Maria Forna și-a încheiat mandatul de prefect al Clujului! Ce a făcut aceasta în cele 20 de luni la conducerea Prefecturii Cluj

Prefectul județului Cluj, Maria Forna, și-a prezentat bilanțul de activitate la finalul mandatului, pentru perioada 28 februarie 2025 - 22 octombrie 2026. Printre principalele rezultate prezentate se numără verificarea a peste 42.600 de acte administrative, emiterea a 893 de titluri de proprietate și gestionarea unor situații de urgență, precum incendiul care a distrus 21 de locuințe în Turda. Totodată, în timpul mandatului a fost pregătită mutarea serviciilor de pașapoarte și permise într-un spațiu nou, în viitorul complex Rivus, după finalizarea construcției, estimată pentru sfârșitul anului 2028. „Am considerat că le datorez clujenilor prezentarea unui raport de activitate: ce am găsit, ce am rezolvat și ce lăsăm pornit pentru cei care vor veni. Nu sunt realizările mele personale, ci ale unei echipe și ale instituțiilor cu care am lucrat zi de zi”, a transmis Maria Forna.

Peste 42.600 de acte administrative, verificate de Prefectura Cluj

Una dintre principalele atribuții ale Instituției Prefectului este verificarea legalității actelor emise de autoritățile locale. Potrivit bilanțului prezentat de Maria Forna, în perioada analizată au fost verificate peste 42.600 de acte administrative. Dintre acestea, 11.352 au fost hotărâri ale consiliilor locale, 30.087 au fost dispoziții ale primarilor, 399 au fost hotărâri ale Consiliului Județean Cluj, iar 784 au fost dispoziții ale președintelui Consiliului Județean.

În cazurile în care au fost identificate probleme, Prefectura a transmis 148 de plângeri prealabile autorităților locale, solicitând corectarea actelor. Dintre acestea, 63 au fost formulate în 2025 și 85 în 2026. Doar 25 de cazuri au ajuns în contencios administrativ, dintre care 10 în 2025 și 15 în 2026. În ceea ce privește Consiliul Județean Cluj, nu a fost necesară nicio plângere prealabilă și nicio acțiune în instanță. „Rolul prefectului nu este să dea în judecată primăriile, ci să se asigure că legea este respectată”, a precizat Maria Forna.

Aproape 1.343 de hectare, atribuite prin titluri de proprietate

Un alt capitol important al bilanțului îl reprezintă activitatea Comisiei județene de fond funciar. În cele 20 de luni de mandat, aceasta s-a reunit în 20 de ședințe și a adoptat 598 de hotărâri. În aceeași perioadă, Prefectura Cluj a emis 893 de titluri de proprietate, dintre care 819 pentru terenuri agricole și 74 pentru terenuri forestiere. Suprafața totală atribuită a fost de aproximativ 1.343 de hectare, respectiv circa 1.210 hectare de teren agricol și 133 de hectare de teren forestier.

În 2025 au fost emise 718 titluri de proprietate, iar în 2026, până la data raportului, au fost emise alte 175. Potrivit prefectului, pentru o parte dintre beneficiari, obținerea titlului de proprietate a însemnat încheierea unui proces care durase ani de zile și care implicase drumuri la instituții sau chiar procese în instanță.

În ceea ce privește serviciile pentru cetățeni, bilanțul mai cuprinde 4.295 de apostile aplicate, 799 de petiții soluționate până la 22 octombrie și peste 150 de audiențe acordate de prefect. În total, au fost înregistrate 11.715 documente.

Cabana de pe Vârful Vlădeasa, reconstruită în cinci luni după incendiu

Printre situațiile de urgență gestionate în timpul mandatului se numără incendiul din 24 iunie 2025, care a distrus complet cabana și anexa stației meteorologice de pe Vârful Vlădeasa, aflate la aproximativ 1.800 de metri altitudine. La 4 iulie 2025, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis aducerea a două containere modulare, ca soluție temporară. Potrivit bilanțului, cabana a fost reconstruită până la începutul lunii decembrie 2025, în aproximativ cinci luni. Maria Forna a menționat colaborarea cu Guvernul, Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională de Meteorologie și Administrația Națională a Rezervelor de Stat pentru gestionarea acestei situații.

O altă intervenție importantă a avut loc în Turda, după incendiul din noaptea de 27 spre 28 martie 2026, când 21 de case au fost distruse, iar 65 de persoane au rămas fără adăpost, în mare parte familii de romi. Prin intermediul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, au fost asigurate 30 de containere pentru familiile afectate. „Statul nu alege pe cine ajută. Oamenii rămași fără casă au primit un acoperiș, indiferent de etnie”, a transmis prefectul în raportul său.

Prefectura Cluj a gestionat și cazurile de lepră apărute în județ

La capitolul sănătate publică, Maria Forna a amintit gestionarea celor două cazuri de lepră depistate la două cetățene din Sri Lanka care lucrau în Cluj. Potrivit acesteia, Prefectura a colaborat cu autoritățile de sănătate publică pentru asigurarea tratamentului și aplicarea măsurilor necesare, precum și pentru informarea corectă a populației.

