Scandal pe banii pentru cultură la Cluj! Primăria lui Boc acuzată de alocări „din pix” și „gajarea banului public la hoție”: „Voi face plângere penală”

Scandal pe banii culturii la Cluj: TIFF primește cei mai mulți bani, aproape 2 milioane de lei din 15 milioane de lei. Anca Ciubăncan acuză Primăria de „gajarea banului public la hoție”

Situație tensionată în administrația locală clujeană, după ce consiliera locală Anca Ciubăncan a lansat acuzații grave la adresa modului în care au fost alocate fondurile publice destinate proiectelor culturale. Aceasta a declarat pentru Știri de Cluj că „banii au fost distribuiți arbitrar, fără respectarea regulamentului legal, iar întregul proces de selecție ar fi fost viciat.”

Fondurile, acordate în baza Legii 350/2005 pentru activități non-profit de interes general, au fost alocate în urma unor ședințe ale Comisiei de Învățământ, Cultură, Culte, Drepturile Omului, Minorități și Societatea Civilă, desfășurate în perioada 7-9 mai 2025. Cu toate acestea, Ciubăcan susține că nu a existat o evaluare legală și transparentă a proiectelor, iar punctajele pe baza cărora unele proiecte au fost eliminate nu au fost niciodată votate în comisie.

„În data de 7, 8 și 9 mai 2025 au avut loc ședințele de lucru ale Comisiei de Învățământ, Cultură, Culte, Drepturile Omului, Minorități și Societatea Civilă. În aceste ședințe s-a analizat eligibilitatea fiecărui dosar depus – faza documentară (7 mai 2025) – iar în 8 și 9 mai 2025 s-au discutat propunerile de bugetare a fiecărui proiect. Nu s-a discutat în comisie niciun punctaj final acordat pentru fiecare proiect în parte. Ultima ședință a comisiei de specialitate s-a finalizat vineri, 9 mai, ora 17”, a declarat Anca Ciubăncan pentru Știri de Cluj. 

image.png

La doar trei zile distanță, pe 12 mai 2025, Primăria Cluj-Napoca a publicat lista cu propunerile Comisiei de Analiză și Selecție pentru cofinanțarea proiectelor culturale depuse, listă ce includea 241 de proiecte, dintre care 30 au fost marcate cu „punctaj insuficient”. Ciubăncan a declarat pentru Știri de Cluj că aceste punctaje nu au fost stabilite legal, întrucât nu s-a votat grila centralizată pentru alocarea punctajelor:

„Punctaj insuficient presupune efectuarea unei proceduri de acordare a anumitor punctaje, conform grilei anexă la regulament, vezi articolul 42 din Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local. Conform acestui articol, nu poate fi luat în considerare pentru finanțare un proiect care nu a întrunit un minim de 65 de puncte. Menționez că această fază de analiză în cadrul comisiei nu a existat și nici nu a stat la baza evaluării finale în nicio ședință de lucru a comisiei din 7-9 mai”, a declarat Anca Ciubăncan pentru Știri de Cluj..

Ciubăncan susține că abia în data de 14 mai 2025 – la două zile după publicarea listei cu rezultatele – membrii comisiei au fost contactați de un jurist al primăriei, Rares Giurgiuman, care a cerut completarea grilelor de evaluare:

„În data de 14 mai 2025, dl Rares Giurgiuman, membru al comisiei și jurist al Primăriei, ne-a solicitat membrilor comisiei grila anexă la regulament, pe grup (la ora 09:55) și telefonic (ora 09:56). În aceeași zi m-am întâlnit cu dl Giurgiuman pentru a semna și am avut discuții pe baza nerespectării procedurii de alocare a banilor, exprimând obiecțiuni față de cele două procese verbale de ședință”,  a mai spus Anca Ciubăncan pentru Știri de Cluj.

ciubancan 1.png

ciubancan 2.png

ciubancan 3.png

ciubancan 4.png

Ea mai susține că punctajele finale au fost centralizate abia în dimineața zilei de 16 mai 2025, la ora 10:00, iar 30 de proiecte fuseseră deja eliminate fără temei legal. În acest context, consiliera a cerut, în plenul ședinței Consiliului Local din 30 mai 2025, retragerea de pe ordinea de zi a tuturor proiectelor care au făcut obiectul acestei comisii:

