REZULTATE OFICIALE: Nicușor Dan este noul președinte al României. Este primul candidat INDEPENDENT care ajunge în această funcție


După numărarea a peste 10.800.000 de voturi, diferența în favoarea lui Nicușor Dan este de circa 900.000 de voturi. Mai sunt de numărat doar alte 750.000 de voturi, deci situația nu se mai poate schimba în favoarea lui George Simion nici măcar dacă toate voturile nenumărate încă vor fi în favoarea sa.

Nicușor Dan conduce cu aproape 10% , lucru estimat și de exit poll-urile de la ora 21. Se dovedește astfel că afirmația lui George Simion de la ora 21, că ar fi câștigat alegerile, nu are bază reală.

Nicușor Dan scrie istorie, fiind primul candidat independent care reușește să ajungă președinte al României de când se organizează alegeri libere, după 1989.


rezultate oficiale.JPG

Nicușor Dan, în vârstă de 56 de ani, născut la Făgăraș, județul Brașov, este un activist civic și matematician român, inițiator și fost președinte al partidului Uniunea Salvați România (USR).

Provine dntr-o familie în care tatăl era muncitor, iar mama contabilă. A absolvit, cu Diplomă de Bacalaureat, cursurile Liceului Teoretic „Radu Negru” (acum Colegiul Național Radu Negru) din localitatea natală, secția matematică-fizică, în anul 1988. În timpul liceului a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică în anii 1987 și 1988, cu punctaj maxim. La vârsta de 18 ani s-a mutat la București pentru a studia matematica la Universitatea din București.

În 1992 Nicușor Dan a plecat în Franța printr-o bursă a statului francez pentru a-și continua studiile: a urmat cursurile École Normale Supérieure, una dintre cele mai prestigioase grandes écoles franțuzești, apoi a urmat cursurile de master la Universitatea Paris XI și și-a prezentat teza de doctorat în matematică la Universitatea Paris-XIII. S-a întors în București în 1998, din cauza diferențelor culturale și a dorinței de a ajuta la schimbarea României.

După un doctorat în matematică în Franța, Nicușor Dan s-a întors în țară, unde a fondat Școala Normală Superioară București, o instituție științifică având scopul de a îndruma spre cercetare pe cei mai buni studenți români. Cunoscut drept fondator al asociației Salvați Bucureștiul, care militează pentru respectarea legii în dezvoltarea urbană a Bucureștiului, Nicușor Dan și-a bazat campania electorală pe ideea de a crea un București în care „să ne placă să trăim”.

În luna iunie 2015, Nicușor Dan a lansat platforma politică Uniunea Salvați Bucureștiul, alături de care își propunea să câștige alegerile locale din 2016 pentru postul de primar general și pentru consiliul general al municipiului București. La alegerile din 2016, a obținut locul al doilea în cursa pentru postul de primar, cu un procent de 30,5% și a fost ales consilier general al Bucureștiului.

A candidat pentru funcția de primar general al Bucureștiului la alegerile din iunie 2012 și alegerile locale din 2016, consilier general al municipiului București în 2016 și deputat de București în perioada 2016-2020. La alegerile locale din 2020 a fost ales în funcția de primar general al capitalei cu 42,8% din voturi, iar la alegerile locale din 2024 a fost reales cu 46,9%.


Comentarii Facebook