Clujeanca Ioana Oleleu, fiica fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, Ioan Oleleu, a fost desemnată Miss Tourism World 2024 România.
Știri de Cluj vă prezintă în EXCLUSIVITATE un interviu cu Alexandru Cordoș, candidatul PSD Cluj la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, în care subiecte tabu până acum sunt abordate fără rețineri.
Eu, ca si voi, îndeplinesc multiple roluri: sunt mama, sunt manager de proiect și de echipa într-o companie de IT, sunt managerul familei mele, la fel ca majoritatea femeilor, și la finalul zilei, îmi doresc sa mă bucur de roadele muncii mele, cu aceeași
PSD a lansat în luptă un alt candidat la funcția de primar al comunei Florești, după ce candidatura lui Horia Șulea a fost respinsă de Biroul Electoral.
Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală nr.38 Floreşti a respins în 26 aprilie candidatura depusă de fostul primar Horia Șulea, din cauza dosarului penal în care a fost condamnat și care îi interzice să ocupe funcții publice.
PNL Cluj fierbe mocnit după ședința de joi seara, 18 aprilie, când s-a stabilit lista consilierilor județeni pentru alegerile locale din iunie 2024. Alin Tișe a tăiat în ”carne vie” și a renunțat fără să regrete la 13 dintre actualii consilieri județeni,
Primarul Emil Boc este cel mai bine plătit bugetar din Primăria Cluj-Napoca, cu un venit lunar brut de 32.603 lei, din care după impozite rămâne cu 19.000 de lei pe card.
Ion Țiriac, miliardarul care îi oferă sfaturi ”bijuteriei” tenisului românesc, Simona Halep, a spus că aceasta nu îl prea ascultă.
Consilierul județean Cluj, Bashar Molhem, a făcut o postare publică în care îl ceartă pe disidentul Sabin Sărmaș, atrăgându-i atenția că dezvoltarea Clujului i se datorează primarului Emil Boc.
Avram Gal, patronul Transilvania Steakhouse, a fost condamnat la închisoare cu executare de Tribunalul București. Gal mai are o șansă, pentru că sentința nu este definitivă.
Un clujean a încercat să afle cine a câștigat un concurs organizat de Primăria Cluj-Napoca, dar a dat numai peste un ”număr”, fără nume, pentru că acum se anonimizează totul. Cititorul nostru crede că așa se aranjează cel mai bine lucrurile, pentru că nim
Există o anecdotă amuzantă în care o femeie este întrebată care ar fi slujba ei de vis, iar răspunsul ei este că nu visează la o anumită slujbă, ci la experiențe cu adevărat plăcute, precum relaxarea și călătoriile.
Actuala Galerie Ferdinand, de pe strada cu același nume, a găzduit un magazin faimos în perioada interbelică, dar și apoi, pe vremea regimului comunist.
Dispozitivul de „scanare” a palmelor elevilor pentru orientarea în carieră achiziționat de ISJ Cluj a costat 2500 de euro plus TVA.
Inspectoratul Școlar Cluj a cumpărat un aparat cu 2.500 de euro pentru a scana palmele elevilor și a le spune ce meserie li se potrivește.
Elevii din Cluj beneficiază de ajutorul unui aparat care le citește în palmă și le spune ce meserie trebuie să aleagă în viitor.
Circulația trenurilor pe ruta Cluj-Oradea va fi oprită pentru execuția lucrărilor de „Electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor” – Lot 2 Aghireș – Poieni.
Părinții unui adolescent de 17 ani acuză poliția din Gherla că protejează un consilier local din localitatea Aluniș, care a bătut un copil. Consilierul local PMP ar fi fost înarmat li cu un topor.
Sâmbătă, 2 decembrie, profesorul universitar Călin Felezeu, fost decan al Facultății de Psihologie din cadrul UBB și consilier județean s-a stins din viață.
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului va organiza joi, 30 noiembrie 2023, începând cu ora 19.00, la un eveniment editorial găzduit de Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.
Prețurile în cadrul evenimentelor organizate la Cluj de administrația locală și județeană cresc, iar clujenii nu mai fac față la pretențiile de „oraș de 5 stele”.
Crearea unei legături între strada DD Roșca și strada Câmpului ar permite apariția unei noi căi de acces din Mănăștur spre Calea Turzii, respectiv Zorilor, Bună Ziua și chiar Gherogheni.
Fondurile pentru ediția din acest an a programului AFM – Casa Verde Fotovoltaice au fost epuizate în numai câteva minute în fiecare dintre regiunile stabilite de autorități, iar, în total, peste 86.600 de persoane fizice din toată țara au rezervat integra
Victor Ponta, fostul premier al României, și actual consilier al premierului Marcel Ciolacu, a avut un profit de un milion de euro pe firma lui.
Ne apropiem cu pași repezi de începerea anului școlar iar părinții și copii înarmați cu listele de cumpărături au ajuns deja in magazine.
Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, pe platforma de Opinii a Băncii Naționale, fost președinte al CEC, a criticat Guvernul pentru că ia împrumuturi, cu care susține pensiile speciale.
Versantul cascadei Clocota, din Geoagiu Băi s-a surpat luni, 14 august, iar roca s-a prăbușit peste treptele de la poalele cascadei, loc, de obicei, plin de turiști.
USR organizează competiție internă pentru a stabili cine este cel mai bun candidat pentru a candida la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj.
Un consilier local din Turda, Adrian Nap, a reclamat în presa locală faptul că ar fi fost ținta unei amenințări, după ce au fost sparte mai multe geamuri la casa pe care o are în construcție.
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, i-a luat locul lui Emil Boc la încasat bobârnace pentru erorile din oraș. Joi, 3 august, la ședința Consiliului Local, Adriana Cristian, consilier local USR, a adus în discuție situația ciudată în care pe capacele de can