„Sunt pentru prima dată în comisia de cultură și vreau să vă spun că ceea ce am văzut nu este legal, nu este statutar, nu este conform regulamentului de cultură pe care noi l-am primit. Vreau să aduc la cunoștința cetățenilor ce s-a întâmplat în 7-9 mai. În urma unor petiții formulate de cetățeni cu privire la proiecte decontate în anii anteriori, am făcut o analiză. Am observat o cutumă de-a lungul anilor în alocarea din pix a fondurilor pentru cultură. (...)Doamna viceprimar, nu mai insistați în minciună, căci poate fi demolată, indiferent care sunt colegii, din ce partid sunt. În momentul în care trebuie să dai cu bățul în fața autorităților, nu cred că mai susțin minciunile pe care Dvs le promovați. Eu cu mâna pe Biblie vă jur că tot ce s-a întâmplat în aceste zile este complet denaturat de modul în care Dvs l-ați prezentat.”

Viceprimarul Oláh Emese: „Am respectat întocmai regulamentul. Dacă repetați un lucru de 1.000 de ori, nu-l face adevărat”

Viceprimarul Olah Emese a respins în plenul ședinței din 30 mai 2025 acuzațiile, precizând că regulamentul, împreună cu fișa de evaluare a proiectelor, a fost transmis tuturor membrilor comisiei în data de 7 mai 2025, pe grupul de WhatsApp. Potrivit ei, s-a convenit ca evaluarea proiectelor să fie făcută individual, iar fișele să fie completate de fiecare membru:

„Aș dori să menționez câteva aspecte cu privire la acuzațiile aduse de doamna Ciubăncan, care din punctul meu de vedere nu au niciun temei. Prima ședință a comisiei de evaluare a proiectelor, și nu a Comisiei de Învățământ, Cultură cum greșit a menționat doamna consilier, a avut loc în data de 7 mai. În prealabil, pe grupul de WhatsApp al consilierilor și al comisiei, s-a transmis regulamentul cu toate anexele, astfel încât toți consilierii să aibă posibilitatea de a le parcurge. În anexa acestui regulament se găsește și fișa de evaluare a proiectelor. În data de 7 mai am avut o primă ședință în care am verificat toate proiectele care, la o primă vedere, păreau a fi neeligibile pentru lipsa de documente. La sfârșitul ședinței am transmis tuturor colegilor prezenți că urmează să fie evaluat fiecare proiect în parte și am rugat consilierii locali să facă o muncă individuală. Această fișă individuală de evaluare a fost transmisă pe grupul de WhatsApp în data de 7 mai, la ora 14:29, de către dl Ovidiu Moldovan. Deci susținerile dvs. că nu știați că aveți obligația de a întocmi fișe de evaluare nu sunt confirmate. Evaluările s-au discutat în cadrul comisiei, fiecare membru a avut posibilitatea să facă propuneri, ceea ce s-a și întâmplat. Nu s-au conformat trei consilieri locali până la data afișării rezultatelor – inclusiv dvs. Prin urmare, punctajul s-a făcut în baza fișelor de evaluare transmise.”

Regulamentul:

ciubancan 5.png

ciubancan 6.png

ciubancan 7.png

Viceprimarul Oláh Emese a adăugat:

„Evident, aveți calea deschisă pentru a face orice plângere considerați necesară. Dar dacă repetați un lucru de 1.000 de ori, nu înseamnă că devine adevărat. Asta încercați să faceți în acest moment. Eu am respectat întru totul regulamentul. Dacă dvs. considerați că undeva nu s-au respectat prevederile legale, aveți posibilitatea să faceți demersuri juridice. Dar vă rog să fiți foarte atentă la acuzațiile pe care le aduceți, pentru că s-ar putea să se întoarcă împotriva dvs.”

Confirmare din partea opoziției: „Relatarea dnei Ciubăcan este corectă”

Consilierul USR Paul Helmer a confirmat în plenul ședinței că relatarea Ancăi Ciubăncan este corectă și că procedura de solicitare a grilelor de evaluare a fost declanșată abia după publicarea rezultatelor:

„Având în vedere cele susținute de doamna Ciubăncan, pot confirma că relatarea acesteia coincide cu cele relatate de colega noastră din USR, membră a comisiei de alocare – respectiv solicitarea de a transmite punctaje venind după publicarea rezultatelor, inclusiv cu mențiunea că nu exista un termen pentru depunerea grilelor. De asemenea, având în vedere că am fost în comisia de contestații, pot să menționez următoarele: la dispoziția comisiei au fost puse două procese verbale – unul cu privire la analiza eligibilității și un al doilea cu privire la alocările făcute. De asemenea, ne-a fost pus la dispoziție un centralizator al punctajelor, care conținea doar o parte dintre punctaje, datat 9 mai 2025 și semnat de o parte dintre membrii comisiei.”

