Magistrații din Cluj au protestat din nou - VIDEO


Judecătorii și procurorii clujeni au ieșit în fața Palatului de Justiție, pentru a protesta, și miercuri, 27 februarie. 

Magistrații sunt deciși să protesteze și să facî grevă până când doleanțele lor vor fi onorate.

Adunarea generală a Tribunalului Cluj a decis:

- vom suspenda activitatea judiciară timp de o săptămână începând cu data de luni, 25 februarie 2019: cauzele se vor amâna, cu excepția celor urgente (cauze cu minori, ordine de protecție, suspendarea actelor administrative, ordonanțe președințiale);

- se va declanșa procedura de revocare a membrilor CSM: membrii CSM au refuzat să apere reputația profesională a magistraților caracterizați drept „șobolani” în cadrul mitingului din iunie 2018; președintele CSM - a publicat un comunicat de presă împotriva votului dat în Plenul CSM; judecătorii din CSM au refuzat să adopte măsuri pentru a contraataca adoptarea și efectele OUG nr. 7/2019; membrii CSM au refuzat să soluționeze cererea de apărare a reputației profesionale a magistraților insultați de unii avocați pe treptele Palatului de Justiție la protestul anterior;

- susținem contestarea în justiție a modului de desemnare a conducerii Inspecției Judiciare și a conducerii SIIJ;

- solicităm Președintelui CSM și Președintele statului să sesizeze CCR pentru conflict juridic de natură constituțională generat de adoptarea OUG nr. 7/2019 pe motiv că se încalcă principiul constituțional al controlului ierarhic și îl împiedică pe Procurorul General al PICCJ să își exercite obligațiile;

- solicităm Parlamentulului să dezbată în procedură de urgență adoptarea cu modificări sau respingerea OUG nr. 7/2019, ocazie cu care să abroge dispozițiile legale cuprinse la art 881-889 cu privire la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție;

- solicităm Parlamentului să modifice Legea nr. 90/2001 pentru a restricționa dreptul Guvernului de a legifera prin OUG în domeniul legilor justiției și legislației penale;

- solicităm către Agenția Națională de Integritate de verificare a situației de conflict de interese cu privire la Toader Tudorel care a devenit notar în timpul mandatului său de ministru; solicitarea verificării averii pentru ministrul justiției și Avocatul Poporului;

- ne insușim declarația de principii comunicată de Forumul Judecătorilor din România către adunările generale ale instanțelor și parchetelor și mandatăm această organizație să ne reprezinte în discuțiile cu autoritățile;

- vom informa autoritățile europene cu atribuții în materie de justiție cu privire la situația ivită în România și le vom solicita medierea cu instituțiile politice naționale”.

Comentarii Facebook