Economia României ar putea scădea cu până la 1% în 2026, avertizează președintele CFA România, Adrian Codirlașu. Oprirea centralei de la Cernavodă, energia scumpă și deficitul bugetar apasă pe PIB. Riscul de recesiune nu dispare nici în 2027
CFR Cluj are datorii totale de aproximativ 32 de milioane de euro, după ce administratorul judiciar al clubului a finalizat tabelul creditorilor.
Românii care au contractat credite de consum și ajung în situația în care banca le solicită rambursarea anticipată a întregii datorii beneficiază de o clarificare importantă din partea justiției. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit luni,
Mesaj emoționant pentru U Cluj înaintea meciului cu Corvinul! Suporterii din Valea Jiului: „La Petroșani sunteți acasă!”
Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca au participat la Ștafeta Veteranilor, o inițiativă națională organizată de voluntarii Invictus România. Prin participarea lor, aceștia au adus un omagiu veteranilor de război,
Alin Tișe, președintele CJ Cluj, cere Executivului condus de Luca Niculescu și PSD-ului să finanțeze Spitalul Monobloc de Copii din Cluj. El a precizat că acest spital nu trebuie fie victima războaielor politice. Copiii nu pot fi amânați la nesfârșit!
Modelul de creștere economică al României, construit pe consum finanțat din datorie, și-a atins limitele, avertizează Bogdan Nichișoiu, specialist Coface. Din 2015, țara a pierdut industrie mai repede decât orice alt stat european, pe fondul energiei scum
Imagini care îți taie respirația! Cum au neutralizat piloții români cele două drone care au pătruns în spațiul aerian al României
Monumentul Răscoalei de la Bobâlna intră într-un proces de reabilitare, lucrările fiind finanțate de Consiliul Județean Cluj din fondul propriu de rezervă. Intervențiile sunt realizate de Primăria comunei Bobâlna și urmăresc atât punerea în valoare a monu
Patru zodii ies dintr-o perioadă în care norocul le-a ocolit. Urmează bani, oportunități și surprize care le pot schimba planurile.
Patru zodii vor avea noroc până la finalul anului. Banii pot veni de unde se așteaptă mai puțin, iar oportunitățile le pot schimba viața radical.
Salvamont Cluj se dezvoltă și își consolidează echipa de specialiști. Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj are, începând din această lună, un nou instructor național în cadrul Corpului Instructorilor Salvamont România. Nagy Imre a devenit ce
Militarul român Mădălin Stoica a căzut la datorie în urmă cu nouă ani, pe 15 septembrie 2017, în urma unui atac asupra unei patrule românești care executa o misiune în regiunea Kandahar din Afganistan. Alți doi militari au fost răniți în urma atacului.
Sublocotenentul (pm) Aurel Marcu a căzut la datorie pe 6 septembrie 2007, în teatrul de operații din Afganistan, în timpul unei misiuni de patrulare.
Datoria publică a României a trecut de 1.138 de miliarde de lei, iar statul a plătit peste 40 de miliarde numai dobânzi în șapte luni. Deficitul a scăzut însă cu 28,36 de miliarde de lei față de anul trecut, o reducere de aproximativ 37%
Aproape 1.000 de copii și tineri români din afara granițelor țării au avut ocazia, în această vară, să descopere istoria și patrimoniul Transilvaniei prin intermediul unor tururi ghidate și vizite gratuite organizate în județul Cluj
Eroii nu mor niciodată! 18 ani de la moartea lui Dragoș Alexandrescu, militarul român căzut în Afganistan
Premierul Ilie Bolojan a inaugurat sâmbătă, la Cluj-Napoca, noul Centru de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară al Spitalului Județean, cea mai mare investiție medicală din oraș, de peste 230 de milioane de lei
O proprietară din Cluj-Napoca spune că a trecut printr-o experiență extrem de neplăcută cu un chiriaș căruia i-a încredințat apartamentul. Femeia susține că locuința a fost returnată după doar șase luni într-o stare pe care o descrie ca fiind greu de imag
Sistemul feroviar din România se confruntă cu o situație financiară pe care Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane o consideră critică. Sindicaliștii atrag atenția că problemele nu mai sunt izolate, ci s-au acumulat după ani de subfinanța
Jandarmii clujeni intră în dispozitiv pentru weekendul de Sfânta Maria, între 14 și 16 august. Vor asigura ordinea publică la șapte biserici din Cluj-Napoca și la mănăstirea din Tăuți, comuna Florești
O singură zodie dă lovitura până la finalul anului. Banii curg gârlă, apar oportunități uriașe, iar norocul le deschide toate ușile.
Eroii în uniformă, la datorie fără oprire! Peste 5.400 de intervenții și sute de incendii în doar 72 de ore
Alexandru Rogobete încearcă să-și retragă afirmația după ce a numit-o pe Ioana Mihăilă „epilatoare-șefă”, însă spune doar că a folosit un apelativ „poate neadecvat”, stârnind noi critici.
Deputatul clujean Remus Lăpușan anunță că nu va vota Legea salarizării: „Nu vom face reformă lovind în cei care țin România în picioare”
Economia României încetinește, iar analiza PwC arată de ce: modelul bazat pe consum și-a atins limitele. Vezi ce spune Daniel Anghel despre riscurile pentru industria auto, investiții și viitorul economic al țării
România are cele mai mici datorii ale gospodăriilor din UE, doar 12,3% din PIB, față de media europeană de 49,4%. Țările de Jos, Danemarca și Suedia conduc topul îndatorării populației, în timp ce statele din sudul Europei stau surprinzător de bine
Cu doar câteva zile înainte de debutul noului sezon din Superligă, CFR Cluj le-a oferit motive de îngrijorare propriilor suporteri. Formația pregătită pentru noua stagiune a fost învinsă cu 2-0 de Gloria Bistrița, echipă din Liga a 2-a, în ultimul meci am
O amplă acțiune a polițiștilor și procurorilor DIICOT Cluj a dus la destructurarea unui grup infracțional organizat, suspectat de implicare în traficul de droguri de mare risc și în comercializarea de substanțe psihoactive. În total, opt persoane - cinci
De 32 de ani, la datorie pentru clujeni! SMURD Cluj, sărbătorit de ISU Cluj: „La mulți ani, dragi colegi!”