Un ministru cere soluții radicale în „problema” urșilor. Tanczos Barna cere Comisiei Europene scoaterea ursului brun din categoria speciilor protejate

Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunțat marți că a solicitat oficial Comisiei Europene modificarea statutului ursului brun la nivel european, astfel încât statele care au populații aflate într-o stare favorabilă de conservare să poată aplica reguli de gestionare mai flexibile. Pe românește, Barna cere Comisiei Europene să fie mai flexibilă și să permită împușcarea urșilor din România, fără prea multă bătaie de cap.

Tanczos Barna cere Comisiei Europene scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate


Anunțul a fost făcut după o întâlnire cu comisarul european pentru Mediu, Jessika Roswall, căreia ministrul român i-a prezentat situația populației de urși din România și concluziile celui mai amplu studiu realizat până acum în țară privind această specie. „Am adus, astăzi, în atenţia comisarului european pentru mediu, Jessika Roswall, problema urşilor, solicitând Comisiei Europene scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate şi introducerea unor reguli de gestionare mai flexibile pentru statele-membre în care specia se află într-o stare de conservare favorabilă”, a transmis Tanczos Barna.

Ministrul a precizat că în cadrul discuțiilor s-a convenit ca România să trimită la Bruxelles o echipă de experți care să prezinte rezultatele studiului științific bazat pe probe genetice, considerat un argument important în dezbaterea privind modificarea legislației europene.

„În cadrul discuţiilor, am convenit ca o echipă de experţi din România să prezinte la Bruxelles rezultatele studiului ştiinţific privind populaţia de urşi, bazat pe probe genetice. Am solicitat ca aceste date să fie luate în considerare în procesul de adaptare a normelor europene, astfel încât să fie identificate soluţii care să permită abordări diferenţiate pentru statele membre, în funcţie de situaţia specifică a fiecăruia”, a mai afirmat ministrul.

Potrivit lui Tanczos Barna, momentul este favorabil pentru o astfel de discuție, deoarece Comisia Europeană analizează în prezent eficiența și actualitatea Directivelor privind Habitatele și Păsările. „Acest demers, cunoscut sub denumirea de „test de stres”, include şi o componentă de consultare publică, oferind României oportunitatea de a-şi prezenta punctul de vedere cu privire la modificarea statutului de specie strict protejată al ursului”, a explicat ministrul.

În același mesaj, Tanczos Barna a anunțat că a invitat-o pe comisara europeană pentru Mediu să viziteze România


În același mesaj, Tanczos Barna a anunțat că a invitat-o pe comisara europeană pentru Mediu să viziteze România. „Am invitat-o pe comisara europeană pentru Mediu să viziteze traseul Via Transilvanica, pentru a descoperi peisajele sălbatice ale României şi pentru a vedea cum convieţuiesc comunităţile noastre rurale cu natura”, a precizat acesta.

Demersul autorităților române se bazează și pe rezultatele proiectului „Implementarea Planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România”, finanțat din fonduri europene cu peste 10 milioane de euro. Conform studiului realizat timp de trei ani de aproximativ 800 de specialiști, care au colectat aproape 24.000 de probe genetice la nivel național, România are între 10.600 și 12.700 de urși bruni.

Datele arată că țara noastră deține cea mai numeroasă populație de urs brun din Europa și cea mai mare diversitate genetică a speciei, argumente pe care Guvernul intenționează să le folosească în discuțiile cu instituțiile europene privind schimbarea statutului de protecție al animalului.

Comentarii Facebook