Șoferii clujeni care nu parchează regulamentar vor avea probleme mai mari decât până acum, când primeau numai o simplă amendă.
Polițiștii clujeni au depistat și reținut doi bărbați care au pătruns, prin efracţie, într-o locuinţă, în scopul sustragerii de bunuri, iar un al treilea, complice al celor doi, este căutat de oamenii legii.
Un nou protest se organizează la Cluj-Napoca, împotriva proiectului care prevede grațierea și amnistia, în cazul anumitor infracțiuni.
Polițiștii clujeni solicită ajutorul cetățenilor pentru a depista doi bărbați care ar fi comis un jaf de 80.000 de euro.
Un clujean s-a certat cu protestatarii din Piața Unirii: Grațierea e bună! Sunt nevinovați în pușcării VIDEO
Râul Someș a devenit peste iarnă o ”casă” pentru sute de păsări sălbatice, atrase de mediul prielnic.
Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, două persoane acuzate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii, fapte prevăzute de Codul penal.
Polițiștii clujeni au depistat un criminal căutat de autoritățile portugheze pentru multiple infracțiuni deosebit de grave.
Polițiștii clujeni au depistat, luni seară, un conducător auto aflat la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Un clip devenit viral la sfârșitul verii trecute pe Facebook îi avea în prim plan pe doi tineri, ambii minori, care îl băteau cu sălbăticie pe un așa-zis amic al lor.
Polițiștii clujeni au depistat și reținut, zilele trecute, un tâlhar acuzat că a intrat peste un bătrân în casă și i-a furat banii.
Paul Bogorin, un tânăr din Sibiu, ne-a relatat că persoanele nevăzătoare au mari probleme în a accesa spațiile publice alături de câinii lor ghizi.
Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat acuzat de furtul unui telefon mobil. Bărbatul fusese recent liberat condiţionat dintr-un penitenciar.
Polițiștii clujeni au depistat un tânăr, de 20 de ani, care se afla la volanul unui autoturism fără a deține permis de conducere.
Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale în trafic, luni, pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Doi tineri au fost arestați de polițiștii clujeni, aceștia fiind acuzați de sărvărşirea infracţiunii de „tâlharie calificată”, respectiv „complicitate la tâlharie calificată” şi „furt calificat”.
Peste 1000 de clujeni au ieșit în stradă miercuri seara, de la ora 18.00, pentru a cere demisia lui Victor Ciorbea, avocatul poporului.
Floreștenii se plâng de faptul că autobuzele sunt înghețate și circulă în frig. Ei ar dori ca autobuzele MOV, cumpărate de Primăria Cluj-Napoca, să îi deservească și pe ei.
Polițiștii clujeni au depistat, luni, un conducător auto care se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat, pe care își montase numere false.
Un bărbat a fost reținut, pentru 24 de ore, de către polițiștii clujeni, după ce acesta și-a agresat fizic propria mamă.
Polițiștii clujeni l-au reținut, din nou, pe tânărul cunoscut pentru problemele pe care le cauzează pe Aleea Gârbău, din Mănăștur, terorizându-și vecinii.
De aproape 2 luni, în Cluj-Napoca au fost semnalată prezența unor indivizi suspecți, care pozează în cetățeni străini, și încearcă să îi înșele pe șoferi.
Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat care a sustras un laptop din Iulius Mall.
În anul 2016, s-au născut la Cluj-Napoca 6.675 copii, dintre care 3.255 fete și 3.420 băieți.
Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un conducător auto, după ce a cauzat un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane. Acesta a intrat cu mațina într-un autoturism condus regulamentar de un pompier din Dej.
Clujenii care nu au vrut să meargă la unul dintre patinoarele special amenajate din oraș, au profitat de faptul că lacul Chios, din Parcul Central, a înghețat bocnă.
Un conducător auto a fost prins, luni, de polițiștii clujeni în timp ce se afla la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale pe raza întregului județ Cluj, în perioada 31 decembrie 2016 - 2 ianuarie 2017.
Un tânăr a afost reținut pentru 24 de ore de polițiștii clujeni, acesta fiind acuzat de agresarea unui conducător auto, în urma unei altercații petrecute în trafic.
Mii de clujeni s-au strâns, sâmbătă seară, pentru a petrece revelionul în centrul Clujului, în Piața Unirii.