ANM a emis o informare meteorologică de vreme rea, pentru toată țara, care va intra în vigoare de sâmbătă dimineață. La Cluj se anunță ploi și temperaturi scăzute în acest weekend.
Romii de la Pata Rât vor fi mutați în locuințe ce sunt construite în centrul comunei Apahida.
Primăria Cluj-Napoca anunță impunerea unor restricții de circulație, atât în acest sfârșit de săptămână, cât și marți, din cauza unor evenimente sportive.
Polițițștii clujeni au depistat, joi dimineață, o femeie dată în urmărire națională pentru executarea unei pedepsse cu închisoarea.
Polițiștii clujeni au depistat, aseară, un conducător auto care a cauzat un accident soldat cu rănirea unei persoane, apoi a plecat de la locul accidentului.
Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de „ucidere din culpă”, „conducerea unui vehicul înmatriculat în alt stat, fără drept de circulaţie
Compania de Transport Public Cluj-Napoca a anunțat programul mijloacelor de transport în comun pentru data de 1 Mai 2017.
Inspectoratul pentru Situați de Urgență „Avram Iancu” anunță că va minitoriza în permanență județul Cluj în perioada minivacanței de 1 mai.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că mijloacele de transport în comun vor circula conform unui program special, de 1 mai.
U Cluj a pierdut al patrulea meci din finala campionatului național de baschet feminin în fața Sepsi Sf. Gheorghe.
Primăria Cluj-Napoca continuă, în acest sfârșit de săptămână, acțiunea de curățenie la rigolă, demarată la începutul lunii martie.
Rectorul Universităţii din Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop, acuză Guvernul ungar că a creat un departamentul special care să prezinte opiniei naţionale şi internaţionale informaţii alternative despre România, Ardeal şi Tratatul de Trianon.
La Univers T a fost inaugurată o staţie de încărcare a autovehiculelor electrice, aceasta fiind prima staţie de încărcare a autovehiculelor electrice deţinută de o entitate publică din judeţul Cluj.
Polițiștii clujeni au depistat, aseată, un infractor dat în urmărire generală pentru executarea unei pedepse cu închisoarea.
Un accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc miercuri seară, în jurul orei 17.30, pe strada Câmpului, din Cluj-Napoca.
Compania clujeană Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, anunţă deschiderea a două noi magazine Gerovital la Bucureşti şi la Ploieşti. Astfel compania
În premieră la Cluj-Napoca, "Ziua în care a fugit somnul”, una dintre cele mai îndrăgite poveşti pentru copii, va fi pusă în scenă la Casa de Cultură a Studenţilor.
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Cluj acuză managementul defectuos de la DGASPC, care pune în pericol viața vârstnicilor și a angajaților.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat autorizaţia de construire necesară în vederea demarării lucrărilor de reabilitare şi modernizare a drumului judeţean DJ 107L Petreşti – Lita.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 28.124 locuri de muncă, în data de 26 Aprilie 2017.
”U” Cluj a pierdut meciul trei din finala campionatului de baschet feminin, scor 68-72 acasă cu ACS Sepsi SIC.
Un autobuz a izbucnit în flăcări, miercuri după-amiază, pe strada Nicolae Titulescu, din Cluj-Napoca.
Fostul secretar general al PNL Cluj a povestit în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj, la audierea din dosarul de corupție al fostului președinte al PNL Cluj și al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, cum se finanța campania elector
Un muncitor de la o fabrică din parcul industrial Tetarom, de la Jucu, a murit în timpul orelor de muncă.
Meteorologii de la ANM anunță câteva zile cu temperaturi ridicate la Cluj, însă de sâmbătă vremea se va strica.
Prima etapă a raliului european Tour European Rally (TER) va aduce la Cluj-Napoca, în perioada 4 - 6 mai, o serie de premiere.
Primăria Cluj-Napoca a deschis, din 20 aprilie, un nou club pentru pensionari, la Cinema Dacia, din cartierul Mănăștur, pe strada Bucegi nr. 11.
Universitatea Cluj va discuta miercuri, 26 aprilie, meciul trei din finala Ligii Naționale de baschet feminin împotriva celor de la ACS Sepsi SIC, pe teren propriu.
Artiști consacrați pe marile scene ale lumii vor fi alături de Andreea Bocelli pe scena de la Cluj-Napoca.
Sociologul Barbu Mateescu a realizat o analiză comparativă a celor mai importante orașe din România: Cluj-Napoca și București, iar concluziile sunt cât se poate de interesante.