Secretara Primăriei a intervenit și a precizat că proiectele de hotărâre supuse aprobării în ședință respectă cerințele legale.

În ciuda contestațiilor, toate proiectele au fost aprobate: TIFF primește aproape 2 milioane de lei

În ciuda faptului că consiliera locală Anca Ciubăcan a solicitat retragerea de pe ordinea de zi a tuturor proiectelor care au trecut prin comisia de cultură, invocând nereguli în procedura de centralizare a grilelor de evaluare, ședința Consiliului Local Cluj-Napoca din 30 mai 2025 a continuat fără întreruperi, iar toate proiectele de finanțare au fost aprobate aproape în unanimitate.

Iată TOPUL finanțărilor pentru proiecte culturale în 2025:

  • 1.950.000 lei – Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), ediția a 24-a, organizat de Asociația Festivalul de Film Transilvania

  • 1.400.000 lei – Concentric 2025, derulat de Asociația Centrul Cultural Clujean

  • 800.000 lei – Zilele Culturale Maghiare din Cluj, ediția a 16-a, organizate de Asociația Zilele Culturale Maghiare din Cluj

  • 770.000 lei – Festivalul Internațional Opera Aperta 2025, organizat de Asociația Culturală Opera 2 You

  • 685.000 lei – Centrul De Interes – Vector al Artei Contemporane Clujene 2025, derulat de Federația Centrul de Interes

  • 400.000 lei – The Power of Sport – Sports Festival, derulat de Asociația Playfield

  • 390.000 lei – Jazz in the Park 2025, organizat de Asociația Fapte

  • 350.000 lei – Anul „Cardinal Iuliu Hossu”, propus de Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla

  • 300.000 lei – Festivalul Internațional de Carte Transilvania, ediția a 11-a, organizat de Asociația Culturală Eikon

  • 300.000 lei – Com’ON Cluj-Napoca 2025, derulat de Asociația Grupul Pont

  • 210.000 lei – Urban Playfield, proiect al Asociației Playfield

  • 200.000 lei – Zilele Operei Maghiare din Cluj, ediția a 5-a, organizate de Asociația Amicii Operei Maghiare din Cluj

În total, Primăria Cluj-Napoca a alocat 15.250.000 lei pentru proiecte culturale în 2025.

TIFF primește aproape 2 milioane de lei, din cele 15 milioane alocate pentru proiecte culturale la Cluj

Cel mai mare beneficiar, „Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF)", a primit 1.950.000 lei, sumă aprobată în plenul Consiliului Local cu 21 de voturi pentru și o singură abținere, după ce proiectul a fost avizat favorabil de comisii.

Deși TIFF nu a fost contestat formal, Anca Ciubăcan a atras atenția asupra disproporției uriașe între proiectele de anvergură mare și cele mici sau medii, care au fost eliminate sau drastic subfinanțate.

„Nu spun că TIFF nu e important, dar procedura este aceeași pentru toți. Cum putem justifica eliminarea unor proiecte cu punctaj 'insuficient' când grilele nici măcar nu au fost completate la timp? În schimb, TIFF primește toți banii ceruți, fără probleme."

Organizatorii TIFF susțin că festivalul are un impact major asupra orașului, atrăgând anual peste 100.000 de participanți și generând vizibilitate internațională pentru Cluj-Napoca. Potrivit acestora, bugetul total al festivalului ajunge la aproximativ 1,7 milioane de euro, iar o parte consistentă provine din sponsorizări private.

Cu toate acestea, festivalul continuă să primească cea mai mare finanțare publică locală dintre toate proiectele culturale. Sumele au fost aprobate în ședința de plen a Consiliului Local Cluj-Napoca, după finalizarea procedurii de contestații.

Plângere penală și acțiune în contencios administrativ

Într-o declarație pentru Știri de Cluj, Anca Ciubăncan a anunțat că va depune o plângere penală împotriva celor implicați, acuzând „depunerea de acte false, antedatate”. De asemenea, a anunțat că va ataca în instanță întreaga procedură de selecție și alocare a fondurilor, prin contencios administrativ.

Rămâne de văzut dacă instituțiile statului vor ancheta modul în care s-au acordat banii publici pentru proiectele culturale la Cluj-Napoca. Cert este că tensiunile din Consiliul Local reflectă un deficit grav de încredere și transparență în procesul decizional.

image.png



Comentarii Facebook