Accident cu două victime, în Mănăștur. Un șofer beat la volan a intrat cu mașina pe contrasens


Un accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc miercuri seară, în jurul orei 17.30, pe strada Câmpului, din Cluj-Napoca.

Cu ocazia cercetărilor efectuate a rezultat că un bărbat de 60 ani din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea autoturismul pe str. Campului, cu direcția către Făget, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a pierdut controlul asupra direcției de mers, autoturismul a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 35 ani, din aceeași localitate”, informează IPJ Cluj.

Ambii conducători auto au suferit vătămări corporale ușoare, fiind transportați la spital pentru efectuarea de investigații medicale amănunțite.

De asemenea, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei.

În urma probatoriului administrat s-a propus continuarea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, fapte prevăzute și sancționate de Codul penal.

Oamenii legii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.


Comentarii Facebook