Totodată, în cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor au fost luate decizii privind focarele de pestă porcină, interzicerea concursurilor de tractare a buștenilor de către cabaline și gestionarea situației de la ferma din Recea-Cristur, unde au murit peste 200 de animale sălbatice.

În ceea ce privește ordinea publică, Instituția Prefectului a fost implicată în coordonarea măsurilor pentru evenimentele majore din județ, inclusiv festivalurile organizate la Cluj și pelerinajul de la Mănăstirea Nicula. Maria Forna a susținut că, în timpul acestor evenimente, nu au existat incidente majore sau situații de urgență.

Activități pentru persoanele vulnerabile și întâlniri cu 20 de ambasadori

În bilanț au fost incluse și activitățile desfășurate în domeniul prevenirii și protecției persoanelor vulnerabile. Prefectura a organizat, împreună cu instituțiile partenere, campanii și acțiuni privind traficul și consumul de droguri, traficul de persoane, violența domestică și sănătatea mintală. La capitolul dialog instituțional și social, Maria Forna a menționat organizarea a câte 20 de ședințe ale Colegiului Prefectural, Comisiei de dialog social, Consiliului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice, comisiilor mixte pentru romi și Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj. De asemenea, au avut loc 10 ședințe ale Comisiei de Incluziune Socială, Comisiei pentru Mame Minore și Comisiei pentru Siguranță Școlară.

În relația cu reprezentanții altor state, prefectul a avut întâlniri cu 20 de ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai altor țări. Totodată, au fost organizate câte două întâlniri anual cu reprezentanții corpului consular clujean.

Palatul Administrativ, reabilitat și propus pentru un premiu european

Unul dintre proiectele importante menționate în raport este reabilitarea și modernizarea Palatului Administrativ, sediul Instituției Prefectului. Lucrările au fost realizate cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În septembrie 2026, a fost depusă candidatura clădirii pentru Premiul Europa Nostra, distincție europeană dedicată patrimoniului. Potrivit Mariei Forna, câștigătorii urmează să fie anunțați în 2027.

De asemenea, în timpul mandatului a fost pregătită mutarea Serviciului de Pașapoarte și a Serviciului de Permise și Înmatriculări într-un spațiu nou, în viitorul complex Rivus. Mutarea este prevăzută după finalizarea construcției, estimată pentru sfârșitul anului 2028. În acest sens, a fost încheiat un acord de principiu cu reprezentanții complexului.

Peste 195.000 de operațiuni pentru înmatriculări și numere provizorii

Bilanțul evidențiază și volumul ridicat de activitate al serviciilor de permise și înmatriculări din județul Cluj, pe care Maria Forna îl plasează în primele trei la nivel național. În 2025 au fost emise 32.295 de permise de conducere și 68.858 de certificate de înmatriculare. Totodată, au fost înregistrate 30.925 de înscrieri de vehicule, 31.117 transcrieri, 9.522 de radieri și 33.636 de autorizații pentru numere provizorii.

În primele zece luni din 2026, activitatea s-a menținut, potrivit estimărilor prezentate, la un nivel similar celui din anul precedent. Astfel, pentru perioada 2025 - primele zece luni din 2026, serviciul a emis aproximativ 59.000 de permise de conducere și a efectuat peste 195.000 de operațiuni de înmatriculare, radiere și eliberare a numerelor provizorii.

În ceea ce privește pașapoartele, în 2025 au fost emise 40.290 de documente. În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2026, au fost emise 25.991 de pașapoarte simple electronice și un pașaport temporar, potrivit raportului.

Ce proiecte rămân în lucru după plecarea prefectului

În încheierea bilanțului, Maria Forna a subliniat că o parte dintre proiectele începute trebuie continuate de viitoarea conducere a instituției. Printre acestea se numără pregătirea mutării serviciilor de pașapoarte și permise, dezvoltarea proiectelor europene și continuarea colaborării cu autoritățile locale și partenerii instituționali.

Prefectura Cluj, alături de Organizația Internațională pentru Migrație - OIM Cluj, Primăria Cluj-Napoca și alți parteneri, a depus și un proiect european pentru îmbunătățirea mecanismelor privind azilul și migrația în județ. Acesta a fost declarat eligibil de instituțiile naționale și se află în evaluare la Comisia Europeană.

„Plec cu conștiința că las o instituție cu un sediu reabilitat și propus pentru un premiu european, cu mutarea serviciilor de pașapoarte și permise pregătită, cu un dialog constant cu primăriile, partenerii sociali și comunitățile, cu relații bune cu corpul diplomatic și consular și cu proiecte europene în dinamică”, a transmis Maria Forna, mulțumind echipei Prefecturii și instituțiilor cu care a colaborat.

Comentarii Facebook