Economia României a crescut în trimestrul al treilea cu 2,1%, cel mai bun ritm din 2022, după trei trimestre de scădere sau stagnare. Investițiile publice au ajuns la aproape 108 miliarde de lei, iar inflația a coborât la 6,8%
România își propune să își mărească efectivele armatei și să ajungă la peste 120.000 de militari activi până în anul 2044. Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării, Ștefan Radu Oprea, într-o intervenție la Digi24, unde a precizat că, în prezent, 2.000 d
Consultantul economic Adrian Negrescu avertizează că 2027 va fi al doilea an de austeritate, probabil mai dur decât primul. Salariile și pensiile ar putea fi înghețate, iar accizele și impozitele ar putea crește, deși Guvernul promite că nu vor exista tax
Probleme în vestiarul Universității Cluj! Dan Nistor, unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai echipei din ultimii ani, este decis să plece de la formația clujeană în perioada de transferuri din iarnă.
Lucrările de reparație pe Autostrada A10 Sebeș–Turda, în zona în care au apărut degradări ale carosabilului, au intrat într-o nouă etapă. Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat marți, 10 noiembrie, că au început forajele pentru stabilizar
România a avut în august cea mai mare creștere lunară din UE a producției de servicii: 5,2%, față de o medie europeană de doar 0,3%. Și în ritm anual, țara a intrat în top cinci, cu un avans de 5,4%. Vezi cum arată clasamentul complet Eurostat
Se anunță întreruperea furnizării apei potabile în mai multe zone din Cluj-Napoca, joi, 12 noiembrie 2026. Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări programate de întreținere la rețeaua publică de alimentare cu apă.
Antonio Ștefan, un băiețel de numai 4 ani din județul Cluj, are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare. Copilul suferă de parapareză spastică, o afecțiune care îi afectează grav mobilitatea, și nu poate merge singur
Românii ar putea avea parte de un Crăciun cu zăpadă inclusiv în zonele de câmpie, nu doar la munte! Meteorologii vin cu vești care le-ar putea da speranțe celor care își doresc sărbători de iarnă autentice, cu peisaje albe, temperaturi scăzute și ninsoare
Președintele României, Nicușor Dan, a fost inclus pe lista contribuabililor pentru care Primăria Predeal a declanșat proceduri de executare silită prin poprire, din cauza neachitării la termen a impozitului local. Suma restantă este de 280,52 lei, potrivi
Un elev al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a obținut o performanță remarcabilă la nivel internațional. Ștefan Simescu, elev în clasa a X-a, a câștigat medalia de aur la fizică, în cadrul etapei internaționale a competiției NEO
Călătorii care circulă cu trenul între București și Cluj-Napoca au acum acces la vagoane bar-bistro modernizate, după ce CFR Călători a schimbat repartizarea acestora pe mai multe rute din țară. Cele două vagoane bar-bistro aflate în serviciul comercial a
Dronele și inteligența artificială schimbă radical regulile războiului modern, însă armele clasice sunt departe de a dispărea. Tancurile, avioanele de luptă, rachetele și vehiculele blindate continuă să fie extrem de căutate, iar cei mai mari producători
CFR Cluj – Universitatea Craiova se joacă duminică, de la ora 19.00. Patru străzi din jurul stadionului pot fi închise între 17.00 și 21.00, iar vânzarea de alcool e interzisă în zonă. Ce trebuie să știe suporterii
Șefa Casei Naționale de Pensii Publice spune că cifra de 2,2 milioane de pensii calculate greșit nu înseamnă că fiecare dosar a fost verificat și găsit cu probleme. Curtea de Conturi a găsit erori într-un eșantion, iar rezultatul a fost extrapolat
Călin Georgescu trebuie să se prezinte marți la Judecătoria Sectorului 1, unde va avea loc un nou termen în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară. Instanța a dispus prezența sa în sala de judecată pentru a-i aduce la cunoștință acuzațiile și
Prețul benzinei se apropie de pragul de 10 lei pe litru în Cluj-Napoca. În benzinăriile din municipiu, cel mai mic tarif ajunge la 9,99 lei/litru, la egalitate cu Timișoara. Prețul este însă mai mic decât în București, Iași și Constanța, unde benzina a de
Autostrada Sibiu–Pitești (A1) se apropie de finalizarea unui nou lot. Secțiunea 4, dintre Tigveni și Curtea de Argeș, ar putea fi deschisă circulației până la sfârșitul anului 2026.
Derby-ul Clujului dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj, programat miercuri, 28 octombrie 2026, de la ora 21:30, vine cu măsuri speciale de ordine publică și posibile restricții de circulație în zona stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”. Partida din Cup
Elevii din Cluj și din întreaga Românie se pregătesc pentru una dintre cele mai așteptate pauze din anul școlar 2026-2027: vacanța de iarnă. Copiii vor avea parte de 19 zile libere consecutive, în care se vor putea bucura de Crăciun, Revelion și primele z
Un jucător italian de rugby, în vârstă de 43 de ani, a murit într-un accident rutier produs pe DN1C, în localitatea Jucu, județul Cluj.
Profesorul Mircea-Dorin Rusu, unul dintre oamenii care au construit rugbyul clujean, va fi condus pe ultimul drum marți, 27 octombrie. Înmormântarea are loc la ora 12.00, la Capela Mare a Cimitirului Central din Cluj-Napoca
Mai sunt doar câteva săptămâni până când orașele din România vor începe să strălucească sub luminițele de Crăciun! Târgurile de sărbători își vor deschide porțile începând cu 13 noiembrie 2026, iar organizatorii pregătesc căsuțe cu bunătăți tradiționale,
A murit profesorul Mircea Rusu, cetățean de onoare al Clujului. A înființat echipe de rugby pentru copii și juniori în anii ‘70 și a jucat până la 46 de ani
CFR Cluj – Dinamo se joacă duminică, de la ora 19.00. Patru străzi din Gruia pot fi închise între 17.00 și 21.00, iar alcoolul e interzis la vânzare lângă stadion. Ce trebuie să știi înainte să pleci spre meci
Tribunalul Ialomița a pronunțat sentința în dosarul încăierării sângeroase de la Urziceni, din februarie 2025, în urma căreia două persoane au fost ucise cu arme de foc, iar alte șase au fost rănite.
Prefectul județului Cluj, Maria Forna, și-a prezentat bilanțul de activitate la finalul mandatului, pentru perioada 28 februarie 2025 – 22 octombrie 2026. Printre principalele rezultate prezentate se numără verificarea a peste 42.600 de acte administrativ
Numărul firmelor care intră în insolvență continuă să crească în România, iar presiunea asupra mediului de afaceri ar putea atinge un vârf în primele luni din 2027. Potrivit unei analize realizate de Sierra Quadrant, în primele opt luni ale anului au intr
U Cluj se întoarce în istorie! „Studenții” joacă împotriva Corvinului după 35 de ani, într-un meci important pentru play-off
Elevii din România intră în vacanța de toamnă, după încheierea primului modul de cursuri din anul școlar 2026-2027. Copiii vor avea la dispoziție nouă zile consecutive de pauză, iar următoarea perioadă de cursuri începe la începutul lunii noiembrie.