este unul critic, iar oric
Brandul Clujana nu moare! Se pregătește „schimbarea la față” a foste fabrici vechi de 111 ani din Cluj-Napoca FOTO
România a înregistrat cel mai bun deficit bugetar la patru luni din ultimii ani: 1,17% din PIB în 2026, față de 2,9% în 2025. Reducerea depășește 32 de miliarde de lei, iar veniturile fiscale au crescut cu 15,5%
Fonduri nerambursabile pentru IMM-urile din Cluj în 2026: Start Up Nation, SME ECO TECH, turism balnear și microindustrializare. Cine poate aplica, ce sume sunt disponibile și care sunt condițiile de eligibilitate
Deficitul bugetar al României după primele patru luni din 2026 este de 1,17% din PIB – de două ori și jumătate sub cel din 2025. ANAF a înregistrat un record lunar în aprilie, cu 1,6 miliarde lei peste plan. Datele oficiale nu au fost publicate încă
Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, s-a supărat pe Bolojan că nu a fost invitat la aniversarea a 151 de ani de existență a partidului
Cluj-Napoca va construi un parc fotovoltaic de 3,5 milioane de euro în Valea Chintăului. Peste 6.900 de panouri solare vor produce energie pentru iluminatul public, cu economii de 7,1 milioane de lei pe an. Contractul a fost semnat de primarul Emil Boc
Primăria Apahida anunță că prima carte electronică de identitate este gratuită în cadrul unui proiect național finanțat din fonduri europene. Oferta este valabilă până în august 2026 sau până la 3,5 milioane de beneficiari. Serviciile vor fi activate trep
Primăria Cluj-Napoca a lansat oficial licitația pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din zona de nord a orașului: pasajul rutier subteran de la intersecția Bulevardului Muncii – strada Oașului. Investiția, estimată la
Clădirea Anatomia de la UMF Cluj, fondată în 1920 de Titu Vasiliu, este în plin proces de restaurare cu fonduri europene prin Regio Nord-Vest. Un simbol al medicinei clujene, readus la viață